„Prinși în vâltoare” este cartea mea preferată din această serie și atenția, nici măcar nu am terminat toate volumele, însă sunt sigură de decizia mea. Povestea m-a captivat cap coadă, m-a emoționat, m-a trecut prin toate stările posibile și mi-a întărit credința că familia este totul în viață. Poate pentru unii este cariera sau dragostea, însă fără familie nu ai nimic din punct de vedere sentimental și asta ne-a demonstrat Kai, un personaj deosebit de care m-am îndrăgostit iremediabil. 🙂
Kai este un jucător de baseball, care s-a trezit peste noapte cu viața dată peste cap. După o aventură de o noapte, se trezește tată singur al unui băiat frumos, Max. Mama lui Max nu a vrut să fie implicată, așa că personajul nostru a trebuit să facă multe sacrificii și eforturi pentru a-și balansa viața profesională cu cea de tătic. A avut ajutor – fratele său Isaiah, echipa lui de baseball și chiar antrenorul său, care i-a devenit un al doilea tată. Toți l-au crescut pe Max și și-au dat toată silința ca celui mic să nu îi lipsească nimic. Doar că Max nu are o mamă și acest lucru o să se simtă în curând. Miller este fata lui Monthy, antrenorul lui Kai, un renumit chef în patiserie. Deși este foarte tânără, are un palmares impresionant și călătorește în întreaga lume pentru a acorda consultanță restaurantelor. Este un geniu, o persoană foarte calculată, dar solitară. Nu se implică în nicio relație din cauza carierei sale și nu are niciun vis de a se așeza la casa ei. Asta până când ceva se întâmplă cu inspirația ei și are nevoie de o pauză, fix atunci când Max are nevoie de o dădacă și Monthy de fata lui. Așa că lucrurile se așează – până când se termină sezonul, Miller este noua dădacă a lui Max, călătorește cu echipa și cu tatăl sau și încearcă să se opună atracției magnifice pe care o are cu Kai.
Doamne, Kai este un personaj aproape de perfecțiune. Și-a crescut fratele mai mic, pe Isaiah, după ce mama lor a murit într-un accident de mașină. Au fost doar ei doi împotriva lumii și amandoui au avut un vis, să fie jucători buni de baseball. Și-au îndeplinit visul, însă nu au uitat niciodată ce înseamnă familia și ce înseamnă să fii alături unul de celălalt. Relația lor este una atât de frumoasă și de sinceră, încât o să vă topească sufletul. Kai are principii de viață foarte sănătoase, îl crește pe Max într-un mod atât de frumos, încât nu ai cum să nu-l admiri.
Prezența lui Miller îl zbuciumă maxim, însă știe că este doar temporară și nu vrea să îi dea universul peste cap. Atunci când acesta cedează, își cedează și sufletul către Miller, însă nu o forțează ci doar se bucură de ceea ce îi oferă ea acum. Pe mine acest comportament m-a topit, pentru că mi-a demonstrat că a iubi înseamnă ca cel de lângă tine să fie fericit, dar nu neaparat langa tine. M-a învățat o lecție frumoasă și în același timp, i-a demonstrat și lui Miller ce înseamnă să își dăruiască inima cuiva. Ea este o fire mai solitară, obișnuită să fie pe drumuri, însă are o mare obsesie – dorește să îl facă pe tatăl ei mândru și de aceea nu vrea să-l dezamăgească și să renunțe la job-ul ei. Ea are o condiție mai specială și de aceea mereu simte nevoia să-l impresioneze, deși el niciodată nu i-a cerut asta – doar a vrut să o aibă alături mereu.
Relația dintre cei doi a progresat frumos, pornind de la o atracție fizică și culminând cu o inimă întreagă, în care Kai, Miller și Max și-au găsit liniștea. Mi-a plăcut MAXIM cum și-au clădit relația, cum Max a avut un rol important în viitorul lor și au fost atâtea faze impresionante, care m-au uns pe suflet. Clar aceasta a fost cartea mea preferată și o recomand din toată inima!!









