Recenzie „Prin ochii ei” de Sarah Pinborough

Eşti căsătorit/ă? De mult timp? Cât de bine crezi că-ți cunoşti partenerul/a? Ai încredere în omul cu care-ți împarți viața şi problemele? Ştii cu cine dormi noaptea în pat?

Exemplele din cazuri reale care infirmă întrebările de mai sus sunt multe şi întâlnite, din păcate, destul de des, atât la cupluri care abia au plecat la drum, cât şi la unele cu vechime şi experiență, care, privite din afară, inspiră stabilitate şi siguranță. Mintea umană este un mister greu de descifrat care îşi ia câteodată prin suprindere până şi posesorul, ce să mai vorbim de cei din jur .

Autoarea îşi construieşte povestea plecând de la clasicul clişeu al triunghiului amoros, nimic spectaculos sau ieşit din comun, dar împletind clişeele cu realismul magic reuşeşte să găsească nota de originalitate şi să transforme triunghiul amoros în cu totul altceva, ceva la care nu te-ai putea aştepta sau gândi oricât de „zglobie” ți-ar fi imaginația.

Pentru amatorii de senzațional şi ieşit din tipar, cartea este genială, personajele sunt complexe şi analizate în profunzime, ritmul e bun, suspansul creşte la fiecare pagină și totul se complică încât ajungi să nu mai înțelegi cum va putea fi descurcat. Pentru sceptici, cred că modul în care este construită şi scrisă poate fi atuul care să-i convingă s-o recomande, în ciuda faptului că ar putea privi finalul ca fiind ridicol sau „prea mult”. Ideea de bază e că nu contează dacă rezonezi sau nu cu finalul, pentru că o să te încânte să citeşti cartea, o să te captiveze şi n-o să o poți lăsa din mână.

Personajele fac toată povestea. Nu-s construiți pentru a-ți deveni simpatici, dar sunt analizați în profunzime și le aștepți cu sufletul la gură următoarea mișcare. Te aduc la exasperare, îți vine să urli, să-i pocnești şi să-i zgâlțâi pentru a-i trezi la realitate, îi urăşti, te dezamăgesc, îți înşală aşteptările și te dezgustă fiecare pe rând şi sfârşeşti cu gura căscată şi sprâncenele ridicate, întelegând că nimeni nu are scăpare. Soarta tuturor e pecetluită, iar tu prostit într-un mod la care nu te-ai fi gândit sau aşteptat că e posibil.

Louise este divorțată, creşte un copil de șase ani şi lucrează ca secretară trei zile pe săptămană într-un birou de consiliere psihologică. Îşi împarte timpul între birou şi creşterea copilului. Îşi petrece serile acasă în compania acestuia şi a unuia sau mai multe pahare de vin. Este deprimată şi nu are mari aşteptări de la viață, deşi îşi doreşte să găsească un bărbat care să-i demonstreze că viața merită trăită. Rutina îi este dată peste cap după ce, în una dintre serile în care iese cu fetele la un pahar, flirtează şi se sărută cu un bărbat, care se dovedeşte a fi noul său şef. Ca şi cum lucrurile nu erau deja prea complicate şi incomode, fără să-și propună, începe să lege o relație de prietenie cu soția acestuia, Adele. Triunghiul este gata, dar povestea abia începe.

Dacă crezi că îți poți imagina ce se întamplă mai departe, probabil, ai dreptate şi chiar poți, dar la fel de tare, totuşi, te avertizez că e posibil să te înşeli. Singura condiție ca să te prindă şi să nu rămâi dezamăgit este să o citeşti cu mintea deschisă, ceea ce mulți o să facă, sunt sigură. Pentru că am observat o deschidere către cărțile în care realismul magic se împleteşte cu tragedia. Probabil, din când în când, toți simțim nevoia să ne rupem de rutina cotidiană şi să experimentăm altceva, chiar dacă îi dăm sau nu, cu adevărat, credit. Nu m-am simțit deloc deşteaptă citind cartea asta şi credeți-mă că m-am străduit. Am intuit la un moment dat că presupune ceva rupt de realitate, dar aveam altceva în cap, nicidecum ce a urmat.

Captivantă, intrigantă, incitantă, fascinantă, m-a prins de la prima pagină, s-a jucat cu mintea mea în toate felurile posibile şi imposibile, m-a prins în mreje, m-a provocat să construiesc scenarii peste scenarii, m-am enervat, am strâns din dinți, am simțit nevoia să împart vreo două palme unui personaj pentru a-l trezi la realitate, i-am pus pe primul loc pe lista suspecților pe fiecare în parte, m-am gândit şi m-am răzgândit de o mie de ori, iar sfârşitul mi-a făcut un duş rece care m-a obligat să mă decid: prefer thrillere bazate pe realitate, sau un pic de supranatural dă culoare şi mă atrage?

Cartea este un amalgam de senzații şi emoții: dragoste, atracție, naivitate, nebunie, vină, regret, indiferență, frică, psihoză, obsesie; aştepți ca finalul să te loveasca cu forța unui tsunami şi….boom, chiar asta face, dar nu aşa cum te aşteptai. Nu spun că e rau, dar m-a luat total prin surpindere şi, recunosc, că terminând cartea foarte târziu, pe la două jumatate dimineața, când m-am trezit, la cafea, am mai parcurs odată ultimele pagini. Just to be sure. Sunt genul care digeră greu sau aproape deloc ideile nebuneşti fără bază reală, şi, cu toate astea, m-a convins prin modul inteligent în care este scrisă şi o recomand pentru originalitate şi pentru că e altceva.

Alte recenzii

9/10Același autorRecenzie „Prietena mea de suflet” de Sarah Pinborough10/10Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes10/10Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas10/10Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White10/10Recenzie „Trădarea” de Debra Driza6/10Recenzie „Woman Down” de Colleen Hoover10/10Recenzie „El și ea” de Alice Feeney6/10Recenzie „Woman Down. O femeie în derivă” de Colleen Hoover10/10Recenzie „viKtor. Umbre sub soarele Braziliei” de Raul Neghină10/10Recenzie „Mila 2.0” de Debra Driza