Cartea Out of office – desprindere sau iluzie – Cristina Anescu este ca un platou cu prăjituri delicioase, dar mici, cât să le simți gustul și să simți că ai mai vrea una.
Cuprinde șaisprezece proze scurte, una mai savuroasă ca cealaltă.
“ – De ce i-ai pus mamaie numele ăsta, Pamela? Nu era mai bine Joiana sau Bălțata? Se interesă amuzat Matei.
– Nu am botezat-o eu maică, zise bătrâna. Nepotu-miu i-a pus numili, după una din tilivizor care umbla despuiată. Cică să aibă ugeru mare ca aia, de-o chema Pamela, îi explică bătrâna în timp ce îi dezlegase Pamelei lanțul și îl întindea lui Matei. ” (Desprinderea pag. 12)
Și așa am început să gust din “prăjituri”.
Limbajul diferă de la o poveste la alta, fiind adaptat în funcție de fiecare situație și personaj în parte.
Farmecul cărții, din punctul meu de vedere, este dat de imparțialitatea naratoarei care are aceeași atitudine față de toate personajele, chiar si de cele mai negative sau mai puțin inteligente. Acest lucru este legat și de transparența prin care sunt narate acțiunile și descrise caracterele.
Una dintre cele mai savuroase povești mi s-a părut Dragoste și faliment, unde este prezentată viața unui om care avea tot ce își dorea: afacere, familie, doi copii. Armonia lui este întreruptă, însă, de noua contabilă pe care o angajează în firmă. Aceasta reușește să îi schimbe direcția pe toate domeniile.
Constanta prozelor este umorul care apare în diferite forme, uneori foarte subtil și elegant astfel încât să nu dezavantajeze personalitatea personajelor.
A doua proză care mi-a plăcut a fost Romeo și Marieta.
“Marieta fusese fată mare, iar Romeo se mândrea în sinea lui cu asta. Își dorise o parteneră cuminte, fără un trecut sexual, tocmai pentru ca ea să nu aibă niciun etalon cu care să îl compare.” (Romeo și Marieta, pag. 36)
Așa începe căsnicia celor doi tineri, care devin repede părinți, iar Romeo își ia în serios rolul de tată, dar mai ales de soț. Și nu ca atribuții, ci la pretenții de la soția lui. Începe să aibă un comportament boem, să fie cheltuitor, așteptând ca soția lui să îi plătească datoriile. Căsnicia funcționează așa timp de câțiva ani. Finalul poveștii este cel care m-a cucerit: Marieta, dezamăgită de comportamentul soțul ei, se ambiționează și divorțează, devenind doamna Mercuțio.
În final, vă las cu un paragraf dintr-o altă proză cu final moralizator:
“Nimic nu-I mai al dracu’ ca norocul altuia. Mai ales când pică pe câte un prost, unu’ care nu merită, o mizerie de om! Așa își spunea în gând Marcel, ori de câte ori auzea de câte un necunoscut că s-a angajat, ori că a promovat, ori că s-a însurat, ori că i-a născut nevasta. Marcel a obținut totul în viață muncind din greu. Nu l-a ajutat nimeni, nici cu un cap de ață.”(Invidiosul, pag. 54)
Citind veți afla cum va trece Marcel prin viață, cum se va transforma sau nu caracterul lui și ce personaje va atrage în preajma lui.
Vă recomand să citiți cartea pentru că după ce o veți termina veți fi mai bogați cu șaisprezece povești din care vă puteți inspira sau pe care le puteți povesti la rândul vostru în conversațiile cu prietenii.
Alte recenzii de la Cristina Anescu:
