Mr. Mercedes, apărută în România la Editura Nemira, a deveni
t, la doar două zile de la lectură, una dintre cărțile mele preferate, direct în top 3. Încă tremur și cu greu îmi găsesc puterea de a înșirui, haotic poate, niște cuvinte despre un roman al existenței și despre un autor care creează și distruge, care devine și re-devine constant un fenomen internațional.
Încă din primele pagini am știut că m-am îndrăgostit. Acțiunea este, evident, complexă și halucinantă, doar vorbim de King; așadar, un bărbat aflat la volanul unui Mercedes trece pur și simplu printr-o adunătură de oameni, niște șomeri aflați la un târg de job-uri, spulberându-i pe loc.
La volan era Brady Hartsfield, care și-a perfecționat modul de ucidere (e o enciclopedie umană în ceea ce privește omorul, crede-mă) și a împins-o la sinucidere chiar și pe cea care deținea Mercedes-ul, Olivia Trelawney. Acum îl vânează pe Bill Hodges, un detectiv ieșit la pensie care bea bere ieftină și se uită la seriale și mai ieftine, gândindu-se din ce în ce mai des la sinucidere.
King a devenit modelul meu în viață; și-a asumat un risc enorm scriind Mr. Mercedes, o carte ce se dezvoltă arborescent pe mai multe planuri, cu două personaje care nu sunt deloc ce par a fi, și un deznodământ care șochează. Cred că am trăit acest roman mai mult decât oricare altul scris de Stephen King, deși e ceva extrem de diferit de scriitura sa.
”Every religion lies. Every moral precept is a delusion. Even the stars are a mirage. The truth is darkness, and the only thing that matters is making a statement before one enters it. Cutting the skin of the world and leaving a scar.
That’s all history is, after all: scar tissue.”
Mr. Mercedes nu a fost absolut deloc horror sau paranormal, ci mai degrabă un roman polițist, dar care, creionat fiind cu atâta precizie, reușește să apese asupra ta cu o anumită presiune, ducându-te la exasperare. Devii dependent de fuga constantă dintre pagini, de cele două personaje care încearcă să se omoare reciproc, devii dependent de stilul alert în care e scrisă carte. Ce m-a atras cel mai mult a fost jocul de-a șoarecele și pisica între cele două personaje, dar și modul în care rolurile lor se schimbă, din vânat devine vânător și invers; acest schimb de roluri a fost asul din mâneca autorului.
