Recenzie „Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre” de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson și Robin Wasserman

de | apr. 16, 2018 | Fantezie, Ficțiune pentru Adolescenți, Literatură Contemporană, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Personajele din Lumea Umbrelor au revenit în atenția noastră printr-o culegere de nuvele frumoase, pline de aventuri și încărcate de emoții. Fanii Cassandrei Clare știu deja ce anume îi așteaptă și ca de fiecare dată, își pregătesc șervețelele dar si nervii pentru o aventură fantastică. „Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre” este scrisă de 4 autori super talentați, cu unii dintre ei suntem deja familiarizați de la colecția de nuvele ce îi aparține lui Magnus Bane.

Orice carte cu tema „shadowhunters” pentru mine este un prilej de bucurie, pentru că doresc să petrec foarte mult timp cu personajele dragi mie și îi mulțumesc lui Cassie pentru infinita inspirație, ce niciodată nu devine prea plictisitoare sau fără ceva special. „Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre” conține 10 nuvele ce îl au în prim plan pe Simon Lewis iar din punct de vedere cronologic, acțiunea se pretrece după „Orașul Focului Ceresc”. Toți îl știm pe Simon Lewis, prietenul cel mai bun al lui Clary, tocilarul cu ochelari ce intră în belele, este răpit de TOATĂ lumea rea, îi fură inima durei Izzy și devine vampir. Acestea sunt doar câteva detalii, pentru că pot să vă vorbesc despre el până mâine și nu sunt sigură că reușesc să surprind tot ce îmi propun 🙂

Nu vreau să vă povestesc ce se întâmplă în aceste nuvele, însă vreau să știți câteva idei ce m-au marcat după terminarea cărții. În primul rând m-am apropiat mai mult de Simon. Recunosc, eu sunt fană Clace și nu m-am focusat foarte mult pe alte personaje, atenția fiind 100% îndreptată spre îndrăgitul meu cuplu. În această carte însă, l-am cunoscut mai bine pe Simon și am reușit să îl îndrăgesc mai mult ca oricând. La finalul cărții 6, Simon nu mai are amintiri și trebuie să își reia viată doar cu informațiile pe care le are în acest moment. Cântă într-o trupă, Instrumente Mortale, dar simte că ceva nu este ok. Dorește să devină vânător de umbre, dar abilitățile lui nu sunt complete, lucru care îl frustrează maxim. Dornic de a scăpa de Institutul din New York, pleacă la Academia Vânătorilor de Umbre, unde începe un training serios în vederea devenirii unui războinic autentic. Pe parcursul celor 10 nuvele, Simon se schimbă și reușește să conștientizeze multe lucruri. Toate aceste experiențe îl fac un soldat mai bun, îl apropie de unii oameni, îi schimbă perspective și îl fac să realizeze că vechiul Simon Lewis nu o să mai revină niciodată. Aceasta este o varianta 2.0 a unui băiat ce practic dorește să se regăsească și să învețe ce are de făcut pe mai departe pentru ca viata sa să aibă un sens de care să fie perfect mulțumit. Amintirile încep încet încet să îi revină și Simon trebuie să decidă ce dorește să lase în urmă, ce trebuie să schimbe și încotro dorește să se îndrepte. Avem parte de momente de acțiune, momente de dragoste, dar și momente atât de triste, încât vă provoc să încercați să nu plângeți. Știu, sigur că o să câștig provocarea, pentru că este imposibil să nu fiți sensibilizați de evenimentele din acestă carte 🙂

Related image

Un lucru ce a reușit să îmi facă inima să tresară rău de tot a fost abundență de oameni cu care Simon a interacționat. Nu vreau să divulg, dar trebuie să vă pregătiți pentru un cross-over genial între Instrumente Mortale, Uneltiri Întunecate și Dispozitive Infernale. Legături peste legături, conexiuni la care nici măcar nu te așteptai și finaluri puțin șocante, toate m-au fascinat și m-au făcut să termin cartea în timp record. Admir stilul amuzant dar și complex al celor 4 scriitori și în aceeași temă ca și culegerea lui Magnus au fost micile ilustrații de la începutul fiecărei nuvele.

Per total, o carte de colecție care nu trebuie să lipsească niciunui fan declarat Vânătorii de Umbre:) Lectură plăcută!

Titlu: POVEȘTI DE LA ACADEMIA VÂNĂTORILOR DE UMBRE
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2018
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 606
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2762

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 24 zile și a scris până acum 670 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments