Atât de multă dragoste este amintirea. Ganin, protagonistul primului roman al lui Nabokov, este ascuns la Berlin, rapsodând despre o poveste de dragoste a adolescenților recalibrată de mult în „labirintul memoriei.” Bazându-se pe propriile sale experiențe în exilul din Rusia anilor 1920, Nabokov schițează un portret sumbru al emigratului. Viața: Ganin este „deprimat de moarte”, absorbit de amintirile sale despre Maria, în măsura în care devine „inconștient de timp”. Puținele sale zile trecătoare cu Mașa constituie „o viață care a fost mult mai reală, mult mai intensă decât viața trăită de umbra lui la Berlin”.
În mod grăitor, romanul se deschide cu Ganin închis într-un lift avariat cu doar Alfiorov, compatriotul său exasperant de optimist, pentru companie. Într-o întorsătură care pare aproape prea îngrijită, Ganin descoperă că Alfyorov este căsătorit cu Mașenka, care urmează să sosească la Berlin în șase zile. Confruntat cu oportunitatea de a transforma fantezia în realitate, Ganin plănuiește să o întâlnească pe Mașa la gară și să fugă cu ea într-un viitor imposibil.
În ramurile centrale ale intrigii, vedem ceea ce Nabokov a numit „binecunoscuta tendință a începătorului de a pătrunde asupra propriei sale intimități, prezentându-se… în primul său roman” – bâjbâiala scriitorului neexperimentat către autobiografie. Aspecte ale relației dintre Ganin și Mașa oglindesc îndrăzneala de scurtă durată a lui Nabokov cu Lyussya Shulgin, în timp ce disecția ascuțită a vieții emigranților ruși se bazează în mare măsură pe timpul lui Nabokov la Berlin. Dacă această încredere în ceea ce s-ar numi acum „a scrie ceea ce știi” ar trebui interpretată ca o slăbiciune este deschisă dezbaterii: în prefața sa la traducerea în engleză a romanului, Nabokov exprimă opinia că o astfel de scriere „datorează mai puțin atracției o temă gata decât spre uşurarea de a scăpa de sine, înainte de a trece la lucruri mai bune.
Presupunerea simplă că „Mașenka” a fost pur și simplu o piatră de temelie necesară pe drumul către „lucruri mai bune” arată o modestie falsă caracteristică. Întorsătura finală – Ganin realizând „cu o claritate nemiloasă că aventura lui cu Maria s-a încheiat deja” – deschide finalul suficient de larg pentru a cere o a doua lectură, iar la o privire mai atentă, „Mașenka” este la fel de multidimensională ca lucrarea ulterioară a lui Nabokov. Este împodobită cu nostalgie pentru „vechea Rusie”, cu imagini pirotehnice (roan, roșii cu fructe, un „evantai al căilor ferate”, „tunsul translucid” al unei luni noi) și cu un tânăr, sentiment unic de oboseală în lume.
Mai presus de toate, „Mașenka” este o interogație complexă a iubirii: putem spune că iubirea ca realitate este subordonată dragostei ca idee? Într-un roman care îi poartă numele, Mașa apare doar prin amintirile lui Ganin despre Rusia – el recunoaște că „în calitate de persoană vie, ea a fost doar o continuare neîntreruptă a imaginii care o prefigurase.” Ganin concluzionează că „În afară de această imagine, nu a existat nicio Mașenka, nici nu ar putea exista’ –pentru el, amintirile câtorva zile petrecute într-o aproximare ardentă a iubirii adolescentine înlocuiește orice posibilă relație adultă. În cele din urmă, prima dragoste aprigă trebuie să fie suficientă.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți care se concentrează pe intrigă sau pe acțiune cu suspans, „Mașenka” nu este pentru tine. De-a lungul romanului, Nabokov plonjează în narațiune pentru a se juca cu cuvintele, a descrie în mod complicat o singură amintire sau a se îndrepta spre o discuție despre natura nostalgiei și tinereții. Pentru majoritatea scriitorilor, o carte ca „Mașenka” ar fi citită ca un dezastru incoerent. Dar Nabokov are capacitatea rară de a face ca astfel de detalii și gânduri să devină părți interdependente ale unei idei mai mari, făcând din creația sa o lectură surprinzător de bună și o carte profundă care va rezona cu tine mult după ce vei întoarce ultima pagină.
Concluzie Labirintul are întotdeauna o parte frumoasă și una întunecată. Este o construcție artistică dar dacă îi parcurgi traseul te încearcă mai mult o senzație de teamă decât de admirație. Mi se pare că Fiona Valpy a construit în această carte un traseu labirintic...
Cred că am devenit mai tolerantă, poate din cauza vârstei sau a timpului liber mai scurt care nu-mi mai permite să experimentez așa mult cum mi-aș dori. Cert e că n-aveam mari așteptari, poate din cauza epocii diferite în care trăiește personajul principal și a...
Scriu această recenzie ca pe o spovedanie, un weekend întreg din ianuarie am dormit cu mastodontul ăsta pe burtă, de Bolano vorbesc. Ceea ce a fost mai straniu a fost modul în care s-a lipit de mine cartea asta, și eu de ea, dacă ținem cont că eu și Bolano avem o...
00votes
Article Rating
Stella Popa este redactor Booknation.ro de 3 ani, 11 luni, 14 zile și a scris până acum 168 articole.
Se află pe poziția 6 din 17 de redactori.
Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Stella Popa aici.