Recenzie Literatura de Andrei Mocuta

de | apr. 18, 2016 | Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

LITERATURA Andrei MocutaFemeile au obiceiul să te testeze.

        Cartea  Literatura  a lui Andrei Mocuţa am întâmpinat-o  altfel decât mă aşteptasem; din mai multe unghiuri.

Mai întâi, că subiectul este departe de ceea ce crezusem că am ales. Literatura  nu este un text teoretic cu inserţii psihologico-filozofice despre domeniul literelor; deh, judecata după ambalaj, iarăşi…în cazul acesta după titlu.

Apoi, că ea este de fapt un roman – de mici dimensiuni, e drept. Chiar unul în care îşi are loc şi dragostea.

      Surpriza şi totodată marea provocare pentu mine: lumea ţigănească. Lume care, cumva, nu m-a atras niciodată, nici măcar pentru senzaţia de exotic-excentric.

Felul în care ea este zugrăvită în cartea tânărului scriitor nu am simţit-o mereu autentică, însă mi-a plăcut. La fel  unele nume şi porecle, legile nescrise care dăinuie de ani, atenţia reţinută asupra unei străluciri mai preţioase decât a aurului: onoarea.

     Literatura este numele unei ţigănci; una aparte, evident, de care un profesor-protagonist care mi-a plăcut de la primele rânduri se îndrăgosteşte cu prilejul lecţiilor ţinute în şcoala de “la capătul lumii.”

Pe lângă planul iubirii intervin şi altele, care fac un fel de joc al imaginilor; secvenţe care apar spontan, intercalate, când mai vizibil, când mai estompat. Textul  l-am situat  deci repede în tabloul literar postmodern.

     În lumea lui Andrei (protagonistul)  păşim simplu, firesc, direct, fără nicio pregătire.

Frazele în manieră personală şi limbajul  nepretenţios instalează repede o atmosferă degajată, cu inserţii de amuzament; fraze inteligente cu substrat profund, deghizate în straiele banalului.

Instrumente ingenios alese pentru a materializa componenta psihologică ( câinele, de exemplu).

Iubitorii de magic şi ireal, de sugestii şi simboluri vor avea şi ei destule momente de savurat. Pentru că de pe la mijlocul cărţii fantasticul primeşte tot mai mult combustibil, până când  acoperă aproape integral oameni şi locuri.

O pană de aur prin care se manifestă spiritul unui poet, insomnie şi zbor în noapte. Câteva menţiuni livreşti, un final imprevizibil, dar  adecvat ansamblului.

Personal, găsesc acest roman ca pe unul care şi-a atins scopul.

Sădeşte interes, chiar şi în cazul unui cititor ca mine, care nu este chiar pasionat de fantastic sau de  lumea ţiganilor. Amuză şi dă de gândit; induce relaxare.

Scriitorul.  Andrei Mocuţa ( Andrei Lucian Mocuţa, născ. Arad, 1985) a urmat studii universitare de Litere, master în Comunicare interculturală şi deţine deja titlul de Doctor în Litere.

Are în spate o bogată activitate publicistică şi editorială, câteva premii importante şi calitatea de membru al USR din anul 2013. Printre alte titluri publicate se numără  Nu există cuvinte magice  (poeme, 2013)  sau Trei povestiri ( 2010).

Jur, într-una din zile excesul de politeţe are să-mi grăbească sfârşitul.

 

NOTĂ:  8  / 10

Titlu: LITERATURA
Autor: Andrei Mocuta
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 187
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2614

Alte recenzii de la Andrei Mocuta:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Claudia Iovan

e intradevar interesanta lumea tiganeasca……..imi place mai ales dupa ce am vazut recent filmul „Usturoi”