Recenzie ”Layla” de Colleen Hoover

de | oct. 19, 2022 | Recenzii cărți

Layla, o carte în stilul lui Verity, dar paranormalul bate oare thriller-ul?

Layla și Leeds se cunosc într-un moment neașteptat, într-o frumoasă seară, în circumstanțe neobișnuite, iar între ei ies scântei. Se îndrăgostesc din prima clipă, iar după doar o noapte petrecută împreună, aceștia sunt convinși că vor să-și petreacă împreună toată viața. Se mută împreună, viața lor se schimbă și nimic nu pare să le stea în cale.

Poate doar trecutul lui Leeds care apare fulgerător și dureros în relația lor. După un atac, Layla este nevoită să se recupereze, iar săptămânile petrecute în spital curg una câte una. Când Layla iese din spital, totul se schimbă. Leeds nu o mai vede în ea pe fata de care s-a îndrăgostit nebunește, dar este gata să facă orice pentru a se reîndrăgosti de ea.

Așa că acesta o duce pe Layla la pensiunea unde s-au cunoscut, acolo unde și-au petrecut împreună prima noapte. Leeds a plănuit totul, crezând că iubirea lor va fi astfel salvată. Dar habar nu avea el atunci că starea de sănătate a Laylei se va înrăutăți și că el va cunoaște pe altcineva. Willow este cea care intervine între cei doi și una dintre cauzele pentru care Layla este tot mai bolnavă. Dar cine este Willow și de ce Leeds este gata să afle totul despre ea?

Opinia mea despre Layla, o carte diferită de tot ce a scris Colleen până acum

Primul meu thriller citit vreodată a fost Verity. Pentru un om care citise numai fantasy și romance, Verity a fost la vremea aia ceva hardcore. Numai că am  intrat în lumea aceasta a poveștilor sinistre, mai mult sau mai puțin, iar Verity a devenit varianta drăguță a acestui gen. Ei bine, Layla mi-a amintit foarte mult de Verity. Trebuie să mărturisesc că am citit-o când era seară și mi-a fost frică să o continui.

Aveam experiența de la Verity, dar se pare că Laya este un cu totul alt gen de carte. Am fost atât de atrasă de povestea asta, însă nu aș fi prevăzut finalul niciodată. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult, mai ales după ce văzusem tot felul de păreri, dar e Colleen Hoover. Ea merită mereu o șansă, indiferent de genul cărților ei.

Layla a fost șocant de bună, o carte cu subiect paranormal care cucerește din prima! Personajele și acțiunea sunt atât de contradictorii, că nu știi dacă să te simți speriat de acestea sau intrigat, fascinat. Briliantă idee, deși Verity rămâne preferata mea. Cu toate acestea, sunt aproape incomparabile. Mi-a amintit puțin chiar și de Prin ochii ei, dar această poveste are ceva aparte!

Și poate că nu aș fi spus asta la început, dar acum știu că o recomand din suflet! Layla este lectura oarecum sinistră, bizară și întunecată de care aveți nevoie în luna octombrie! Toate cele trei sute de pagini sunt o întreagă aventură, iar Layla și Willow sunt niște personaje de care m-am atașat foarte tare! Fie că e Layla, fie că e Verity, știu că le veți îndrăgi în nebunia lor. Trebuie doar să le dați o șansă!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: LAYLA
Autor: Colleen Hoover
Traducător: Andreea Roset
An apariție : 2021
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 318
Limba: Română
Gen Literar: Alte Genuri
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 6971

Alte recenzii de la Colleen Hoover:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 20 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments