Acesta este genul de YA pe care nu-l voi promova niciodată. Este profund greșit potrivit standardelor mele și mesajele transmise pentru educarea adolescenților sunt imprecise și periculoase datorită atitudinii personajelor și modului în care se pune problema.
Sunt open mind și-s total de acord că subiectele tratate în carte ar trebui să fie discutate și explicate adolescenților, dar nu în acest fel. E greșită total abordarea. De la avortul experimentat de personajul principal până la problema drogurilor, pedofilia, lipsa respectului de sine, asumarea unei vini inexistente, etc, etc stilul este șubred și nu intră în miezul problemei pentru a arăta sensul normal și de bun simț al temelor abordate. Bineînțeles cea mai mare problema e lipsa de implicare și neglijența părinților. Vorbim de copii de 15 ani care rezolvă cazuri de crimă, care depășesc trauma unui avort fără suport sau consiliere, care au relații sexuale cu parteneri adulți. E un pic exagerat, dar recunosc că nu e prima dată când mă confrunt cu această problemă la genul acesta literar. Pare o nouă tendință, o modă care nu mă bucură deloc. Părinții sunt pur și simplu dați la o parte, uitați, omiși, reduși la nimic, șterși de pe hartă și nu înțeleg de ce. De asemenea, ar trebui totuși pusă o limită având în vedere vârsta despre care vorbim. Eu, recunosc, mi-am trăit adolescența în epoca comunistă și post comunistă, am o mentalitate învechită probabil, îmi asum, dar am lucrat la ea. Am încercat să șlefuiesc, să tai, să renovez, să urmăresc noile tendințe, cele pozitive măcar, și totuși ceva nu e ok în cartea asta. Modul de abordare e neglijent și frivol. În momentul în care un adolescent trece printr-un avort nu e nicio bucurie, dar nici nu trebuie tratat ca și cum ar fi un incident minor, aproape inexistent. Asta a fost prima problema și probabil, din cauza asta am fost foarte reticentă la tot ce s-a întâmplat ulterior. Pentru că n-am simțit suportul părinților care în cazul acesta ar fi trebuit să fie foarte consistent.
Se vrea a fi un thriller. 5 morți suspecte în mai puțin de o lună. Toate victimele sunt majorete în aceeași echipă și prietene. Două mor într-un presupus accident cauzat de alcool și stupefiante, două sunt ucise brutal de un maniac sexual și ultima se sinucide ca urmare a traumei pe care e incapabilă să o depășească. Singură, insist să subliniez acest aspect, din nou.
„Detectivul” este sora mai mică a uneia dintre victime care timp de cinci ani n-a avut niciun fel de suspiciune. În momentul în care găsește niște scrisori ciudate și telefonul surorii sinucigașe încuiat în sertarul tatălui vitreg, care, pe fondul motivului de autoapărare, cu cinci ani în urmă a fost polițistul care a omorât criminalul, are senzația că nimic nu se mai potrivește. Tot ce știa, minimum care i-a fost spus, minoră fiind și „protejată”, nu se mai leagă. Ceea ce scoate la iveală „ancheta” ei este neverosimil și absurd doar datorită vârstei personajelor. E singurul coeficient din ecuație care rămâne suspect până la final.
Departe de a fi o bijuterie YA, Majoretele nu mi-a inspirat nimic decât frustare și nervi, exact ceea ce n-ar fi trebuit. În schimb, mesajele pozitive pe care acest gen literar ar trebui să le promoveze, lipsesc cu desăvârșire. Pe de altă parte, ancheta polițistă mă face să cred că polițiștii aveau același coeficient de inteligență cu care-s caracterizați ironic cei de pe plaiuri autohtone.
