Această nuvelă este fix ceea ce lipsea din povestea creată de Sarah J Maas. Este felul în care noi mai putem păși o ulimă dată alături de Rhys și de Feyre în lumea lor pentru a vedea felul în care cei din Velaris se vindecă în urma pierderilor, în urma a tot ceea ce au suferit în bătălie.
Nesta și Elain sunt firave, rănite și distruse, iar relația lor cu familia lui Feyre este la fel de firavă, însă toți încearcă să le primească în lumea lor, în viața lor cu brațele deschise, mai ales acum că se apropie Solstițiul care anunță multe cadouri și multe gesturi înduioșătoare.
Feyre învață să iubească din nou pictura și încearcă să repare durerea spiridușilor așa cum poate, cu pași mici și cu multă iubire pentru poporul ei.
Așa cum fiecare face față suferinței în propriul fel sau deloc, Marii Lorzi încearcă și ei să repare urmele și să mențină relația slabă și încă instabilă dintre Regate. Viitorul se arată luminos și plin de fericire peste urmele întunecate pe care toți le poartă pe suflete.
Povestea ruptă din Regatul spinilor și al trandafirilor este calmul de după furtună, este frumusețea de după teroare, reprezintă fericirea și felul în care Rhys și Feyre își conduc acum Regatul, într-o lume mai bună decât cea pe care ei au cunoscut-o.
Știu că această poveste este ultimul fel prin care mai pot vedea Velarisul și toată lumea spiridușilor prin ochii lui Feyre și ai lui Rhys, indiferent de câte volume vor mai urma, căci aventura lor ca și protagoniști se termină aici, superb, în cel mai frumos mod posibil.
Mi-a plăcut că Sarah a ales să prezinte aici câte un capitol din perspectiva fiecăruia și sunt foarte curioasă de ceea ce se anunță pentru Cassian și Nesta în următorul volum!
,,-Te iubesc! i-am spus prin legătură.-Cum ai putea să nu mă iubești?”,,-Spre stelele care ascultă, Feyre!-Spre visele împlinite, Rhys!”
Alte recenzii de la Sarah J. Maas:
