Recenzie Sărută pământul acesta de Ileana Vulpescu

de | mart. 6, 2015 | Beletristică, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

saruta-pamantul-acesta_1_produsIleana Vulpescu are cu siguranță foarte multi admiratori, cărțile dumneaei sunt din ce în mai des citite și amintite cu diverse ocazii în spațiul public. Sărută pământul acesta este o carte scrisă la finalul anilor 80, un roman de ficțiune cu personaje numeroase și un fir epic foarte bine structurat. Este cred o dedicație pământului nostru românesc, un omagiu adus strămoșilor autoarei care crede cu tărie că un popor nu își poate pierde istoria și trecutul peste noapte, dacă fiecare generație va înțelege că numai prin ele putem exista încă câteva mii de ani.

Sărută pământul acesta nu are pretenția să respecte datele istorice și evenimentele politice exact așa cum le-am învățat noi la istorie,  fantezia și ficțiunea autoarei nu fac decât să creeze o operă literară pe care cititorul o va aprecia chiar și numai pentru că îi va stârni un pic naționalismul.

Personajele Ilenei Vulpescu în acest roman sunt la general dacii și romanii ca și  personaje colective, dar și nume care au existat în realitate cum ar fi cei doi conducători Decebal și Traian. Așadar cartea este într-adevăr despre cucerirea Daciei, perioada în care romanii au avut legiuni aici. Cititorul va putea urmări povestea unor personaje diferite ca rol și status, fie că sunt generali ca Longinus, sfătuitori bătrâni și înțelepți ai împăratului ca Dromihete, femei simple dace ca Asta sau soții auguste ale guvernatorilor romani.

Autoarea va imagina situații de viață din societatea dacică, ca de exemplu cum era văzut Decebal de către aliații dar și dușmanii lui, episodul dedicat sinuciderii lui Decebal iar aici poate că citind romnul vom înțelege puțin din argumentele și semnificația sinuciderii la strămoșii noștri.

Ileana Vulpescu umple pagini cu povești senzuale de iubire sau alteori iubiri interzise dintre învingători  și cele care fac parte din populația învinsă, ca în povestea Astei și a lui Longinus.  Sărută pământul acesta nu vă va lăsa să vă plictisiți vă veți întoarce în timp, pe zidurile Sarmigesetuzei sau în Roma, citind cartea veți face un real maraton de imaginație.

Veți identifica cu siguranță o serie de evenimente și fapte istorice pe care poate le-ați mai citit în alte lucrări, veți citi despre veșnica dilemă a supremației și puterii Romei, dacă e într-adevăr o sursă de civilizare sau doar un popor condus de oameni care iubesc puterea și sângele vărsat al altora. Veți citi despre sclavii daci, cum erau tratați de romani, despre relațiile sociale care s-au creat între romani și supușii lor dacii în perioada în care aceștia au avut interese pe pământul Daciei.

Sărută pământul acesta este un roman istoric care deși face apel foarte mult la imaginație și fantezie, se structurează pe un adevăr istoric, pe realități dovedite în urma documentării autoarei din numeroase studii și lucrări de istorie.

Acesta este marele talent ale Ilenei Vulpescu, de a transforma istoria într-un mijloc de călătorie și zbor a închipuirii cititorului pe deplin înconjurat de propria libertate sedus fiind de  pesonaje și acțiunile lor.

Titlu: SĂRUTĂ PĂMÂNTUL ACESTA
Autor: Ileana Vulpescu
An apariție : 2007
Editura: TEMPUS
Nr. Pagini: 390
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5532

Alte recenzii de la Ileana Vulpescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Florentina Turcanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 92 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Florentina Turcanu aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Catalina Dumbrava

Oauuuuuuu, cred ca este o carte care ne va lasa………Muti.

gigi

Dromihete pare sa nu fi fost contemporan cu Decebal. Chiar dacă este o ficțiune datele istorice trebuie sa fie mai apropiate de adevar