Și copiii copiilor lor este o carte apărută în colecția Musai de la Art, colecție care mie personal mi-a oferit până acum multe lecturi de excepție. Ca mama de viitoare adolescentă, o carte despre adolescenți și tendințele acestora într-o societate contemporană mi s-a părut un must, dar citind-o mi s-au intensificat anxietățile și temerile. Propunerea autorului este destul de întunecată, opțiunile personajelor limitate și puternic influențate de anturajul greșit și de situația socială nesigură.
Scena este un orășel fictiv francez împestrițat în proporție destul de mare de imigranți nord-africani. Este un orășel în care șomajul amenință liniștea și confortul și face din ce în ce mai multe victime. Deindustrializarea zonei și lipsa de opțiuni sunt principalele cauze ale violenței, abuzului de alcool și decăderii morale.
Personajele principale sunt trei adolescenți care par a căuta necazurile cu lumânarea. Povești cu trafic și consum de droguri, furt, distrugeri de bunuri, chiul de la cursuri, violență. O vârstă minoră dominată de vulnerabilitate, de o ferocitate stranie, de teribilism, obsesii adolescentine și reacții pline de frustrare. Faptele au repercusiuni ce revin ca un bumerang și distrug orice altă a doua șansă. Interacțiunile celor trei dezvăluie profunde diferențe sociale alimentate de prejudecăți, dar analizează și primele experiențe sentimentale ale acestora și modul în care le influențează maturizarea. Răbdarea societății cu această generație pare că nu există. Destinele celor trei sunt determinate, în mare măsură, de familiile din care provin, pe care, cu disperare și furie, înțeleg că sunt nevoiți să le târască după ei oriunde ar merge și către orice viitor se vor îndrepta. Un tată alcoolic și șomer, unul imigrant și neputincios și unul bonom și plafonat. Drama ratării familiilor acestor protagoniști este evidentă și desprinderea adolescenților de influența părinților este brutală și periculoasă.
Tații imigranți ai unora dintre copii sunt oameni care nu știu de glumă, oamenii care, deși ajunși în Franța de ani buni, nu reușesc să se integreze și să înțeleagă legile franceze, nu vorbesc limba mai deloc, iar sentimentele copiii lor pentru ei sunt împărțite între respectul datorat și impus de cultură și disprețul resimțit. Oameni care au ajuns aici ca să scape de sărăcie, dar nu au realizat nimic. Cu toate că trăiesc într-un confort minim nimic nu le poate șterge statutul cu care au intrat în această țară. Sunt priviți la fel și după ani buni, ca săraci, mizeri și pripășiți.
Sunt umiliți profesional, fac munci murdare, sunt izolați și marginalizați de comunitate și rămân la statut de imigranți și după zeci de ani. Pare o generație suspendată între 2 limbi, 2 continente, 2 culturi, dezrădăcinată, desconsiderată, fapt care nu facilitează deloc integrarea copiilor lor. Succesul acestor copii, adaptarea în această țară par imposibile și acest lucru înlesnește creșterea frustrării, folosită pentru a le justifica libertățile pe care și le iau în fața legii.
Apoi avem pătura micilor burgezi care duc o viață confortabilă cu un nivel limitat de cultură, fără planuri mari de viitor și cu ambiții mediocre pentru ei și copiii lor. Unii dintre copii înțeleg că școala este ca un loc de triaj, singurul mod în care se pot desprinde de această societate înțepenită într-o rutină superficială este plecarea în căutarea unui viitor mai bun. Câțiva reușesc să găsească rampa de lansare, dar foarte puțini sunt printre norocoși, majoritatea își privesc ambițiile tocindu-se și îi regăsim peste ani în posturi frustrante, prost plătite. O categorie ostilă și epuizată a celor supra-educați care înțeleg situația, dar nu au putere să schimbe nimic. Acești copii crescuți într-o comunitate cât de cât respectabilă, răsfățați, inapți, nepregătiți, orgolioși, realizează în ultimul moment către ce se îndreaptă și cât de puține opțiuni li se oferă.
În acești ani de tranziție, tinerii privesc neputincioși drama ratării familiale care pare a degenera în drama ratării propriului viitor. Familii disfuncționale și dezorganizate, copii supraviețuitori ale căror destine mândre în tragismul lor nu apelează la patetisme și victimizare și reușesc să găsească în toate situațiile dramatice pe care le experimentează doar avantajele. Un silver lining ce se întrevede pentru unii în această societate falimentară, un destin potrivnic exploatat la maximum în care unii se plafonează, unii se reinventează și alții se adaptează sau evadează. Frivoli, snobi, liberi, superficiali, egoiști, cinici și chiar inconștienți, adolescenții lui Mathieu sunt contradictorii, inconstanți și rebeli. Povestea este amăruie și are o tentă periculoasă, o maturizare forțată, dar realistă, atenuată de neimplicarea părinților care par a exista doar pentru a crea și mai multe probleme, nu pentru a oferi sprijin și suport adolescenților. Acțiunile și modul lor de viață debusolează și mai tare psihicul celor tineri. Aceștia sunt decepționați de adulți pe care îi consideră ipocriți și lași nereușind să stabilească o legătură solidă cu ei și orbecăind stingheri și vulnerabili în dezlegarea misterului propriei sexualități și apartenențe. Tinerii caută validare și acceptare și, inconștient, iubire. Soluția spre care se îndreaptă fiecare este evadarea, fuga din acest orășel, pe care să-l uite, să-l șteargă cu totul din amintiri, eliberarea de marasmul captivității și de aceste familii în care nu se regăsesc și nu se potrivesc.
Alte recenzii de la Nicolas Mathieu:
