Terminând de citit a doilea volum al seriei Madison Avery, m-a încercat o părere de rău că această serie nu a fost finalizată de către cei de la Corint. Kim Harrison scrie o poveste frumoasă, amuzantă, ce poate fi pe plac atât copiilor cât și adulților. Primează lupta dintre bine și rău, iar accentul pus pe dorința oamenilor de a face bine te împinge să te gândești la acțiunile tale. E ca și cum ai citit o poveste cu super eroi.
-Dacă ar fi ușor să fii bun, toată lumea ar fi așa.
La urma urmei Madison poate fi numită un super erou. Luptă contra unui sistem pe care-l crede defectuos, luptă pentru propia viață, dar în același timp nu uită să-i salveze și pe cei din jur. Deși încă are de învățat la metodele pe care le adoptă în încercările sale, trebuie să recunoaștem că își dă silința. Rolul de cronometror nu este ușor, iar cel de cronometror al întunericului, mai ales în lipsa unui inițiator, poate fi cu adevărat dificil.
-Amintirile sunt tot ce avem, am spus, încercând să-l fac pe Barnabas să înțeleagă. De-asta luăm anumite decizii. Cum te-aștepți să se schimbe cineva dacă îngropi trecutul în minciună?
Moartă și înviată ne-o prezintă pe Madison, cronometror al întunericului care încearcă să insufle și în baricada sa liberul-arbitru. Dar soarta se poate lăsa schimbată? Alături de ea, îi are pe Josh, pe Barnabas și pe Nakita, dar și nelipsitul clopoțel, Grace, care are rol de mesager între lumi.
–A fi de partea întunericului nu înseamnă a fi rău, am ripostat eu, înfierbântată. Lumina-i pentru cei ce pot alege, asta-i clar. Întunericul e-al sorții-ascunse de serafi, alegerea-i în zadar.
Madison pornește la drum, până își va regăsi corpul și zice ea, va renunța la postul de cronometror, într/o nouă formulă. Îl are pe Barnabas, proaspăt trecut de baricada întunericului, deși am putea spune că e mai mult în zona neutrului, cu ”să nu ucidem însemnatul, să-i dăm șansa să se schimbe” și pe Nakita cu feroarea ei de a spinteca orice însemnat. Nu-l mai punem pe Josh care pare fascinat de toată această nebunie divină și abia așteaptă să participe și el la o intervenție a spintecătorilor.
-Împreună? Am întrebat, aruncând o privire spre Barnabas și Nakita, care arătau abătuți. De ce-ar fi nevoie de amândoi?
-Pentru că, dacă spintecătorul luminii nu reușește să provoace o schimbare, serafimii își doresc ca un spintecător al întunericului să-i secere pe fraieri, a spus cu veselie îngerul păzitor. Și nu spionez! Evaluez!
În toată această nebunie, Barnabas pare adultul de la care toată lumea se așteaptă să rezolve situația, asta în timp ce Nakita o face pe copilul rebel și obraznic care nu numai că încalcă toate regulile, dar se și lasă prinsă greu în planurile celorlalți. De Grace nu mai putem zice nimic. Plin de grație, îngerul de rang întâi, proaspăt mesager, înoată prin lumină și întuneric ca peștele-n apă. Fiecare inamic este întâmpinat într-un mod jucăuș și răutăcios, iar Grace face o adevărată artă din a fi farsor luminos și invizibil.
-Fost-a odată un cronometror, Ron pe-al său nume, a spus Grace dinspre lustră, a cărui karmă avea un prost renume. A venit cu-ntârziere, unii zic că soarta nu-i e în favoare. Eu cred doar că e prost grămadă.
Avem ocazia să-l cunoaștem și pe Paul, înlocuitorul lui Chronos la postul de cronometror al luminii și suntem prinși între a oscila între milă și uimire. Deși pare că Ron își minte ucenicul frecvent, nici Paul nu pare atât de naiv ca la prima impresie. Cu toate acestea Madison îl va avea drept o importantă piedică în prima sa operațiune de salvare a unui însemnat.
-Madison a fost botezată, a cântat Grace, plină de veselie. Ochii-i strălucesc când e-nfuriată. Vieți chiar salvează, pentru ea mulțumirile nu contează. Mai ușor ar fi, capete seci, s-o ascultați pe dată.
”Doamne! Oare noaptea, în loc să doarmă, născocește chestiile astea?”
Vă invit alături de Madison să participați la prima operațiune de salvare a unui cronometror al întunericului. Va reuși Madison să impună și în tabăra sa ca regula liberul-arbitru pentru victimă sau va eșua demonstrând tuturor că soarta este indubitabilă?
-A fost odată o fată cronometroare- cânta vesel Grace, coborând spre mine, plictisită să se tot joace cu ecoul care răsuna în tavan- care nu se-nțelegea cu a ei spintecătoare. Așa că a dus o luptă dreaptă, crezând că o alegere deșteaptă îl face pe cel rău să cugete la a sa faptă.
-Mersi, Grace, am rostit ironic.
Alte recenzii de la Kim Harrison:
