Recenzie „Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder

de | apr. 24, 2020 | Recenzii cărți

Kyle Calloway era cel mai bun prieten al lui Nell Hawthorne. Iubirea lor era iubirea pură a doi copii, iubire ce s-a transformat într-o pasiune mistuitoare de adolescenți. Dar ca orice lucru care înflorește, cândva trebuie să se și ofilească, însă dragostea lor nu s-a ofilit, ci a fost făcută țăndări, a fost zdrobită. Când totul era frumos, cei doi au plecat într-o frumoasă vacanță după ce au împlinit vârsta de optsprezece ani. Tocmai când au ajuns, Kyle și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție de Nell, fiind sigur că ea este iubirea vieții lui. Speriată, Nell nu a știut ce să îi răspundă iar ezitarea aceasta avea s-o coste mult.

Cei doi se certau în ploaie, refuzând să intre în casă, până ce un fulger a fost cel care i-a distrus. Kyle a murit iar inima și sufletul ei s-au sfărâmat în mii de bucăți. Următorul pas este înmormântarea lui Kyle unde Nell este distrusă, cu inima sfâșiată iar acolo îl întâlnește pe Colton Calloway, fratele mai mare cu cinci ani al lui Kyle. După ce prezența lui Colton o alină, distrăgându-i atenția de la suferință, când acesta o sărută, Nell este zguduită de vină și știe că nu ar trebui să facă asta în niciun caz tocmai cu fratele lui Kyle.

Doi ani mai târziu, Nell plutea prin aceeași durere iar singurul mod de a-și reprima durerea era alcoolul și faptul că se tăia pe mâini. Dar într-o zi, în Central Park îl întâlnește iar pe Colton care cânta cu chitara pentru a câștiga bani iar dintr-un motiv oarecare, Nell începe să îl acompanieze vocal.

Când el o reîntâlnește pe Nell, știe că ea nu a trecut peste durere și decide să rămână în viața ei, întrucât în ultimii doi ani nu și-a putut lua gândul de la ea și de la acel sărut de pe terasă. Când Colton află că Nell umblă cu Dan Sirkorsky, acesta o urmărește pe Nell pâna la apartamentul ei și aude că Dan încerca să o violeze. Cu toate că Dan era un bătăuș cu o experiență uriașă, acesta nu știa de anii în care Colton a câștigat bani din bătăi, fiind cel mai bun dintre cei mai buni. După ce Colton o salvează pe Nell, ceva înăuntrul ei se crapă iar recunoștința și sentimentul de a fi protejată sunt primele emoții pe care ea le simte după o perioadă foarte lungă.

Când Colton realizează că Nell se taie, el știe că nu va mai pleca din viața ei până nu o va vindeca, pâna nu o va ajuta să treacă peste toată suferința. Când încep să cânte amândoi în bar, fac cea mai minunată pereche iar vocea lui Nell este asemenea vocii unui înger pentru Colton iar el știe că începe s-o iubească.  Cu timpul, Nell învață și ea să iubească din nou, el îi destăinuie adevărul despre trecutul lui.

Timpul trece iar iubirea lor crește cu fiecare clipă. Însă atunci când viața lui Nell este dată peste cap de o veste neașteptată, primul ei instinct este să fugă. Fuge de Colton, fuge de dragostea lor și fuge de realitate. Viața lui Nell este pusă în pericol iar Colton pleacă în căutarea ei. Îl va mai lăsa Nell în viața ei? Și oare este iubirea lor atât de puternică încât să înfrunte orice?

Titlu: MĂ PIERD ÎN TINE
Autor: Jasinda Wilder
An apariție : 2013
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 315
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1630

Alte recenzii de la Jasinda Wilder:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 5 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments