Lucy are un episod sever de somnambulism.
Se trezește fix în momentul în care îl sugrumă pe Ben, colegul ei de la Universitate, “aproape” iubitul, cel care a sedus-o înainte de vacanță, cel căruia ea i-a arătat defectele corpului ei și care apoi a făcut-o de rușine în tot campusul.
Ea nu e o fată rea. Nu e egoistă, altruistă, șmecheră sau avară. Ea este doar o fată simplă, sinceră, care își dorește să devină jurnalistă. Visul ei.
Doar atât.
Semnele care îi apar pe corp, reacția pielii sale în contact cu apa, au făcut-o să rămână mereu mai în spate, retrasă, ferită de privirile celor care ar putea să o creadă ciudată.
A crezut că se poate arăta lui Ben, exact așa cum este ea. Cea adevărată, cea sinceră, cea reală. Dar a fost aspru trădată. Poza corpului său a ajuns peste tot.
Așa că atacul ei, teoretic, ar fi justificat. Ben merita să fie strâns de gât.
Ca și cum instinctul ei primar de apărare a acționat fără să țină cont de cine este ea la suprafață, de cum o văd ceilalți.
Instinctul a făcut ceea ce a trebuit, nu ce se așteptau alții ca Lucy să facă.
Dar ea știe deja că lucrurile nu sunt aproape niciodată așa cum s-ar cuveni să fie. Mai mereu victima este cea care ajunge să fie acuzată și agresorul victimizat.
Tocmai asta i s-a întâmplat atunci când a încercat să îl acuze pe Ben, după ce el a expus pozele cu ea. Știe că și de data aceasta tot ea va ajunge să fie cea “șifonată” în toată această poveste.
Așadar, în minutele următoare, după ce realizează ce a făcut, Lucy nu stă prea mult pe gânduri și fuge din cămin.
Dar nu prea are unde să fugă, ținând cont că rușinea (deși nejustificată) o împiedică să apeleze la părinții ei. Apoi își amintește că sora sa mai mare, Jess, tocmai s-a retras într-o localitate mică, izolată și rustică de la malul mării.
Știe că este un loc intim, misterios și plin de o energie indescifrabilă. Un loc pe care Lucy pare să îl viseze și despre care simte, știe, că și sora ei este legată cumva.
Cândva, în alte vremuri, locul a însemnat ceva pentru ele. Amândouă par a fi legate de acest loc în feluri pe care le percep instinctiv dar pe care nu și le pot explica.
Deci Lucy pleacă val-vârtej.
Pleacă în Comber Bay, pleacă la sora ei, cu care știe că împărtășește visele, somnambulismul, pielea care i se transformă în contact cu apa și chemarea originară, trecutul, legăturile, sângele.
Dar când ajunge acolo Lucy nu găsește niciun răspuns!
Nu găsește decât mai multe întrebări: sora ei lipsește din cabana în care ar fi trebuit să fie. Casa e lăsată ca și cum proprietarul ar fi ieșit doar puțin în curte, iar Jess e de negăsit.
Zilele trec și ea tot nu apare.
Lucy începe să caute peste tot: prin casă, prin împrejurimi, prin amintirile familiei lor, prin visele sale nefirești de reale, prin poveștile și miturile locației.
În zonă pare că sunt multe povești despre bărbați dispăruți și suflete rătăcite.
Se spune în special de o corabie plină de femei, deținute, majoritatea arestate pe nedrept, care s-a scufundat acum mai bine de 200 de ani și despre care “se crede” că încă își fac dreptate pentru sfârșitul lor tragic.
O tornadă de necunoscute!
Ce sunt toate astea?
Rând pe rând descoperirile pe care le face Lucy sunt din ce în ce mai tulburătoare. Sunt deschise multe răni, sunt justificate multe decizii greșite iar adevărul își face loc prin cele mai firave fisuri.
Atunci când mitul se îmbină cu realitatea și istoria cu prezentul, efectul nu poate să fie decât unul extrem de vibrant.
Feminismul e la el acasă aici și se manifestă în foarte multe forme : legătura aspațială dintre sufletele înrudite (surorile, mamele, fiicele), sacrificiul suprem (îmi dau viața pentru tine) și uniunea cu destinul arhaic.
Emilia Hart nu doar ne face să credem că tot ceea ce visăm, simțim și râvnim are legătură cu istoria vieților noastre anterioare, cu scopul divin pentru care existăm aici și acum; ci ne explică asta cu elemente simple, de o valoare medie, rupte din realitatea noastră apropiată.
De ce căutați marile răspunsuri în locuri himerice și spațio-temporale abstracte când tot ceea ce trebuie să faceți este să întindeți puțin mâna (sau mintea) și să le culegeți?
Uneori Lucy se întreba dacă nu cumva lui Jess i se întâmplase ceva cumplit, ceva de nedescris. Un lucru pe care Jess apoi îl tăinuise, încuindu-l în fortăreața în care se retrăsese și care devenise locul din care continua să comunice, sporadic, cu lumea.
Lucy se gândește acum și la somnambulismul surorii ei. Oare acesta să constituie motivul pentru care Jess s-a distanțat de semeni instalând în jurul ei un fel de câmp de forță protector? Oare Jess a făcut cuiva vreun rău, aș cum Lucy îi făcuse lui Ben? Sau poate că cineva îi făcuse ei vreun rău?p.108
Alte recenzii de la Emilia Hart:
