O iubire dincolo de timp de Ludmila Stoian – Drăghici nu te face doar să-ți dorești să fii martorul viu a unei astfel de povești, ci te conduce pe fiecare drum al împlinirii ei – chiar dacă asta înseamnă și prin fiecare încercare la care este supusă iubirea dintre suflete. O iubire împlinită trece testul timpului, al firescului, al evoluției și nici atunci nu e destul. Fiecare zi este un miracol și o șansă să depășești obstacolele vizibile și invizibile. Fericirea este posibilă, dar niciodată fără sacrificii – pe care, însă, nu le simți ca fiind grele și impuse, ci sunt dorințele îndrăgostiților.
O iubire dincolo de timp trece bariera normalului, nu ține cont de nimic, nu se oprește nicio secundă din a fi simțită, nu dispare odată cu finalul vieții fizice. Oricât de macabru ar suna, iubirea adevărată trece piedici, teste sau bariere temporale. Niciodată, iubirea adevărată, nu va exista doar atât cât trăiesc îndrăgostiții pe pământ. Iubirea se va împlini și va uni cele doiă suflete procând, oricum și oriunde. Iubirea va găsi mereu o cale. Și niciodată nu va greși. Dincolo de timp este eternitatea. Doar ea este necesară și suficientă pentru iubire, acel sentiment care nu dispare la prima furtună, care nu se destramă la prima contradicție, care nu cere nimic, dar oferă totul. Iubirea nu se termină, nu se consumă, nu ajunge la capăt de drum.
Personajele sunt verosimile și puternice, gata să fie acolo unde e nevoie, devin luptători pentru că iubesc. Nu ai cum să nu dai și peste personaje care dau bir cu fugiții, care abandonează lupta sau nu renunță până nu dovedesc faptul că nu iubesc pe nimeni, nici măcar pe ei. Louise și Jean ne conduc, pas cu pas spre Liz și Bryan, iar restul de personaje au un rol foarte clar în poveste. Și deloc banal sau deloc întâmplător.
Toate iubirile sunt frumoase la început de poveste. Toate poveștile de iubire încep să se scrie cu speranță, încredere și dorința de a trezi în inima celuilalt reciprocitatea în simțire. Totul începe frumos, când sufletul șoptește cu emoție orice bucurie, cu încântare fiecare clipă defericire și cu siguranță nevoia de împlinire.
Nimeni nu se căsătorește cu ideea că totul se va sfârși, că povestea va ajunge la final mult mai repede decât ai preconizat – dar nimeni nu spune nimic despre vreo limită. Nimeni nu pleacă la un drum pentru un an, doi, trei sau zece – nu în căsnicie, cel puțin. Când am cunoscut-o pe Louise, nimic din atitudinea ei nu-mi spunea că va ceda ușor în fața cuceritorului Jean. Numai că, destinul ei era altul. Și începea la fel de frumos ca orice poveste. Iar promisiunile nerostite aveau să-i dea tinerei Louise încredere că totul va fi bine – a fost curtată cu răbdare, cucerită treptat, iar dorul atunci când nu erau împreună era un semn: nici ei nu-i este indiferent galantul Jean. Câte nu încep la fel, câte căsnicii nu se clădesc pe începuturile magice.
Continuarea poveștii nu mai e la fel. Gelozia bărbatului și nevoia lui de a marca foarte clar cine deține puterea, cine are ultimul cuvânt, cine are dreptul să se îndoiască de fidelitatea partenerului, schimbă întreaga viață a femeii care își pierde tinerețea, strălucirea și viața din ochi, dar și sănătatea. Nici în momentul în care era clar că Louise nu e bine nu i-a dat de gândit bărbatului, dimpotrivă, a mai găsit un motiv să o acuze că inventează boala pentru a înșela. Cât de slab să fii ca bărbat? Cât de puternică să fie mândria unui astfel de om? Răspunsul poate fi doar unul singur: nimic nu schimbă un așa bărbat. Nici măcar situația în care ajunge soția – cu care te-ai însurat fără să-ți anunți părinții. Concluzia mea e una: un bărbat ca Jean nu merită iubirea pe care i-a purtat-o o femeie ca Louise.
În iubire este totul posibil, iar testele destinului pot fi duse la extrem. Dacă decizi să lupți pentru iubire, ajungi să porți războiae crunte, cu orice piedică, cu oricine s-ar putea opune – chiar și cu moarte nemiloasă, inamici invizibili sau chiar cu evoluția surprinzătoare a umanității .
Suntem în 2024 când o întâlnim pe Liz Martin, o tânără care suferă de amnezie. Se trezește într-o casă complet necunoscută, iar adevărul care i se spune e tot ce știe despre trecutul ei – află că și-a pierdut părinții în accident, că este studentă, că memoria îi va reveni treptat și că este absolut necesar să respecte tratamentl, iar în momentul în care amintirile vor reveni, să nu se sperie, căci va ști ce are de făcut pe mai departe.
Un sfat cum nu se poate mai bun este acela de a trăi viața, de a se bucura de prezent și ca ea să facă tot ce simte – chiar și să spună ”da” propriilor sentimente.
Și Liz se simte atrasă de melodia interpretată de pianistul Bryan Gale și se tot întâlnesc, fără să-și vorbească. Până în momentul în care se privesc, Bryan nu știe ce înseamnă dragostea la prima vedere. Deși poate avea orice femeie, nu mai vrea pe nimeni în afară de Liz Raza de soare. Ceainăria din Paris rămâne locul lor de suflet, iar lăcrămioarele sunt șoaptele pe care și le picură în suflet încă dinainte de a îndrăzni să-și vorbească.
Iubirea lor este dincolo de orice explicație logică. Și se reîntâlnesc în Boston și niciunul nu mai vrea să plece – ea alege cu inima, el o alege pe ea, dar nu își neglijează nici cariera. Bostonul este martorul iubirea dintre ei. Aici este locul în care se bucură unul de altul, de sentimentul care pune stăpânire pe sufletele lor – ele decid totul în această poveste ideală.
Până când? Evoluează destul de mult relația lor – părinții lui adoptivi o acceptă, au locul unde se simt acasă, fac pași spre mai mult. Dar și de această dată, destinul le-a pregătit altceva – ceva ce nu are legătură cu sentimentele, cu dorința de a se iubi toată viață – și dincolo de ea. Realitatea schimbă, din nou, cursul vieții. Și niciunul nu are puterea de a se opune. De ce s-a întâmplat așa și de ce viața e atât de nedreaptă cu oamenii care se iubesc cu adevărat?
Povestea e departe de a se termina, căci toată povestea aceasta, în care Louise și Liz au multe în comun, mai are atâtea de transmis. Și da, legătura dintre cele două nu poate fi negată sau contestată. O astfel de iubire nu poate fi decât veșnică, iubirea lor – indiferent de protagoniști, nu moare niciodată.
O iubire dincolo de timp este cartea de debut a autoarei Lidmila Stoian – Drăghici. Iar eu chiar mă bucur că am citit un astfel de roman, mă bucur că încă se scrie cu sensibilitate.
Alte recenzii de la Ludmila Stoian - Drăghici:
