Anul apus, cam tot pe vremea asta, mă apucam de un serial care m-a marcat în toate modurile posibile – Regina albă. După ce am devorat toate episoadele în doar câteva zile, am cercetat și am descoperit că există și un roman, care, firește, a stat la baza seriei. Poți vedea trailer-ul serialului la finalul articolului.
Inițial, ideea de a citi cartea după știam deja acțiunea nu mi-a surâs teribil, motiv pentru care mi-a trebuit nu mai puțin de un an să realizez că vreau să o citesc. După Regina albă a urmat vizionarea mezinei, Prințesa albă, care mi-a plăcut aproape la fel de mult, poate doar de-ar fi fost o idee mai complex.
Dar revenind la romanul Philippei Gregory, pot spune doar că mi-a depășit cu mult așteptările – deși nu un roman extrem de stufos (are în jur de 400 de pagini), Regina albă s-a dovedit a contura portretele unor personalități care au marcat lumea, folosind, după cum afirmă chiar autoarea, documente reale, o foarte mică parte din carte fiind ficțiune pură.
Cartea începe într-un mod în care nu te-ai aștepta să înceapă un roman istoric. Nu tu, Acum 200 de ani, nu tu Pe vremea caselor York și Lancaster, nu. Romanul are ca incipit povestea Melusinei, zeița apei, jumătate om, jumătate sirenă. Această Melusina mi s-a părut un personaj de-a dreptul extraordinar, deși absent, povestioare despre ea fiind relatate la începutul unor capitole. Din acele povestioare aflăm că Melusina are darul Vederii și, deși trăind numai în apă, s-a îndrăgostit de un om și au avut copii împreună, dar acesta nu a putut suferi gândul că nevasta sa e pe jumătate viețuitoare a apelor, finalul poveștii sale fiind tragic.
Nu vreau să mă gândesc la faptul de a fi o femeie care nu poate trăi în noua lume pe care o construiesc bărbații. Nu vreau să mă gândesc cum s-a ridicat Melusina din fântâna ei arteziană și s-a închis într-un castel, cât timp sunt refugiată în sanctuar și noi, toate fiicele Melusinei suntem captive într-un loc, unde nu putem fi pe de-a întregul noi însele
Elizabeth este fiica unei foste doamne a reginei și are, precum mama sa și precum Melusina, darul Vederii. Membră a casei de Lancaster, cu terenuri pierdute, mamă văduvă, Elizabeth Rivers se vede nevoită să apeleze la Edward, viitorul rege al Angliei, din casa de York. Se produce un fenomen paranormal (iubire i se mai spune) și cei doi se îndrăgostesc, înfăptuind o nuntă secretă. Elizabeth ajunge Regina Angliei, fiind înconjurată de putere, influență economică, vrăji, intrigă și multe rugăciuni care să-l apere pe soțul ei în război.
Am adorat romanul ăsta așa cum o bunică adoră să croșeteze ciorapi pentru nepoții ei. M-am cufundat cu totul în lumea cu totul și cu totul impresionantă a Philippei Gregory, am trăit și suspinat și așteptat, odată cu Elizabeth, întoarcerea lui Edward al IV-lea acasă viu.
Dacă e ceva ce mi-a plăcut mai puțin la Regina albă? Da, probabil faptul că în toate cele 400 de pagini, numele Elizabeth, Edward, Richard sunt purtate de jumătate + 1 din personaje, dar autoarea justifică în notele ulterioare faptul că, petrecându-se într-un trecut îndepărtat, unele nume sunt pură ficțiune, din lipsă de documente care să ateste adevărul istoric.
Chiar este o bătălie pe viață și pe moarte. Asta înseamnă să fii Regina Angliei. Nu ești Melusina, care se ridică dintr-o fântănă și găsește imediat fericirea. Nu vei fi o curteană frumoasă care nu are altceva de făcut decât să se ocupe de magie. Drumul pe care l-ai ales înseamnă că va trebui să-ți petreci viața uneltind și luptând.
Regina albă de Philippa Gregory este un roman istoric care i-ar cuceri și pe cei cărora nu le plac romanele istorice. Cu o scriitură atât de delicată, de detaliată, atât de unică și verosimilă, Regina albă se înscrie cu siguranță în panoplia cărților care trebuie citite – de dragul de a citi, de dragul de a afla, de dragul de a fi surprins. O carte cu povești, povețe și evenimente, o carte ușor de citit și greu de uitat.
Alte recenzii de la Philippa Gregory:
