Recenzie „Midnight Sun” de Stephenie Meyer

de | dec. 31, 2020 | Dragoste, Fantezie, Recenzii cărți

„Twilight” a fost prima mea dragoste în materie de cărți și Edward este și până astăzi în topul de book boyfriends all time. Deși sunt mulți hateri, sunt sigură că și aceștia au contribuit la succesul pe care seria a avut-o, un succes dus la cote  înalte și datorită filmelor. Dar noi nu discutăm despre filme, pentru că până la urmă esența poveștii se află în cărți și în acțiune. În urmă cu 11 ani am reușit să citesc capitolele din „Midnight Sun” care au scăpat pe net și mi-au plăcut MAXIM, mult mai mult decât povestea din perspectiva Bellei, care era oarecum exagerată și extrem de temătoare. Am fost foarte dezamăgită atunci când Stephenie Meyer a anunțat că nu va publică toată cartea, pentru că expunerea pe net a compromis deja povestea și respectiv, vânzările. Însă mereu am avut în minte acel „what if” cu privire la cartea lui Edward și am fost extrem de curioasă să îl descopăr altfel decât în „Twilight”.

În 2020 mi s-a îndeplinit dorința și „Midnight Sun” a fost lansat cu mare fast, după aproape 12 ani!! Evident, toată lumea a fost extrem de agitată și de încântată de a avea acest monstru de carte, aproape dublu în grosime față de original, lucru care prevestea scene în plus și aducea o perspectivă mai complexă și mai complicată pe care Edward o aducea cititorilor. În plus, putem considera un cerc închis și practic, acum spunem că în relația celor doi nu mai există niciun secret, nicio umbră pe care poate în trecut nu am explorat-o cu suficientă atenție pentru că nu a fost adusă în discuție de Bella. Indiferent de lucrurile noi pe care le-am descoperit aici, pot spune că este o carte bună și sunt subiectivă pentru că vorbim de Edward. Dar știți ce? I don’t care. 😀

“I used to know what I was doing. I used to be always sure of my course. And now everything was chaos and tumult. Yet I wouldn’t trade it. Not if the chaos meant that I could be near Bella.”

Edward este complicat, clar. Este un personaj chinuit, trecut prin o grămadă de experiențe și de întâmplări care l-au format și l-au făcut un vampir atipic. Nu este Dracula, dar nu este nici ușă de biserica, a omorât și a comis fapte care poate sunt potrivite pentru natura sa de vampir, dar nu și pentru natura umană pe care a lăsat-o în urmă. Fiind convins că este un monstru, Edward nu dorește să aibă pe nimeni alturi și acest lucru a fost făcut clar și în Twilight. Ceea ce nu vedem în prima carte este chinul groaznic prin care a trecut înainte de a-i ceda Bellei și a contempla o poveste de dragoste cu aceasta. O urmărește, este mereu atent la ceea de face și în plus, este intrigat aproape până la obsesie de faptul că nu poate să îi citească gândurile, așa cum face cu toți oamenii. Am citit pagini întregi de introspecție și de monolog, care uneori duc spre cruzime la adresa sinelui, însă am încercat să-l înțeleg, fiind o ființă supranaturală care în mod firesc, nu se poate asocia cu un om într-un mod romantic.

“I was a vampire, and she had the sweetest blood I’d smelled în more than eighty years.
I hadn’t imagined that such a scent could exist. If I’d known it did, I would have gone searching for it long ago. I would have scoured the planet for her. I could imagine the taste.…”

Prezența Bellei îi afectează judecata și stilul de viață cu care era obișnuit până acum, acest lucru fiind clar și în relațiile sale de familie. Devine filozof, o variantă puțin diferită de prima carte, pentru că vorbește destul de mult și își plânge într-un fel existența acum că știe că poate să simtă iubirea. Mi-a fost super milă de el, dar uneori voiam să îi spun să își revină, să lase plânsul și să lupte pentru Bella, pentru că era clar că ea își dorește să fie alături de el. Acum mi-am dat seama că cel mai mare dușman al lui Edward a fost chiar el, prin problemele pe care și le-a făcut singur. A fost un sentiment de nostalgie, de revedere frumoasă cu personajele care mi-au încântat adolescență, dar sincer, cele aproape 800 de pagini nu au fost 100% necesare pentru a cunoaște un Edward chinuit de dragoste și de natura sa.

Nu a fost cartea mea preferată, dar îi dau 10 cu felicitări pentru că îl IUBESC pe Edward și nu vreau să îi dau altă notă decât aceasta. 😀

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Books Express

Titlu: MIDNIGHT SUN
Autor: Stephenie Meyer
An apariție : 2020
Editura: LITTLE BROWN BOOK GROUP
Nr. Pagini: 768
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4044

Alte recenzii de la Stephenie Meyer:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Eter” (Eter #1) de Monica Ramirez
Recenzie „Eter” (Eter #1) de Monica Ramirez

După multele peripeții în mediul editorial, Monica Ramirez se reinventează prin proiectul unei noi editurii, creație proprie de această dată, denumită Gemstone Books. Totodată revine și cu un nou proiect literar în plan Sci-Fi prin seria Eter ce promite o lume...

Recenzie „Regatul inocenților. Cartea a patra” de Theo Anghel
Recenzie „Regatul inocenților. Cartea a patra” de Theo Anghel

Am mai spus că seria Regatul inocenților m-a captivat în totalitate. În același timp, nu pot devora volum după volum din cauza cruzimii cu care Theo Anghel făurește poveștile în această serie cu elfi. Nu are frică și nici limite când vine vorba să producă suferințe,...

Recenzie „Regatul inocenților. Cartea a cincea” de Theo Anghel
Recenzie „Regatul inocenților. Cartea a cincea” de Theo Anghel

Theo Anghel a făcut din seria Regatul inocenților o aventură a curiozității și a așteptării. Așteptăm o veste de la Saelind, așteptăm să mai fie sorții și de partea Torililor, așteptăm să mai găsim pe cineva drag, așteptăm vești bune, așteptăm o minune. Așteptăm până...

5 1 vote
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 8 ani, 8 luni, 18 zile și a scris până acum 644 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Badita bianca

Bună, unde pot găsit cartea tradusa în limba Romana? Mulțumesc