Prolog
Calvin Evans este un geniu, un geniu clasic. Răspunsurile pur şi simplu vin la el, fără să le ceară, fără să le anticipe şi fără să ştie mereu cum să le traducă oamenilor de rând.
Este un paria în lumea reală, nu ştie şi nu se poate integra; un geniu clasic după cum ziceam. Toţi restul sunt prea mediocri pentru a-l putea înţelege.
Toţi, mai puţin Elizabeth Zott. Şi ea este un geniu dar într-o lume rasistă, condusă de bărbaţi, este imposibil să fie recunoscută.
Îl întâlneşte pe Calvin şi devin suflete pereche. Se înteleg unul pe altul fără cuvinte şi gesturi- ci pur şi simplu. Şi totul pare perfect. Până într-o zi…
Suntem în anii ‘50/’60 când femeile sunt considerate rasă inferioară şi singura lor ocupaţie sunt copiii şi activităţile casnice. Elisabeth se trezeşte complet singură în această lume neprimitoare.
Dar mintea ei sclipitoare refuză cu nonşalanţă sa se considere “mai puţin” şi feminismul suprem îşi scoate tot arsenalul la atac.
De fiecare dată îşi pune în dificultate partenerul de discuţie şi îl bate cu propriile lui argumente, ca să scoată în evidenţă rasismul de gen.
Ca şi noi, se loveşte, aproape zilnic, de foarte multe nedreptăţi, de abuzuri, de trădări, de piedici şi refuzuri absurde.
Ca şi noi, nu ştie de fiecare dată cum să reacţioneze şi este surprinsă de cinismul înconjurător.
Dar noi, ca şi ea, ar trebui să luăm aminte, să contracarăm şi să nu ne lăsăm pradă neputinţei.
Epilog
Lecţii de chimie este de fapt un manual de Lecţii de viaţă.
Lecţii de chimie nu este nicidecum o poveste clasică ci una care ignoră toate tiparele. Una extrem de reală, simplă şi actuală.
Deşi trăieşte în anii ’60, Elisabeth este femeia vremurilor noastre: carieră, familie, hobby, comunitate, le face pe toate în aceeaşi zi, cu dezinvoltură şi fiind ea însăşi.
Aşa cum, zice ea, un bărbat niciodată nu va putea fii!