Recenzie – Piele neagră, măști albe de Frantz Fanon

de | sept. 2, 2019 | Literatura Universală, Recenzii cărți

Piele neagră, măști albe este, fără prea multe cuvinte, o carte care m-a indus în eroare. Titlul metaforic, dar și conotațiile pe care unele cuvinte le au, m-au determinat să plasez cartea într-o altă sferă, nicidecum într-una în care umanitatea joacă un rol important.

Prin intermediul volumului Piele neagră, măști albe am avut ocazia de a descoperi un stil de scriere greoi, greu de digerat, dar și un subiect asupra căruia trebuie să meditezi profund.

Recunosc, mi se pare a fi o carte destul de stufoasă în cuvinte, care te poate prinde după câteva pagini sau, dimpotrivă, te poate face să o lași după primele capitole.

M-am luptat și eu puțin cu ea, pentru că-mi era greu să înțeleg în profunzime exprimarea sau trimiterile. M-am luptat cu această carte, dar încercările repetate au dat rezultat, până la urmă.

Mă bucur că nu m-am dat bătută și am continuat lectura, chiar dacă timpul petrecut cu această carte în mână a fost unul lung.

Frantz Fanon, cred că are acest stil de scriere cursiv, dar alambicat, tocmai pentru că dorește să-și selecteze cititorii. Motiv pentru care Piele neagră, măști albe nu este ceea ce pare a fi.

Fiind, mai degrabă, un text filosofic și critic al secolului XX, acest volum nu este pentru orice cititori. Acesta nu se adresează doar curioșilor, ci și acelora care îmbrățișează răbdarea. Răbdarea cunoașterii misterelor și realităților dure.

Cu alte cuvinte, Piele neagră, măști albe este o înșiruire de emoții care te pot impacta sau te pot lăsa rece. Un cumul al experiențelor, o carte în care autorul vorbește răspicat despre rasismul soldaților francezi în Martinica.

Și, mai mult decât atât, din punctul meu de vedere, acest volum este o adevărată comoară, la care mulți pot ajunge, dar puțini o pot înțelege.

Tocmai din acest motiv, nu doresc să împărtășesc mai mult despre subiect, ci doresc ca atât curiozitatea, cât și dorul de lectură să vă poarte pe căile create de Frantz Fanon.

Dacă ești adept al cărților de filosofie, cu tente sensibile care vizează istoria secolului XX, îți recomand cu mare drag această carte și, mai mult decât atât, sper să-ți placă! Să fie pe gustul tău, ca mai apoi, să vorbești despre ea și altora!

Titlu: PIELE NEAGRĂ MĂȘTI ALBE
Autor: Frantz Fanon
An apariție : 2011
Editura: TACT
Nr. Pagini: 206
Limba: Română
Gen Literar: Literatura clasica
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1544

Alte recenzii de la Frantz Fanon:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Dana Otet a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dana Otet aici.
❝ Numele meu este Dana Oțet și cititul face parte din viața mea. În momentul de față nu pot concepe viața fără cărți, de aceea mereu mă voi axa pe ceea ce înseamnă literatură, pe ceea ce înseamnă citit. De asemenea, pasiunea mea se manifestă și prin scris. Alături de cei de la BookNation am învățat ce înseamnă o echipă. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments