Coperta a fost cea care m-a atras înspre ea, dar povestea m-a convins să rămân.
Mi-a plăcut tare mult să aflu că această poveste a cerut să fie adusă la viață, ascunsă până atunci în mormanele de documente ale Arhivelor Naționale din Salerno, locul unde autoarea își desfășura munca.
Acțiunea romanului Portocale Amare se desfășoară în Sicilia anilor 1920-1960, întins pe două planuri temporale diferite, într-o societate patriarhală care interzicea femeilor să urmeze cariere intelectuale sau să își construiască o viață independentă. În acest context, Nardina, Sabedda și Carlotta trebuie să navigheze între dorințele proprii și constrângerile impuse de tradiție și de o lume dominată de bărbați.
Portocalele amare devin în roman o metaforă a vieții și a destinelor celor trei femei.
Autoarea ne spune, în Nota de final că: „Niciun alt arbore nu merită ca portocalul amar numele de « plantă-mamă »: neînfricat, rezistă tuturor intemperiilor pentru a-și îndeplini misiunea – aceea de a face puternică și viguroasă noua planta, care, deși diferită, din ea prinde viață.”
Prin această analogie, Milena Palminteri reușește să transforme un element aparent banal, într-un simbol al condiției feminine în Sicilia anilor 1920–1960. Frumusețe și durere, coexistă în aceeași realitate, la fel cum dulceața fructului nu poate exista fără amărăciunea sa.
Dar cum începe totul?
Era anul 1960, iar Carlotta, la prima vedere, ar fi părut că are o viață așezată, fiind sefa Arhivelor Notariale din Agrigento, asta până când dă de un document în legătură cu trecutul familiei ei. Acesta devine catalizatorul emoțional care o conduce pe Carlotta pe pânza complicată a memoriei – un labirint de povești, tăceri și legăturile invizibile dintre generații.
Totodată, acțiunea ne poartă în Saracca anului 1924, – satul închipuit de autoare -, unde două tinere femei, Nardina și Sabedda, înflăcărate, dar de condiții sociale diferite, sunt nevoite să-și înăbușe visurile și tot ce le anima, sub spectrul obligațiilor sociale și matriarhale ale vremii.
Visătoarea Nardina își dorea să obțină o diplomă universitară, dar ajunge să fie captivă în rolul de soție, și ajunge chiar să se căsătorească pentru prestigiul numelui soțului. Pe măsură ce trec zilele, ea se convinge că își iubește soțul, dar neputința de a dărui un urmaș familiei de viță nobilă o macină tot mai mult, îndepărtând-o totodată de Carlo. Dar va ajunge, simbolic, să împrumute destinul Sabeddei, – tânăra servitoare frumoasă și mândră, care se lasă subjugată de unul dintre stăpânii casei.
Cele două femei sunt unite, fără voia lor, de fetița Carlotta, care pentru fiecare devine simbolul unei conștientizări diferite: pentru Nardina, responsabilitate și instinct matern, pentru Sabedda sacrificiu și amintirea suferinței.
Doar că, micuța Carlotta devine femeia care va porni în propria călătorie identitară, ducând mai departe amarul portocalelor siciliene, dar croindu-și totodată propria cale.
Sabedda e cea care îi lasă ca moștenire ceva ce nu are preț: parfumul libertății.
O poveste care m-a și emoționat pe alocuri, chiar dacă m-a prins puțin mai greu la început, din cauza condensării mai multor situații. Dar apoi s-a făcut lumină și romanul a prins gust. Gust de Italia, gust de portocale, fie ele amare sau dulci.
Alte recenzii de la Milena Palminteri:
