M-am întrebat adeseori, în ultima vreme, asupra diferențelor majore de mentalitate între oamenii pe care-i văd zi de zi în societate, dintre care fac parte, și între oamenii care erau odinioară. M-am întrebat, de pildă, de ce astăzi oamenii îl exclud pe Dumnezeu și tind să excludă religia tot mai mult și mai mult din societate. De unde acest spirit nihilsit care este la fel de frecvent printre tineri și adulți cum era credința printre (stră)bunicii noștri? Apoi, de ce oamenii pun valoare pe lucrurile cele mai recente, cele mai noi, de ultimă generație, alegând un criteriu de ordonare a valorilor bazat pe temporalitate?
Într-o zi, am găsit câteva direcții de răspuns. Era un interviu minunat cu Horia-Roman Patapievici, autorul cărții Omul recent, luat de Mirela Nagâț, dacă îmi amintesc bine. Am încercat să-l găsesc pe Youtube și acum, dar cred că a fost șters. În orice caz, mi-a plăcut atât de mult răspunsul domnului Patapievici, un intelectual român cunoscut, la aceste întrebări, la problema omului (post)modern, încât m-am hotărât să-i citesc și cartea (pe baza căreia era luat și interviul, de fapt).
Așa cum mă așteptam, nu m-a dezamăgit. Am găsit în Omul recent, volum de eseuri publicat în 2001 la Humanitas, o carte provocatoare, plină de linii de gândire diferite din diverse domenii (filosofie, economie, istorie, fizică și alte științe exacte, religie, teologie etc.) unite într-o privire de ansamblu asupra ultimelor secole ale omenirii. O privire, îndrăznesc să spun, acidă. Căci pentru Patapievici modernitatea, la fel ca și postmodernitatea, sunt niște epoci urâte ale omenirii, traumatice chiar, așa cum le va descrie chiar el. De aceea, cartea sa constituie o critică a modernității, din perspectiva unei întrebări: ce se pierde atunci când ceva se câștigă?
Sunt multe lucrurile pe care, scrie Patapievici, modernitatea le-a câștigat: tehnologie, știință, stat modern, capitalism, democrație, libertate individuală ș.a. Însă sunt multe și cele pe care le-a pierdut: în primul rând, pe Dumnezeu. Apoi, ca o consecință firească, a pierdut capacitatea de a simți transcendența, de a crede în invizibil. Pierderi care au dus la idolatrizarea unor noțiuni ce nu-L pot înlocui pe Dumnezeu, precum statul, egalitatea și însăși libertatea.
Evident, autorul identifică multe alte trăsături ale modernității, analizându-le în cele 160 de părți din care este compusă cartea. Printre altele, consemnează evoluția științei care a început să privească lumea ca pe un sistem fizic închis, ceea ce a dus la excluderea lui Dumnezeu din lume și la imposibilitatea modernilor de a-i accepta existența.
O altă linie esențială în carte este relația dintre modernitate și postmodernitate. Ne întrebăm: dacă modernitatea nu este de dorit, putem ieși din ea? Apoi, este postmodernitatea o ieșire din modernitate? În concepția lui Patapievici, răspunsul la ambele întrebări este nu. Nu putem ieși din ea, deoarece să fii modern înseamnă să fii recent, să fii cel mai nou, iar din asta nu se poate ieși. Postmodernitatea, crede Patapievici, este un simptom post-traumatic al modernității. Interesant, nu? Vă las pe voi să aflați de ce citind cartea.
În fine, consider că Omul recent este o carte folositoare oricui vrea să înțeleagă lumea recentă în care trăiește. Nu e însă de neglijat că este o lectură care necesită atenție, efort și, cel mai important, propria gândire și discernământul cititorului. Este o carte antrenantă datorită succesiunii de idei, însă nu este o carte pe care s-o citești de plictiseală sau distracție, altfel te vei opri din citit la primii termeni mai complicați. Probabil că iubitorii de filosofie, eseuri sau științe sociale vor citit cu ușurință și plăcere, dar, atenție, cartea nu le e dedicată, așa cum nu e dedicată nici specialiștilor. Este o carte pe care o poate citi oricine, nu trebuie să fii un cititor avizat pentru ea.
Dacă v-am convins, lectură plăcută! Cartea este despre mult mai mult decât am putut eu scrie aici și are mult mai multe idei extraordinare. Nu vă permiteți să o pierdeți! 🙂
P.S.: Dacă eu nu v-am convins, poate vă convinge asta. Așa, ca o încălzire înainte de lectură. 🙂
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Horia-Roman Patapievici:
