Recenzie ”Reaper” de Runyx

de | nov. 30, 2025 | Recenzii cărți

”Predator a fost doar începutul. Reaper rescrie regulile jocului.”

Tristan nu se gândea vreodată că o femeie o să îi câștige inima. Astfel, două destine care s-au învârtit unul în jurul celuilalt timp de două decenii se ciocnesc din nou, declanșând o avalanșă de scântei, pericole și secrete dezvăluite. Atmosfera este una incendiară, încărcată de mister, în care fiecare pas pare să răsune într-un labirint al minciunilor și al dorinței de a afla adevărul.

Tristan, un bărbat obișnuit să domine haosul, se trezește dezarmat în fața propriei istorii. Jurăminte vechi, greșeli pe care nu le poate șterge și un trecut ce refuză să rămână îngropat îi pun la încercare limitele. Apariția Moranei, femeia pe care n-a crezut-o niciodată parte din destinul său, zdruncină tot ceea ce credea că știe. Ea devine, fără să vrea, cheia către propriii săi demoni.

De cealaltă parte, Morana pășește pe un teritoriu în care nici dușmanii, nici aliații nu se mai disting. Lumea ei se destramă și singura constantă pare a fi legătura ei ciudată cu Tristan. Împreună, cei doi pătrund într-o investigație care depășește cu mult ce și-ar fi imaginat Morana. Disparițiile fetelor din urmă cu douăzeci de ani sunt doar prima fisură într-un sistem corupt care pare să se clatine.

Pe măsură ce tensiunea crește, secretele încep să iasă la suprafață, alianțele se destramă, iar trecutul se iese la iveală cu o forță pe care nici unul dintre ei nu o poate controla. Totul până apare Reaper. Iar tot ce știa Morana prinde un cu totul alt sens. Iar ea deține ultimul glonț. Dar oare în ce inimă îl va trage?

”Ce se întâmplă atunci când vântul de nestăpânit și marea fără sfârșit se ciocnesc în întunericul nopții?”

Dacă primul volum a fost genial, Reaper este bomba de tensiune și acțiune care se ridică la nivelul primei părți, cu siguranță!

Recunosc că aveam așteptări mari după nebunia creată în jurul seriei, dar și volumul acesta le-a depășit cu mult. Este, fără exagerare, unul dintre dark romance-urile mele preferate! Interacțiunile dintre Morana și Tristan mi s-au părut și mai devastatoare, într-un mod extraordinar. Nu sunt scene explozive în sensul clasic, ci momente încărcate de tensiune emoțională, dorință reprimată, durere împărtășită și o conexiune care se formează încet, aproape dureros de încet. Fiecare atingere, fiecare privire pare să spargă straturi de armură construite o viață întreagă.

Și exact în asta constă magia autoarei: nu grăbește nimic. Crește tensiunea, până când ajungi să citești cu respirația tăiată, fără să-ți dai seama. Universul în care trăiesc personajele devine tot mai întunecat și mai complex, iar misterele care au pornit în primul volum se adâncesc. Trădări, secrete vechi, umbre care se întind asupra tuturor, până la un final cu totul incendiar! Nu numai că este un final scris incredibil de bine, însă m-a făcut să vreau din tot sufletul să ajung la Emperor!

Iar până atunci, sper să pășiți și voi în Tenebre. Nu veți regreta! Runyx are acea măiestrie de a scrie un dark romance ca la carte!

Titlu: Reaper
Autor: Runyx
Traducător: Maria Adam
An apariție : 2025
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 321

Alte recenzii de la Runyx:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 2 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments