Există posibilitatea ca unii să se plictisească sau să se scârbească la un moment dat pe durata lecturii. Nu pentru că n-ar avea ritm, ci din cauza mizeriilor şi faptelor mai puțin „ortodoxe” ce sunt înşirate pe bandă rulantă. Autorul n-are niciun fel de scrupule şi nicio intenție de a-şi menaja personajele sau cititorii.
Te aştepti la cu totul altfel de poveste când înțelegi că personajul principal este un tânar preot misionar ce pleacă în Groenlanda plin de avânt pentru a strânge şi a readuce pe drumul cel bun oile Domnului, respectiv localnicii păgâni. Nu poate fi numit un fanatic în ale credinței, deoarece a ajuns preot obligat de aspirațiile părinților, care l-au condiționat material pentru a renunța la visul lui de a deveni medic. Însă încearcă să se adapteze noii situații şi îşi fagăduieşte să facă treabă bună.
Dar viața e grea, tentațiile mari şi dezamăgirile trebuie alinate. Ideea e că ce şi-a propus, n-are nicio legătură cu ce va face. Ştiți vorba aia: să faci ce zice popa, nu ce face popa. Cred că-i emblematică pentru cartea asta. Multe dintre experiențele lui m-au lăsat cu gura căscată, iar din pricina altora am râs singură ca prostul. Pentru că omul ăsta chiar e hotărât să experimenteze tot, nimic nu-i scapă. După ce trăieşte în Copenhaga cinci ani, la studii, tânărul, simțindu-se un pic prins în capcana unei logodne, decide să ia taurul de coarne şi să fugă in Groenlanda. Visul lui despre misiunea la care se înhamă n-are nicio legătură cu realitatea, fapt pe care-l află imediat ce ajunge acolo. De la provăduit şi spovedit ajunge la furt, minciună, desfrâu şi alcoolism. Nu e uşor să converteşti nişte ființe imorale, păgâne, sălbatice, aproape inocente în trivialitatea lor, pentru care educația e un concept necunoscut. Nu e uşor să-i convingă să accepte un Dumnezeu exagerat, neînduplecat, cu care e imposibil să tratezi.
„Spiritele noastre nu sunt la fel de rele ca D-zeu vostru”.
În sătucul în care este repartizat, Sukkertoppen, viața înseamnă o luptă continuă cu vremea aspră, cu nămeții înghețați, cu lipsa hranei. Localnicii nu sunt foarte deschiși către creștinare, țin la tradițiile și obiceiurile lor și sunt conștienți ca nou apăruta credință nu le susține modul primitiv și dezinhibat de trai. Plecat pentru a corecta năravurile băștinașilor, eroul nostru se trezește convertit la păgânism și se adaptează stilului de viață, căzând în patima alcoolului, desfrâului și chiar a hoției. Degradarea lui fizică și morală se desfășoară într-un timp foarte scurt și este ireversibilă. Nu poate fi catalogat bun sau rău, responsabil sau iresponsabil, este doar un om ce se confruntă cu o perioadă grea de izolare și singurătate. O perioadă în care își propusese să înfăptuiască multe lucruri bune. Din păcate, toate acțiunile sale au ca rezultat eșecul. Aspirația localnicilor către libertate și autonomie devine unul dintre propriile lui visuri și îi zdruncină credința și planurile inițiale. Personal am privit cartea ca pe un manifest împotriva colonizării forțate a Groenlandei de către danezi și impactul negativ pe care ocupația acestora a avut-o asupra populației băștinașe. Ceea ce încercau să construiască cei doi profeți părea o oază de pace și liniște într-un ținut încercat de viscol, ger și zăpadă.
