Un limbaj poetic și meditativ într-un microroman al devenirii, cu o eroină care, va fi împinsă de circumstanțe neprevăzute într-un periplu al lepădării de propria sa vacuitate.
O roză singură e toate rozele, spune poetul Rainer Maria Rilke, pară-se sursa de inspirație a titlului insinuant.
Nu puteam să ratez noua apariție a celei care a scris bestsellerul Eleganța Ariciului, romanciera franceză Muriel Barbery.
Dar aici, regăsim o experiență senzorială, care invită cititorul să facă slalom printre subtilitățile frazei, o frază îmbrăcată în admirația autoarei față de Țara Soarelui-Răsare.
Vei citi cu simțurile această povestire scurtă, mai degrabă decât cu mintea. Te vei imersa în seducătoarea lume japoneză, unde lumea vegetală secondează lumea interioară a celor care vor lua contact cu misticismul ei.
Subiectul poveștii
Rose, o franțuzoaică de patruzeci de ani, se trezește într-o dimineață în Kyoto, fixând cu privirea niste tatami și contemplând la imaterialitatea unui bujor roșu, ce trona imperial într-o vază elegantă. Fiind de meserie botanistă, aprecia frumusețea lumii vegetale; totuși, vidul care îi cangrena propria viață îi sta în calea unei conectări profunde cu acele corole care împrăștiau mireasma familiarității, mireasma vieții. Asta până când va face cunoștință cu Japonia. A rămas singură pe lume, dezgolită de clipele efemere de fericire, doar cu plantele care constituiau obiectul muncii sale.
Ajunge aici constrânsă de circumstanțe, pentru a intra în posesia unei moșteniri, de la tatăl japonez, proaspăt decedat.
Pentru a intra în posesia averii tatălui pe care îl renega, chiar și în moarte, și în posesia primelor cuvinte adresate direct ei, prin intermediul unor scrisori, va trebui să accepte să facă turul unor temple și grădini japoneze din Kyoto, una din condițiile impuse de Haru. Ghid îi va fi Paul, belgianul stabilit în Japonia și asistentul tatălui ei. Ambii sunt defazați, în anumite privințe. El o va face să simtă ceva ce nu a mai simțit până atunci, cu niciun amant, din cei mulți pe care îi avusese până în acel moment. Aceste călătorii inițiatice vor contribui la metamorfoza lui Rose, la integrarea trecutului ei și deschiderea spre cunoașterea dragostei profunde și reale.
Fiecare capitol va începe cu o legendă japoneză, care va fi legată de povestea prezentă și interpretată de cititor, după propriile perspective.
Cine ar fi spus că banalul ceai matcha poate provoca așa cugetare adâncă, plină de substraturi?
„– Ceaiul de azi-dimineață n-avea aproape niciun gust, și totuși avea gust de orice, începu ea.
– Iată o bună definiție a Japoniei, zise el. (…)
Poate că viața nu-i decât un tablou privit din spatele unui copac. Ni se oferă în totalitate, dar o percepem doar prin perspective succesive”.
În scrisoarea tatălui către fiică, regăsim frânturi din înțelepciunea proverbelor japoneze și puțin din inima Japoniei, „unde grădinile templelor noastre sunt sufletul acestei țări de dezastre şi sacrificii.”
Chapeau celei care a tradus această carte, intuiesc că a făcut o treabă excelentă.
Mi-a plăcut mult povestea, chiar dacă am întâlnit o altfel de Muriel Barbery. Și consider că i-a făcut un serviciu poveștii faptul că a fost sintetizată în doar 142 pagini.
Alte recenzii de la Muriel Barbery:
