Atunci când am văzut întâmplător pe un site că Cecelia Ahern a scris continuarea de la P.S. Te iubesc, mi-am spus că trebuie să citesc neapărat primul volum. Am văzut doar filmul și mă bucur că m-am gândit să citesc cartea mai întâi, pentru că sunt diferențe mari. Post-Scriptum este la fel de captivantă și emoționantă, poate și mai mult decât prima carte.
Prima diferență pe care am remarcat-o a fost diferența de perspectivă narativă. Dacă în volumul unu narațiunea este obiectivă, în al doilea se schimbă lucrurile. Cartea este narată din perspectiva lui Holly și astfel avem acces la toate emoțiile ei.
Acțiunea se petrece la șapte ani de la moartea lui Gerry, soțul protagonistei. Holly s-a schimbat foarte mult și lucrează acum la magazinul surorii ei. Este împreună cu Gabriel și a învățat să iubească viața din nou. Însă amintirile despre soțul ei îi revin atunci când sora ei o bate la cap să țină un discurs public despre scrisorile lăsate de Gerry după moartea lui.
O femeie i-a apreciat gestul lui Holly și i-a propus să intre într-un club înființat chiar de ea, din care făceau parte câțiva bolnavi în faze terminale. Protagonista nu a vrut să sufere din nou, așa că a refuzat-o categoric. Atunci când a aflat că femeia a murit, Holly s-a gândit din nou la propunerea ei.
Inspirați de scrisorile lui Gerry, clubul se numește P.S. Te Iubesc.
Holly cunoaște câteva persoane bolnave în ultimul stadiu care vor să le lase celor dragi o amintire, de teama să nu fie uitați. Aceasta se oferă să-i ajute, însă este conștientă că amintirile de după moartea lui Gerry o vor tulbura din nou. Dacă primul volum a fost axat pe durerea și suferința lui Holly, acesta ne demonstrează că o persoană o poate lua de la capăt chiar și după pierderea sufletului pereche.
„Am găsit în mine o putere ouă și surprinzătoare, am găsit-o în adâncul unui loc întunecat și pustiu, dar am găsit-o. Și, din nefericire, acolo găsim cele mai multe dintre comorile vieții. După ce săpăm, trudind în beznă și în mocirlă, în cele din urmă dăm de ceva concret. Am aflat că nivelul cel mai de jos poate fi, de fapt, o rampă de lansare.”
Post-Scriptum este scris într-o notă mult mai matură decât P.S. Te Iubesc, unde exista și umor, în ciuda durerii lui Holly. Poate fi vorba și despre maturitatea și experiența Ceceliei Ahern, care avea doar 21 de ani atunci când a scris primul volum. După 19 ani, un scriitor nu mai este același. Nici restul personajelor nu mai sunt aceleași, mai ales prietenele lui Holly. Sharon este o mamă obosită cu patru copii, iar Denise și-a pierdut acel entuziasm și umor. Iar scenele cu toate cele trei femei sunt extrem de rare. Viața s-a schimbat în ultimii șapte ani, iar timpul nu a stat în loc pentru personaje.
Post-Scriptum este o poveste despre puterea de a merge mai departe.
Holly reușește să le ofere ajutorul membrilor clubului, chiar dacă îi este greu la început. Acei oameni nu vor să fie uitați de cei dragi și își doresc să lase o amintire frumoasă, pe care să o aibă pentru totdeauna. Gerry îi ajută, indirect, chiar și după moarte, după atâția ani de când s-a stins.
„Vrem să ne controlăm moartea, despărțirea noastră de lume și, dacă n-o putem controla, măcar putem controla ce lăsăm în urmă.”
Post-Scriptum este o carte despre apropierea inevitabilă a morții și despre dorința unor oameni bolnavi de rămâne în memoria celor din familie chiar și după moarte. Stilul cărții este diferit de primul volum, însă este la fel de emoționant. O recomand tuturor care vor să afle cum a decurs viața lui Holly după tragedie și cum a ajutat-o Gerry din nou, după moarte.
Alte recenzii de la Cecelia Ahern:
