Recenzie: ”Orașul oaselor” de Cassandra Clare

de | aug. 28, 2019 | Recenzii cărți

Cassandra Clare nu încetează să mă uimească, volumul ”Orașul oaselor” ridicându-se la nivelul seriei ”Dispozitive infernale”. Acțiunea e alertă, structurată într-un stil propriu, personajele sunt bine conturate, îar unicitatea se regăsește la fiecare pas.

Modul în care autoarea a ales să-și spună povestea introduce cititorul într-o nouă lume, acolo unde primejdiile sunt pretutindeni, misterul este la el acasă, iar neprevăzutul oferă o notă mistică întregii acțiuni.

În primă fază o întâlnim pe Clary, o fată aparent normală, dar înzestrată cu darul ”Vederii”. Protagonista poate vizualiza lumile pe care ceilalți muritor nu le percep. Din păcate, introducerea ei printre vânătorii de umbre a fost brutală, neașteptată și forțată datorită împrejurimilor.

Dezorientată de faptele la care a fost martoră, pe Clary o tulbură numeroase sentimente care nu-i mai dau pace încă din momentul în care realizează că este singura ce-i poate vedea pe vânători. Temătoare, cu întrebări la care nu-și poate găsi răspunsuri și plină de incertitudini, adolescenta se întoarce acasă unde va primi o veste care o va destabiliza complet. Cassandra Clare s-a jucat constant cu sentimentele mele.

Reacționează impulsiv și preferă să fugă de probleme, de responsabilități, dorind parcă să aștepte rezolvarea lor. Alege să-și petreacă seara alături de prietenul său, Simon, ignorându-și apelurile de la mama sa.

Realitatea o lovește din plin atunci când este la un pas de moarte, fiind nevoită să se lupte cu un demon. Lupta se încheie, iar protagonista iese aproape moartă decât vie. Băiatul cu care se întâlnise în anterior îi sare în ajutor și o duce în Institut, locul de unde își va începe căutarea. Adevărul pe care Clary îl va auzi nu va fi confortabil, va produce suferință și regrete. Lumea îi este zguduită din temelii și realizează că și-a trăit viața în minciuni și secrete. Multumesc Libris.ro pentru carte.

Acceptă ajutorul fraților tăcuți în încercarea de a-și afla trecutul, dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât și-ar dori tânăra adolescentă. Pornește în căutarea celorlalte piese de puzzle, ajunge la Magnus Bane care îi oferă mici piste pe care trebuie să le parcurgă.

Orașul oaselor” este un volum palpitant unde acțiunea se îmbină cu fantezia, iar imposibilul devine posibil. Cassandra reușește să formeze un univers incert, asemenea unui labirint, pe care personajele trebuie să-l parcurga pentru a-și rezolva problemele.

Când totul pare să se așeze pe un făgaș normal alte secrete ies la iveală, perturbându-le vânătorilor de umbre aparenta liniște pe care și-o doresc…

Titlu: ORAȘUL OASELOR
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2011
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 480
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2044

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Zegheru a fost redactor Booknation.ro și a scris 91 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Zegheru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments