Recenzie „Revolutionary Road” de Richard Yates

de | oct. 21, 2021 | Beletristică, Ficțiune, Literatura Universală, Recenzii cărți

Revolutionary Road de Richard Yates„Revolutionary Road” este o carte de Richard Yates pe care aveam de gând de mult să o citesc. Nu am văzut nici filmul deși mi-a fost recomandat. Dar acum, după ce am citit cartea și mi s-a părut bună, deși destul de dură ca subiect, am să îmi pun și filmul pe lista de urmărit în viitor. Mai ales că în rolurile principale se află doi actori mari – Kate Winslet și Leonardo DiCaprio, care au mai făcut pereche bună și în alte filme lăudate.

„Revolutionary Road” este un roman de ficțiune realistică și un portret foarte bun al cuplurilor americane aflate în pragul colapsului

Este văzut ca o capodoperă de unii, ca un roman trist sau dur de alții. Dar este extrem de evocator și te face să te gândești bine la alegerile tale în viață. Știind despre existența lui mai de demult dar luându-mă doar după titlu, nu am crezut că subiectul este atât de dureros. De fapt, nici nu știam exact ce să cred. Dar oricum, m-am dus imediat cu gândul la nonconformism, la alegeri mai puțin obișnuite legate de stilul de viață, la un trai pe muchie de cuțit, unde sunt oferite anumite satisfacții.

Cartea aceasta spune povestea cuplului Frank și April Wheeler. Cei doi sunt tineri, frumoși, iubiți și talentați, așa s-ar zice. Dar, de fapt, în spatele aparentei fericiri și împliniri stau tot felul de frustrări. Atât din punct de vedere sentimental, cât și din punct de vedere profesional. Ambii parteneri se simt încătușați în mariajul lor și fiecare separat de anumite lucruri pe care le consideră piedici în calea adevăratei fericiri.

Cei doi au trăit toată viața cu presupunerea că măreția, viața cea cu adevărat bună pentru ei, se află chiar după colț. Însă trăind după propriile reguli și impunându-și anumite standarde, April și Frank se văd ajunși într-o situație dramatică ce le primejduiește viața de familie, căsnicia și relația solidă, atât de admirată de cei din jur.

Scriitorul Richard Yates reușește să fie dur, dar obiectiv, referitor la situația personajelor sale

Folosindu-se atât de o compasiune emoționantă, cât și de o limpezime a detaliilor fără a simți remușcări, autorul ne arată cum Frank și April își amanetează sentimentele, trădându-se nu doar unul pe celălalt, ci și pe ei înșiși. Cartea asta vorbește în special despre americani și problemele lor, dar are ecouri în situațiile familiale din toată lumea. 

Romanul este despre situația problematică a femeii care nu prea are posibilități și prea multe informații despre anticoncepționale. Dar și despre menirea ei de casnică și de mamă și soție perfectă într-o societate în care nici nu se cere altceva de la ea.

Nici bărbatul din cuplu nu e mai fericit cu ce s-a ales. Soția pare că nu îl mai iubește, jobul prea puțin antrenant nu îi satisface intelectul, prietenii nu îi sunt pe măsură. Nici el nu pare să știe ce îi lipsește, dar cu siguranță ceva trebuie făcut. Și decizia de a se muta la Paris cu cățel cu purcel pare o alegere inspirată, deși nefiind votată drept câștigătoare din prima. Iar atunci când un bărbat cu probleme psihice le trece pragul casei, cei doi vor auzi din gura lui adevărurile pe care nici ei înșiși nu au îndrăznit să le pună negru pe alb despre situația lor de cuplu, dar și despre situația lor individuală.

Iar finalul e dureros și totul se destramă pentru familia Wheeler. 

Titlu: REVOLUTIONARY ROAD
Autor: Richard Yates
An apariție : 2016
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2295

Alte recenzii de la Richard Yates:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „The trial of the sun queen” de Nisha J. Tuli
Recenzie „The trial of the sun queen” de Nisha J. Tuli

Trial of the Sun Queen, prima carte din seria Artefacts of Ouranos de Nisha J. Tuli, este o carte pe care mi-a fost teamă să o încep; nu știam prea multe despre ea și mă temeam că nu îmi va plăcea… dar, spre fericirea mea, povestea a fost exact ceea ce căutam: plină...

Recenzie „Write me for you” de Tillie Cole
Recenzie „Write me for you” de Tillie Cole

Tillie Cole are un talent extraordinar de a te face să plângi în hohote; poveștile ei sunt atât de apropiate de realitatea dură pe care o trăiesc unii adolescenți, iar emoțiile sunt atât de profunde încât le simți până în măduva oaselor. Mi s-a mai întâmplat cu A...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 1 lună, 13 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Evadare din România lui Ceaușescu”

X