A fost destul de greu să înțeleg toate trăirile personajului. În principiu este o carte a frustrării, a conștientizării că nu te poți integra și că, orice ai face, nu vei fi acceptat. Este evident sentimentul de marginalizare trăit de protagonist și atitudinea lui este un răspuns violent împotriva acesteia. Suntem martorii unui comportament brutal și incisiv, acțiunile lui Lee pot fi catalogate ca hărțuitoare și abuzive. Este un spin în coasta oricui are neșansa să-i iasă în cale. Tot timpul la pândă, tot timpul gata să atace și să muște. Se comportă ca un câine turbat și motivul care stă în spatele vorbelor și faptelor lui este frustrarea și izolarea. Este neîmplinit sufletește, dar și fizic. Este în sevraj, suferința lui este palpabilă, este dezgustat de el însuși, dar nu-și permite să se calmeze și să facă pace cu nimeni.
Informația este destul de confuză, nimic nu este clarificat sau detaliat, ci ești azvârlit în poveste fără niciun fel de introducere, iar finalul este brusc și nu-ți oferă niciun fel de concluzie. A fost o lectură foarte dificilă care mi-a solicitat foarte tare atenția, pentru ca la final să rămân cu senzația că ceva mi-a scăpat. Că n-am înțeles ceea ce vrea să transmită de fapt autorul. Probabil am căutat sensuri abisale acolo unde de fapt nu se dorea a fi transmis decât goliciunea momentului și lipsa de implicații profunde. Gesturi banale extrapolate către absurd, fără consistență și fără viitor. O poveste obscură, fără densitate, ce merge pe o idee singulară: obsesia unui om frustrat și învins de societate. Este despre lipsa de șanse și incompatibilitatea individului cu lumea în care se vede obligat să trăiască.
Relația cu Allerton a rămas marea enigmă a cărții. N-am înțeles deloc insistența lui Lee pentru a menține această relație. Pentru el renunțarea nu era o variantă. Chiar dacă Allerton e total dezinteresat, chiar agasat de această relație și interesat doar material. Pentru Allerton, relația cu Lee este o obligație care îi asigură un oarecare confort material, dar nu găsește în ea niciun fel de plăcere. De fapt, nici măcar nu m-a convins că este homosexual. Este împotriva apropierii fizice și chiar și a comunicării. Iar Lee este undeva la limita de jos. Îți dă senzația că se comportă ca un cățel care așteaptă să i se arunce un os. Îl vede, știe ca nu-i va fi dat niciodată, dar nu poate renunța, speră până la capăt într-o minune. Pare pur și simplu hipnotizat.
Trecând peste toate aceste lucruri, e clar că în momentul publicării acestei cărți, literatura gay se afla într-o zonă de risc, era foarte puțin exploatată și nu avea niciun fel de tradiție. Deși scrisă în anii ’50, abia în 1985 este publicată. Societatea era încă rigidă și reticentă la acest subiect considerat tabu. Plecând de la titlul provocator și incisiv și culminând cu comportamentul agresiv și grotesc al personajului principal, pare a fi o revoltă față de atitudinea societății, o călătorie cinică a unui suflet chinuit ce nu-și găsește locul în lume; exilat, pierdut, rătăcit, respins, neiubit. Hipersensibilitatea provenită din trauma este mascată de o atitudine violentă și teribilistă, folosită ca un zid de apărare. Ca și cum provocând durere altora personajul ar putea s-o anuleaze pe cea personală. Discrepanța dintre aparent și real, dintre fragilitate și amărăciune este evidentă și induce ideea de viață trăită dincolo de bine și rău, la limită și fără așteptări.
Alte recenzii de la William S. Burroughs:
