Poveste pentru timpul prezent înglobează patru părţi pline de mister şi de căutări aproape disperate. Legată de scriere, de jurnal, de lectură, de spiritualitate şi de Marcel Proust, cartea devine uşor un prilej de dezvăluire a poveştii unei scriitoare care trăieşte pe o insulă îndepărtată, dar şi a unei adolescente mutată în Japonia.
Autorea romanului, Ruth Ozeki, este scriitoare, realizatoare de film, preot budist Zen şi profesoară. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.
Nao, cea care deschide romanul, este o tânără cu origini birasiale. Deşi trăise în America, în Sunnyvale, se mută împreună cu familia sa în Japonia, unde se adaptează cu greu. Ruth este scriitoare şi trăieşte izolată. După evenimentele din 11 septembrie 2001, istoria se accentuează. Iar după tsumaniul din Japonia găseşte întâmplător jurnalul lui Nao şi, astfel, îi află povestea.
Se pare că Nao este o adevărată adolecentă americană, victimă a colegilor ce nu o suportă. Ea are parte de înjosiri repetate şi de răni şi de acte de violenţă. Ritmul acesta o va determina, mai târziu, să renunţe periodic la şcoală. Ceea ce o ajută pe tânără şi o face specială este faptul că o va cunoaşte pe bătrâna Jiko.
Jiko este, de fapt, pretextul scrierii acestui jurnal. Stră-străbunica lui Naoko este o călugăriţă budistă, în vârstă de 104 ani.
,,Bătrâna Jiko spune că, în ziua de azi, noi, tinerii japonezi, suntem heiwaboke. Nu ştiu cum să-l traduc, dar înseamnă practic că suntem aşa de blazaţi şi lipsiţi de griji pentru că nu înţelegem cu e războiul.”
Romanul se desparte în două planuri diverse, a căror acţiune are loc în timpuri diferite, despărţite de tsunamiul japonez. Din momentul în care Ruth pune mâna pe jurnal şi îi află povestea, ea va întreprinde numeroase acţiuni pentru a-i afla dedesubturile şi pentru a o ajuta pe Nao. Totul se întâmplă cu ajutorul soţului ei, Oliver.
Cartea ca atare nu îţi linişteşte curiozitatea de a afla câtă ficţiune şi cât adevăr cuprinde, nici măcar după final. Iar acest lucru reprezintă farmecul scrierii.
Alte recenzii de la Ruth Ozeki:
