„Pescărușul Jonathan Livingston” este o fabulă scrisă de Richard Bach. Nuvela a fost publicată în anul 1970 sub formă de carte, deși înainte apăruse sub formă de mini povestiri în revista Flying din Statele Unite. Eu am citit cartea în limba franceză, dar minunatul sens al ei a rămas același. Cu toate că această scriere poate fi văzută ca o povestire mai mult datorită numărului ei redus de pagini, ea poate fi luată și drept carte de dezvoltare personală.
Limbajul este unul simplu, pe înțelesul tuturor. De aceea, mica nuvelă poate fi citită atât copiilor, cât și de adulții care vor să mai învețe ceva despre puterile nelimitate pe care le au.
„Pescărușul Jonathan Livingston” de Richard Bach scoate în evidență faptul că fiecare dintre noi poate obține mai mult de la această experiență umană pe care o trăim cu toții
Trebuie doar să-ți depășești limitele. Să vrei mai mult de la tine. Să faci mai mult din ceea ce îți bucură sufletul. Și, de cealaltă parte, să faci mai puțin spre deloc din ceea ce lumea se așteaptă de la tine. Referitor la societate și la indivizii care se comportă în același mod, în loc de a se comporta diferit, ca indivizi unici cum este fiecare dintre noi.
Cartea asta probabil că este una dintre cele mai iubite și inspiraționale fabule din toată lumea și mă bucur că am ajuns la ea în sfârșit. În ea este relatată povestea pescărușului numit Jonathan Livingston. O pasăre specială care este determinată să fie mai mult decât obișnuită, să fie mai mult decât o indică specia sa și îndeletnicirile acesteia.
Ceea ce reliefează autorul aici este că majoritatea pescărușilor nu se obosesc să învețe mai mult decât simplele metode de zbor care îi ajută în a-și procura hrana. Ceea ce pare să conteze pentru toate aceste păsări este hrana zilnică și nu frumusețea zborului. Cu toate acestea, aici se diferențiază pescărușul Jonathan Livingston. Pentru el nu contează hrana. Nu asta este esențialul în viață, ci zborul liber.
Zborul este într-adevăr în această povestire metafora pentru libertate, pentru ceea ce însuflețește pe fiecare
Este probabil ceea ce ar trebui să căutăm să perfecționăm fiecare în viața noastră. Scopul pe care îl avem, dorințele noastre, pasiunile noastre și ceea ce ne face sufletul să tresalte.
Această scriere modernă este presărată cu înțelepciune și cu tâlcuri în fiecare capitol. Este o fabulă despre căutarea unui scop măreț în viață. Chiar dacă societatea, colegii sau lumea din jur par să o ia cu toții pe aceeași cale, ba chiar râzându-ți în nas de dorința ta. Pescărușul și-a găsit propriul drum inițiindu-se în tainele zborului de plăcere, fiind chiar izgonit de familia sa departe de casă. Așa și noi trebuie să avem curaj să trecem peste granițele a ceea ce se așteaptă de la noi. Pentru a ne îndeplini scopul suprem, oricât de ciudat ar părea acesta pentru ceilalți.
Prin faptul că nu a făcut compromisuri legat de viziunea sa măreață, pescărușul Jonathan Livingston a aflat ce înseamnă iubirea și bunătatea. Obținând în cele din urmă cea mai mare recompensă pentru ambiția sa – transcendența.
Ediția pe care am citit-o eu în limba franceză are și câteva ilustrații de vis. Iar dacă vă decideți să citiți fabula aceasta, și trebuie să o faceți cât de curând, trebuie musai să găsiți o variantă cu ilustrații. Chiar dacă nu sunteți copii, desenele care sunt alăturate cuvintelor sporesc farmecul lecturii, vă spun pe cuvânt.