Am primit viața ca pe o palmă
Și cum fluieri după o necunoscută
Am urmat-o fără să o cunosc.
Pasiune simplă și Confesiunea adolescentei sunt primele două romane apărute pe piața românească de carte în cadrul colecției Anansi de la Pandora M, imediat după ce scriitoarea lor, Annie Ernaux, a fost recompensată cu premiul Nobel pentru Literatură în 2022.
Sunt două microromane ale căror fire narative sunt ancorate în experiențele de viață ale autoarei. Primul analizează și expune obsesia făcută pentru un bărbat însurat și modul în care această relație îi coordonează și dirijează viața și legăturile cu restul lumii, modul în care discernământul îi este afectat, cea de-a doua urmărește parcursul unei adolescente către maturizare insistând pe subiecte sensibile: descoperirea sexualității, pierderea virginității, umilința, bullyingul, discriminarea de gen, nevoia de apartenență și acceptare.
Mi-a plăcut mult mai mult cea de-a doua poveste din „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei„. Nu m-am regăsit deloc în prima parte poate pentru că n-am trăit niciodată genul acesta de pasiune care implică abandonul, deznădejdea, depresia și obsesia. Problema spinoasă nu este intensitatea cu care este trăită această pasiune oarbă ci durata acesteia. Să nu înțelegeți greșit. Nu este o poveste despre un bărbat. Bărbatul este doar obiectul dorinței și mijlocul care servește cauza. Povestea despre pasiune a lui Annie este despre efectele și stările pe care acest bărbat a reușit să i le ofere. Iar relatarea autoarei este, așa cum recunoaște, un dar restituit și sub nicio formă nu are ca scop construirea unui personaj masculin.
Poveștile nu sunt ieșite din cotidian, nu șochează linia narativă ci sinceritatea cu care sunt expuse trăirile și gândurile autoarei. Nu-și menajează intimitatea, nici nu încearcă să o înfrumusețeze, din contră. E clar din modul în care scrie că ipostazele pe care le prezintă în cele două cărți, ipostaze ale propriei personalități din epoci diferite, au dispărut, s-au metamorfozat, s-au disipat în masa densă și deja bine conturată a personalității de la vârsta la care scrie. Atitudinea autoarei nu este nici îngăduitoare, nici crudă sau împotriva acelor ipostaze, scopul ei este de a reda realitatea fără să intervină cu judecați de valoare emise din perspectiva mentalității pe care o are când scrie povestea. Nu judecă personajele și nu încearcă să influențeze cititorul. Redă obiectiv ceea ce propria ipostază a trăit, a simțit și-a experimentat în momentul respectiv. Este evident că s-a desprins din cercul vicios al acelor întâmplări care i-au marcat viața și care în ciuda detașării afișate i-au influențat maturizarea și parcursul viitor. Ea este produsul final al acelor personalități combinate. Durerea, rușinea, abuzul, trauma sunt părți care i-au definitivat personalitatea. Și le asumă și prin modul în care scrie demonstrează că a învățat să trăiască cu ele fără să le ascundă. Oamenii au tendința să evite să rememoreze acele părți ale trecutului pe care le regretă, greșelile sunt omise, ascunse, scăpările uitate, șterse, dar nu este cazul aici. Annie Erneaux renunță la pudoare și lasă trecutul s-o bântuie. Singura ei condiție impusă scrisului este sinceritatea. Acele întâmplări probabil au bântuit-o vreme îndelungată și au avut un impact emoțional remarcabil asupra maturizării sale. Decizia de a scrie despre ele este un act de asumare și totodată o formă de vindecare. Este modul ei de a face pace cu trecutul, de a-și regăsi bucățile pierdute ale propriului eu, de a accentua părțile și urmările pozitive ale acelor întâmplări nefaste. Și totodată de a-și convinge eurile mai tinere că nu au greșit cu nimic, că viața se întâmplă și pare înfricoșătoare, controlul nu-ți aparține întotdeauna, dar timpul are darul de a înmuia colțurile ascuțite și de a le netezi marginile.
În cel de-al doilea roman, vorbește mult despre pierderea virginității și ambiguitatea sexuală trăită de o adolescentă într-o epocă caracterizată de tabuuri, discriminare de gen, de prejudecăți, de răutate colectivă, despre incapacitatea de a se afilia unui grup, despre nevoia de apartenență la o comunitate și este probabil cea mai bine scrisă parte, din punctul meu de vedere. Și e evident că în momentul în care scrie, autoarea se situează undeva mult mai sus, la un alt nivel de înțelegere și acceptare.
Prima penetrare este întotdeauna un viol.
Este perspectiva eului tânăr și neexperimentat, dornic de apreciere și acceptare din partea celorlalți care poate fi atât de ușor influențat și care doar crescându-și valoarea poate ieși din cercul vicios și toxic al manipulării și dominației.
O adolescentă provincială din clasa de mijloc care părăsește căminul confortabil și ultraprotector al familiei pentru șansa primului ei loc de muncă. Răsfățată, mândră și orgolioasă, dornică de o poveste de dragoste, contactul cu realitatea și standardele morale ale comunității în care intră este crud și îi spulberă toate iluziile și visele. O aduce în pragul depresiei și al nebuniei, îi calcă în picioare orgoliul și o predispune unor acțiuni de-a dreptul idioate. Dar care până la urmă sunt doar o etapă necesară unei dezvoltări ce se dovedește a deveni chiar armonioasă. În perioada petrecută în casa părintească, viața ei socială a fost inexistentă. Mutarea în colonie vine ca un tăvălug peste propriile principii și valori morale. Iar adaptarea la noile standarde, lipsa limitelor impuse sunt foarte greu de asimilat și controlat. Este aruncată într-o lume necunoscută, în care se simte stângace și nesigură. Din răsfățata părinților, premianta clasei devine ciudata grupului, o ignorantă plină de așteptări nerealiste.
Nevoia de apartenență la o colectivitate este mai puternică decât degradarea sau rușinea. Acceptă jignirile, jocurile și farsele perverse pentru a face parte dintr-o comunitate. Este conștientă că este o frăție a vulgarității și a obscenului, dar refuză să fie dată la o parte. Are de ales între a merge devreme la culcare singură sau a rămâne în grup chiar dacă este privită ca o țicnită un pic cam curvă.
Personalitatea ei pare a se dedubla, mergând în două direcții diferite: una care urmează modele și tipare din literatura feministă a timpului pe care le admiră și cu care rezonează și alta care se lasă sedusă de o poveste de iubire inventată de propria imaginație ce o depersonalizează și o reduce la statut de obiect. Nu-și dorește să iasă din comun, dorește să se integreze, să urmeze tiparul, să semene cu ceilalți. Depune efort pentru a arăta interes pentru lucruri care nu-i captează atenția, ipocrizia devine definitorie în comportament.
Nu este o carte ce își dezvăluie toate sensurile și implicațiile de la prima citire, probabil nici la a doua. Este o carte ce merită a fi reluată și reanalizată. Abundă în repere literare și cinematografice ceea ce pentru mine reprezintă un mare plus. Și pentru toate aceste motive, v-o recomand. O găsiți la Libris.ro.
Lumea e prea nouă și prea largă pentru ea și totuși ea nu-și găsește nicăieri un loc care să i se potrivească. Se simte inaptă și incapabilă, simte că și-a greșit viitorul, că s-a rătăcit, că oricât ar încerca nu aparține unui colectiv, că meseria pe care a ales-o nu i se potrivește. Este acolo unde trebuie să fie? Cum se va descurca? Va reuși? Dacă renunță se va considera că a eșuat? Nu e prea târziu s-o ia de la capăt?
Alte recenzii de la Annie Ernaux :
