Mă dor degetele de câte ori am tastat în recenzii faptul că mi-o doresc pe Penelope Ward tradusă la noi, dar în varianta solo, fără Vi Keeland. Nu vreau să fiu rea, dar se vede clar diferența de valoare între Violet și Penelope, cea din urmă fiind clar mai bună, mai constantă și mai capabilă să trezească emoție în sufletul cititorului. Știu, sunt ulta subiectivă, însă eu am descoperit-o pe Penelope acum câțiva ani și primele ei cărți sunt fantastice. Indiferent cum ar incearca editurile, eu tot nu sunt mulțumită, pentru că eu vreau să fie traduse cărțile care mi-au plăcut peste măsură, nu cele mai „average”.
La început, vecinul meu Deacon m-a enervat. Sigur, era frumușel și prietenos. Dar pereții apartamentelor noastre sunt subțiri, așa că îl auzeam ori de câte ori aducea vreo femeie acasă. Iar eu sunt o mama singură cu un bebeluș, așa că nu prea mă simțeam în largul meu. Mi-a venit și mie rândul, însă. Într-o seară, când fetiță mea nu se mai oprea din plâns, domnul cel etern amorezat mi-a bătut la ușa. Spre surprinderea mea, când i-a auzit vocea, Sunny a încetat să mai plângă și i-a adormit în brațe. Ne-am împrietenit, mi-a adus cafele, am stat la povești, dar conversațiile noastre au devenit din ce în ce mai profunde și ne-am apropiat tot mai mult. Până când am depășit o limită, iar prietenia noastră s-a transformat în altceva. N-am avut de lucru și m-am îndrăgostit de bărbatul cel mai nepotrivit pentru mine, despre care spuneam mereu că ‘n-are stofă de iubit“. Și atunci, de ce oare tot ce îmi doresc este să fiu eu cea care ii va schimba felul de a privi lucrurile?
Nu vreau să mă înțelegeți greșit, mi-a plăcut și „N-are stofă de iubit”, dar nu s-a ridicat la nivelul cărților sale foarte bune, „My Skylar, „Jake Undone” sau „Gemini”, pe care apropo’, le recomand cu drag celor care citesc și în limba engleză și pe format Kindle. „Antiboyfriend” sau „N-are stofă de iubit” este o carte foarte light, dar cu un subiect ce îndeamnă la atenție și cugetare, pentru că este un subiect social. Cum crești un copil cu Sindromul Down și cum gestionezi toate situațiile în care ești pusă că mamă? Mulțumesc Libris.ro pentru carte.
La aceste întrebări trebuie să ne răspundă Carys, o mamă ce își crește singură copilul născut cu această maladie cromozomială. Sunny, pentru că așa o cheamă pe fetiță, este o adevărată rază de soare – este veselă, total lipită de mama ei, inteligentă și aduce zâmbetul pe buzele tuturor. Singura problemă este că Sunny are nevoie de atenție specială și acest lucru necesită timp, timp pe care Carys nu îl are mereu, fiind în căutarea unui nou job sau mai incolo, fiind nevoie să fie prezentă la evenimente pe care le găzduiește în calitate de PR la firma care a angajat-o. Intră în peisaj Deacon, eroul cărții „N-are stofă de iubit„, vecinul aventurier care aduce femei acasă și le face fericite. Aparent, acesta are lipici și la cei mici, pentru că Sunny nu poate să adoarmă decât la el în brațe. De acolo dilema și problema lor existențială, suprapusă cu o super atracție între cei doi. Însă, Deacon nu se simte gata să fie părinte și are ceva traume din trecut care îl împiedică să facă o promisiune cuiva, indiferent de gradul de atracție sau de dragostea pe care o simte atât pentru Carys cât și pentru Sunny. L-am iertat puțin pentru că îi aducea cafea de la Starbucks aproape zilnic, un gest demn de toată lauda.
Mi-a plăcut foarte mult ideea creionată în jurul lui Sunny, mai ales pentru că știu de faptul că Penelope Ward are un copil născut cu aceeași maladie și prin acestă carte dorește să aducă acel awareness de care toată lumea trebuie să știe. Nu înseamnă că Sunny este bolnavă, este doar specială și are nevoie de extra atenție. Nu este „defectă„ sau cu probleme, înțelege tot ce i se spune și iubește din tot sufletul. M-au întristat foarte mult pasajele în care oamenii o priveau diferit, însă Carys și Deacon au fost mereu acolo să o apare și să își susțină punctul de vedere. Ce nu mi-a plăcut în „N-are stofă de iubit”? Drama creată puțin inutil în jurul trecutului lui Deacon, pentru că, nu vreau să fiu rea, dar am citit drame mai mari, care au afectat mult eroul și l-au împiedicat să aibă o relație sănătoasă in primă fază. Aici consider că se putea lucra mai mult, pentru a da un fundal mai complex motivului care stă între Deacon și Carys, sau să îl schimbe de tot, cu altceva mai dramatic, mai de înțeles.
Per total, a fost o lectură frumoasă, relaxantă și orice „prind” de la Penelope este devorat în aproape o zi. Totuși, insist pe ideea ca editurile să preia primele ei cărți, pe care eu pe consider cele mai bune și mai frumos scrise. Până atunci, ne mulțumim cu ce primim.
Alte recenzii de la Penelope Ward:
