V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă v-aţi putea întoarce în timp? Aţi rămâne doar un spectator tăcut sau aţi încerca să schimbaţi unele decizii, acţiuni?
Sau cui nu i-ar plăcea să trăiască măcar o zi în lumea faraonilor, să asiste la construirea marilor piramide?
Cine nu ar vrea să meargă la curtea Reginei Elisabeta I şi să o cunoască în carne şi oase?
Cine nu ar vrea să asiste la momentul în care William Shakespeare aşază pe hârtie marea sa creaţie Romeo şi Julieta?
Câte enigme s-ar dezlega dacă am avea puterea de a ne întoarce în trecut nu doar prin construirea de puzzle-uri din rămăşiţe…
În cel de-al doilea volum al seriei Cartea pierdută a vrăjitoarelor, Deborah Harkness îşi poartă cititorii în trecut, unde Diana Bishop va încerca să se şcolească în arta pierdută a magiei, dar să găsească şi misteriosul Ashmole 782 înainte ca acesta să fi fost pus sub o vrajă imbatabilă.
Ajunşi în trecutul lui 1590, atât Diana cât şi Matthew Clairmont vor trebui să-şi ducă propriile bătălii atât cu mentalitatea oamenilor cât şi mai ales cu ei înşişi.
Mattew va trebui să treacă peste revederea tatăl, decedat în prezentul secolului XXI, să-şi închidă rănile din viitorul din care a venit, să depăşească rănile necicatrizate ale trecutului şi mai ales să se ierte pe sine însuşi.
Diana, pe de altă parte, va trebui să înfrunte latura întunecată a lui Matthew, să-şi câştige rangul de femeie independentă avut în secolul XXI, să se descopere pe sine însăşi ca şi vrăjitoare, dar şi să-şi găsească drumul înapoi spre casă.
Pe cât de separat trebuie să lupte cei doi însă, pe atât de strâns se vor împleti sentimentele pe care le nutresc unul pentru celălalt.
Şcoala Nopţii, ne va purta în vremea vânătorilor de vrăjitoare şi ne va face cunoştinţă cu un trecut posibil unde mai mari monarhi au cunoştinţă de supranaturalul de lângă ei.
Vom ajunge în centrul adunării Şcoala Nopţii, o adunare cu opinii eretice, ce „își bătea joc de curtea coruptă a reginei Elisabeta și lua în râs pretențiile intelectuale ale Bisericii și universității, legendarul grup de radicaliști, filozofi și liber-cugetători” din a cărui rânduri făcea parte Thomas Harriot, Christopher Marlowe, George Chapman, Walter Raleigh, dar şi Matthew Clairmont.
Odată cu adunarea Şcoala Nopţii, Diana va descoperi noi adevăruri despre Matthew, îl va cunoaşte nu doar pe Matthew Vampirul ci şi pe Matthew Spionul Reginei, Matthew Membru al Congregației, Matthew, fiul lui Philippe Clairmont.
Citind Şcoala Nopţii am ajuns la concluzia că acest volum îl are în prim plan pe Matthew. Este ca un volum ce are ca rol dezvăluirea vampirului. E ca un puzzel cu toate piesele pe masă doar că aşezate în dezordine. Tot ce nu ştiam despre Matthew citind volumul unu, Cartea pierdută a vrăjitoarelor, se află în acest al doilea volum.
Abia spre final pare că revenim pe făgaşul obişnuit, locul unde totul se concentrează pe Diana şi ale ei ore de magie căutate până în trecut. Un trecut care îi rezervă de asemenea şi ei propriile dezvăluiri şi surprize.
Şcoala Nopţii este un noian de întrebări fără răspunsuri dar şi răspunsuri ale căror întrebări s-au pierdut. Este călătoria în istorie, într-un trecut paralel, o călătorie care te face să te întrebi cum va arăta prezentul la întoarcere, dacă acţiunile tale au avut repercursiuni şi dacă da, care au fost acelea.
Deborah Harkness scrie un roman mai bun ca precedentul, un roman în care întrebările personajelor îşi găsesc răspunsurile, dar un roman care trezeşte cititorului propriile sale întrebări a căror răspuns însă, se vor lăsa aşteptate, până când?…. asta rămâne de văzut.
Și așa am descoperit că practicarea magiei nu se deosebea foarte mult de studiul istoriei. În cazul amândurora, secretul nu era să găsești răspunsurile corecte, ci să formulezi întrebări mai bune.
Alte recenzii de la Deborah Harkness:
