🔥 CARTEA PE STRADA INDIA ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Pe strada India de Samantha YoungHannah Nichols a crescut într-o familie iubitoare și numeroasă, o familie călduroasă și hiperprotectoare, în special cu mezinii ei, iar Hannah este una dintre ei. În prezent, Hannah este profesoară de engleză și iubește ceea ce face, însă ea crede că este împlinită doar dacă duce o viață solitară. Ceea ce nu vrea Hannah să își recunoască este că atunci când Marco D’Alessandro a plecat din viața ei cu cinci ani în urmă, a plecat cu tot cu inima ei.

Marco era băiatul intimidant care o proteja pe Hannah de când avea paisprezece ani, cei doi făcând cunoștință când Marco a salvat-o de băieții mai mari care o agresau verbal și care o amenințau, moment în care între ei s-a creat o legătură puternică. De atunci, Marco a așteptat-o zi de zi după liceu să o ducă acasă în siguranță sau să aibă grijă ca ea să ia autobuzul. Marco a devenit în scurt timp cel mai bun prieten al ei iar universul tinerei Hannah a început să se învârtă în jurul lui. Anii au trecut iar Marco a rămas prietenul ei, băiatul descurajat și tăcut, cu o viață nedreaptă dar și băiatul de care ea era îndrăgostită lulea.

Însă o seară ce a avut loc în urmă cu cinci ani a distrus tot ce aveau. Marco ia o decizie care le va schimba destinul, devenind primul bărbat din viața ei. Însă după acea noapte de pasiune, Marco a dispărut și i-a frânt inima. Cu sufletul și inima făcute țăndări, Hannah nu a mai permis nimănui să se apropie de ea timp de cinci ani. Până când Marco a reapărut furtunos în viața ei. La vederea lui, inima ei îndurerată se trezește amintindu-și toți anii plini de suferință de când el a plecat.

Marco nu mai este băiatul descurajat care credea că nu merită nimic în viața asta, care nu era demn de iubirea ei. Acum Marco este un bărbat încrezător care știe că merită ca ea să-l iubească și care speră la a doua șansă. Însă furia și răzbunarea dinăuntrul ei sunt uriașe. Marco a furat-o pe acea Hannah plină de viață și de bucurie, lăsând locul unei Hannah retrase, goală pe interior, incapabilă să mai iubească din nou, motiv pentru care de data asta ea este cea care își dorește ca el să dispară din viața ei. Însă Marco nu se lasă așa ușor descurajat.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Samantha Young.

Deși, în cele din urmă Hannah îi acordă șansa de a intra din nou în viața ei, trecutul se tot arată feroce după colț de fiecare dată când pare să fie fericită, făcând-o să creadă că Marco nu este ceea ce își dorește ea. Îl gonește din viața ei iar sufletul ei rămâne pustiit.

Când alegerile păreau din ce în ce mai ușoare, Hannah primește o lovitură din partea trecutului, o amintire ce s-a chinuit din greu să o ascundă, însă marele secret al lui Marco a fost cel care i-a distrus toate barierele și sufletul din nou. Va putea Hannah oare să treacă peste trădarea lui? Dar, cel mai important, îi va spune Hannah adevărul dureros din spatele ultimei lor întâlniri?

🔥 CARTEA PE STRADA INDIA ARE REDUCERE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO
Titlu: Pe Strada India
Autor: Samantha Young
An apariție : 2016
Editura: TREI
Nr. Pagini: 367
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Publicată la 21.03.2020
Nota recenzorului: 10/10

Mihaela Ruxandra Dinu
Autor: Mihaela Ruxandra Dinu
Ruxandra e 👑 Super Erou Booknation.ro
Redactor de 64 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Mihaela Ruxandra Dinu