Nu sunt fan al autorilor japonezi contemporani, nu am găsit încă unul pe gustul meu, în schimb scriitoarele contemporane de la care am mai prins o carte mi-au plăcut. Pentru stilul franc, caustic și chiar grețos pe alocuri.
Ce șanse are o femeie singură într-o societate patriarhală închistată și conservatoare?
Nu e prima carte citită care îmi propune o societate japoneză contemporană discriminantă și dezbate situația femeii si diverse forme de marginalizare. Povești de vară despică mentalitatea, visurile, aspirațiile și greutățile femeilor japoneze contemporane cărora viața nu le-a oferit cel mai bun start. Două surori și o nepoată, același sânge și, totuși, diferențe colosale între viețile și așteptările lor. Existențe singuratice, pline de griji și lipsuri, femei cu dorințe frivole sau profunde, toate luptându-se cu o societate meschină și ipocrită care nu le dă nicio șansă. Condiția femeii în Japonia pare a sufoca orice fel de pornire sau alegere pozitivă.
Statutul de femeie singură, necăsătorită, divorțată sau văduvă, atrage probleme ca singurătatea, marginalizarea, discriminarea și lipsa de opțiuni. Ne este înfățișat ambientul japonez contemporan prin ochii unei femei singure, care își caută identitatea și rostul în viață. Este o carte despre singurătate, despre nevoia de a avea ceva al tău și de a lăsa ceva în urmă, de a te afirma, de a fi observat.
Existențele celor două surori mi-au dat senzația de gol și neputință. Una, constrânsă de situația financiară precară și responsabilitatea creșterii unui copil, lucrează ca animatoare într-un bar. Trecută deja de prima tinerețe se trezește într-o competiție nemiloasă cu celelalte angajate, mult mai tinere și cu un aspect mult mai atrăgător. Din cauza acestui lucru, dezvoltă o obsesie pentru aspectul ei fizic și opțiunile spre care înclină îi destabilizează relația cu propria fiică.
Cealaltă, deși are parte de un succes efemer, publicând o carte care îi oferă și o oarecare siguranță financiară, este decepționată de planul personal, simțindu-se incapabilă psihic de a menține o relație afectivă și fizică cu un partener. Dorința ei de a avea un copil ca mamă singură nu este susținută de regulile impuse de societate.
Titlul original al poveștii este Sâni și ouă și este foarte inspirat dacă ținem cont de povestea pe care o spune cartea. Sunt două tipuri de nevoi dezbătute de carte: o nevoie mai profundă de afecțiune și împlinire sufletească și o nevoie superficială de a te menține pe linia de plutire pe baza aspectului fizic.
Cine are dreptul să aibă un copil? Faptul că nu avem un partener anulează acest drept?
Este o carte foarte bine ancorată în realitate și, deși pare a analiza niște aspecte dureroase si crude, o face cu sinceritate, obiectivitate și multă deschidere. Este urmarea ciocnirii dintre nevoia individului de împlinire sufletească și siguranță materială și ordinea socială preconcepută și rigidă impusă de societate. Efectul acestei rigidități și chiar ipocrizie se poate observa în viețile sordide și liniare ale acestor femei trecute de prima tinerețe. Există și categoria majoritară care se aliniază la reguli lucru ce pare a o predispune la abuz, umilință și relații toxice. Recomand cu drag.
Suntem cu toții atât de mici și avem așa de puțin timp, încât nu suntem în stare să ne imaginăm cea mai mare parte a lumii.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Mieko Kawakami:
