Recenzie Mitago de Robert Holdstock

de | apr. 29, 2015 | Recenzii cărți, Science Fiction & Fantasy

MitagMitago7-pico este primul volum al unei serii nemuritoare de fantasy, unică prin subiectul abordat și prin ideea inedită a autorului, care dă naștere unei lumi noi și încărcate de mitologie, magie și istorie.

La ceva timp după moartea tatălui, Steven Huxley se întoarce acasă, în locuința modestă de lângă pădurea Ryhope, unde își găsește fratele într-o stare… interesantă. Neîngrijit, ușor paranoic și misterios, Chris pare că a devenit o versiune mai tânără a tatălui său, măcinat toată viața de ceva din pădurea Ryhope. Dar ce anume?

Răspunsul la această întrebare e dat chiar de titlul cărții. Cuvântul ”mitago” este o încrucișare între ”mit” și ”imagine”, simbolizând, evident, imaginea unui mit. Nu vă voi explica ce înseamnă asta, deoarece aș spulbera din farmecul lecturii. Veți descoperi singuri, existența și originea mitago-urilor fiind dezvăluite în primele 50 de pagini ale cărții. Tot ce pot spune e că ideea creării mitago-ului (și modul în care aceasta a fost utilizată în roman) a fost genială, fapt amplificat și de talentul autorului, care știe exact când, cum și ce să descrie, cum să se joace cu acțiunile și cum să dezvolte personajele astfel încât povestea să fie mereu imprevizibilă.

Vorbind despre personaje, cartea se învârte în jurul lui Steven, care, venit din exterior, trebuie să descopere ce se întâmplă de fapt în pădure, care pare a fi influențată de mintea celor care pătrund în ea. Fiind inițial doar un spectator al magiei din Ryhope, el este curând nevoit să se implice, aventurându-se în necunoscut datorită fratelui său și al unei femei misterioase, a cărei origine vă va lua prin surprindere (ca 90% din tot ce se întâmplă de-a lungul cărții, de altfel). Pe fir intră și un fost pilot de război, amintirile legate de tatăl mereu absent și elemente din mitologia universală. Am apreciat cum Holdstock s-a preocupat de fiecare personaj în parte, dându-i volum, calități și defecte, făcându-l să pară cu adevărat real.

Cartea îmbină fantasy-ul cu puțină iubire, puțin război, mult mister și multă mitologie, pe care o tot amintesc tocmai pentru că a fost introdusă în poveste cu multă naturalețe, nepărând forțată în ciuda utilizării ei într-un mod… să-i zicem neașteptat. Și, dacă tot suntem la capitolul ”surprize plăcute”, pot spune că, spre deosebire de majoritatea poveștilor de dragoste din SF-uri/fantasy-uri, idila de aici chiar aduce un plus întregii acțiuni, antrenând în jocul imaginației și emoțiile cititorului, nu doar mintea. Un alt plus, menționat și mai sus, este stilul de a scrie al autorului: e practic imposibil să te plictisești citind, nu există timpi morți, iar descrierea, deși multă, e vie, naturală și are un rol bine stabilit în poveste.

Așadar, prin misterul ce reprezintă tema centrală a cărții, prin personajele tridimensionale, prin stilul antrenant în care e realizată și mai ales prin ideea originală pe care o are la bază, Mitago reprezintă o lectură obligatorie pentru toți împătimiții genurilor SF și fantasy… și nu numai. În afara observațiilor de mai sus, oarecum obiective, pot spune că, pentru mine, cartea asta a fost ca un puzzle ce se completa încet, încet, dar totodată își modifica dimensiunile, oferindu-mi informații noi, dar aducând la suprafață noi mistere. M-am îndrăgostit de personaje, de pădure – deși nu cred că aș vrea să merg vreodată acolo, speriată fiind de ce ar putea să producă mintea mea acelui spațiu -, de întreaga lume construită atât de frumos de către Holdstock. Vă recomand Mitago cu căldură, pe mine m-a impresionat și sper că vă va uimi și pe voi!

Titlu: MITAGO
Autor: Robert Holdstock
An apariție : 1984
Editura: PALADIN
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2744

Alte recenzii de la Robert Holdstock:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Miruna R. a fost redactor Booknation.ro și a scris 4 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Miruna R. aici. Miruna R. are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments