Romanul pune în lumina reflectorului trăirile Marelui Inchizitor al Spaniei care a fost nevoit prin poziția lui să execute multe capete prin diverse tehnici de tortură, printre care și pe al Mariei Isabel, care ajunge să fie condamnată la moarte de Inchizitor.
Maria Isabel avea o conexiunea vie cu Divinitatea, ceea ce i-a dat puteri nemărginite, tămăduitoare, de care toți am putea dispune și azi, dacă nu ne-am concentra pe obiectivele lumești cu atâta pasiune.
Ea își alimenta puterea prin Cuvântul Lui Dumnezeu, dar oamenii o acuzau de vrăjitorie în repetate rânduri. Necredința lor i-a făcut să nu poată simți sursa adevărată a puterii ei.
Cu sufletul puternic, mărinimos, vindecător ea trăiește totuși o viață simplă, într-o căsuță mică și preferă să repare oricând casa celorlalți, iar pe ai ei să o lase cu amprentele timpului la vedere.
Puterea ei îi intrigă pe oamenii de la acea vreme și nu întârzie să o chinuie, să o pedepsească. Este acuzată și lăsată fără drept de apărare, iar soarta ei ajunge să fie stabilită printr-un proces condus de Biserică. Însă, beneficiază de o protecție dincolo de înțelegerea oamenilor.
Nu va fi o carte despre religie. Credința este un element important în roman, dar cel mai fin se evidențiază slăbiciunile și puterea ființei umane. Personajele principale sunt exemple de viață prin provocările pe care le înfruntă, binele și greșelile făcute.
Atmosfera generală este plină de suspans. Perioada Inchiziției este foarte bine conturată prin descrieri. La toate violențele și exagerările de comportament ale vremii, se adaugă nedreptățile din viața eroinei. Cititorul poate simți mai bine efectele Inchiziției prin prisma personajului principal, soarta Mariei nefiind un caz unic.
“Toată lumea privea în tăcere și cu neascunsă uimire faptul că Maria Isabel a rămas nudă în fața atâtor oameni și, culmea ironiei, chiar în curtea bisericii. Femeile și-au pus mâna la gură, iar câteva dintre ele, la ochi.” (pag. 57)
Va fi foarte greu să lași cartea jos după ce începi să o citești.
Maria Isabel pusă între postura de a-și folosi talanți pe care îi are pentru a vindeca oamenii și aceea de femeie vrăjitoare închisă într-o celulă. Descrierea scenelor de tortură nu menajează sensibilitatea cititorului, ci redau cu lux de amănunte detaliile suferinței victimei.
Istoria tulburătoare a secolului XVII este evidențiată fidel ca printr-o fereastră impecabilă. Stările pe care le-am avut de-a lungul lecturii au fost profunde. De multe ori mă afundam în atmosfera creată de scriitor atât de bine, încât mă cuprindeau fiorii și reveneam în realitate impactată de diferența dintre trecut și prezent.
Puterea celorlalți de înțelegere, frica lor față de ea pot fi intrigante adeseori în timpul lecturii. Dar blândețea, iubirea și empatia Mariei compensează răul celor din jur.
“Bolnavul simți mii de ace tăioase în genunchii săi buboși, când a atins pământul. Avea impresia că se rupe carnea de pe el. Durerea era imensă, dar simțea susținerea Mariei Isabel, prin mâinile ei. În ochii lui se vedeau lacrimi de durere și nu se putu abține să nu geamă de câteva ori printre dinții încleștați, dar nu-și dezlipi privirea de a ei.” (pag. 163)
Finalul este surprinzător, încheie perfect bucla suspansului creată pe tot parcursul poveștii.
Cartea a fost publicată în 2020, la Editura din Iași – Floare de Iris și cuprinde 304 pagini.
“Un sărut pe frunte l-a trezit din somn. Lumânarea s-a stins de mult. Cineva era în cameră. Nu s-a mai speriat ca alte dăți. O prezență puternică îl urmărea și părea că îl privește de pretutindeni. O vibrație nouă umplea mica încăpere.” (pag. 299)
Vă recomand din inimă romanul autorului Petru Sebastian Pleșa, Maria Isabel.
Va rămâne viu în suflet multe zile după încheierea lecturii.
Alte recenzii de la Petru Sebastian Pleșa:
