Zilele trecute a apărut și la noi varianta tradusă în română a romanului Țărmuri îndepărtate de Kristin Hannah și mi-a luat doar două zile să-l citesc. Este povestea unei femei de vârstă mijlocie care și-a pierdut calea și vrea să-și reia visurile de unde le-a lăsat. Este o carte despre regăsire, speranță și familie. O carte atât de reușită și de bine scrisă, că nu ai cum să o lași din mână.
Elizabeth Shore are 45 de ani și este căsătorită cu Jack Shore, un fost jucător de fotbal care a trecut printr-un eșec cu mulți ani în urmă și căruia îi e greu să revină în lumina reflectoarelor, chiar și în postura de jurnalist sportiv. Elizabeth și Jack sunt exemplul de cuplu căsătorit pentru toți prietenii lor: cu o căsnicie de 24 de ani și două fete la facultate, ei par imaginea cuplului de vis, ideal, la care toată lumea visează.
Doar că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par din exterior. Jack a avut numeroase locurile de muncă de-a lungul timpului, iar soția lui a rămas acasă, în rolul de casnică și mamă. Cei doi s-au mutat adesea în alte orașe, dar Elizabeth l-a urmat întotdeauna. Atunci când, în sfârșit, protagonista și-a găsit un loc pe are să-l numească „acasă” în Echo Beach, Oregon, cu plaja aproape, Jack primește o veste care dă totul peste cap.
După ce se ocupă de o știre cu un sportiv care a agresat sexual mai multe fete, Jack Shore se află din nou în lumina reflectoarelor. Are interviuri peste interviuri și toată lumea îl caută pentru a discuta celebrul caz. Colac peste pupăză, primește o propunere de nerefuzat: să fie co-prezentator în cadrul unei emisiuni din New York, alături de un bun prieten.
Jack acceptă postul fără să se consulte înainte cu soția lui, în contextul în care mariajul lor deja scârțâia de ceva timp.
De fapt, acea imagine a cuplului perfect era doar atât, o imagine. Elizabeth și Jack deja aveau probleme de mulți ani din cauza acestei instabilități din viața lor și a faptului că ea nu și-a urmat visurile pe care le avea din tinerețe, și anume pictura. În același timp, îi este frică să devină cine își dorește și să facă ceea ce visa de mulți ani, fiind obișnuită cu comoditatea din viața de femeie măritată.
După ce tatăl ei moare în urma unui infarct, Elizabeth este pierdută și vrea să-și găsească calea. Nu vrea să se mute la New York cu soțul ei și face o mutare care surprinde pe toată lumea: îi scrie o scrisoare soțului ei prin care îl înștiințează că nu va fi alături de el în „orașul care nu doarme niciodată”. Astfel, Elizabeth „Birdie”, așa cum o alintă apropiații, se mută înapoi în Echo Beach și decide să se reapuce de pictură. De altfel, înainte să moară, tatăl ei a remarcat nefericirea din viața ei și căsnicia problematică cu Jack, spunându-i că-și ratează viața dacă nu face ceva cu visurile ei.
„Îți ratezi viața. O lași să treacă pe lângă tine. Doar fiindcă am lentilele ochelarilor groase ca fundul sticlei de coca-cola, nu înseamnă că nu mai pot să văd inima fetiței mele. Aud cum vorbești cu Jack…și cum nu vorbești cu el. Pot să recunosc o căsnicie nefericită când o văd.”
Cel mai rău pentru ea era faptul că nu putea fi fericită pentru realizările soțului ei.
Cu cât el devenea mai apreciat și avea tot mai multe șanse în carieră, ea era tot mai nefericită. Cariera lui era în ascensiune, iar mariajul lor în regres. Decizia ei de a se muta înapoi în Oregon pentru a-și relua viața de la capăt a fost ceva șocant pentru Jack, așa că au decis să se separe o vreme, sperând că-și vor putea repara căsnicia distrusă.
„Din păcate, pe măsură ce el devenea mai măreț, ea părea să devină neimportantă. Nu prea reușea să fie fericită pentru Jack, iar asta o făcea să se simtă prost.”
„Uneori trebuie să muncești ca să-ți amintești vremurile bune.”
„Când ai patruzeci de ani și viața trece pe lângă tine, ai senzația că este într-adevăr foarte lungă.”
Povestea lui Elizabeth poate fi a oricui. Se poate întâmpla să ne pierdem drumul, dar e important să ne dorim să-l regăsim, să descoperim cine suntem, de fapt. Nu trebuie să renunțăm la visurile noastre pentru a le susține pe cele ale persoanei de lângă noi. Întotdeauna există o cale de mijloc, trebuie doar să vrem. Dacă va reuși protagonista să-și reia visurile de unde le-a lăsat, dacă va da lovitura și ce se va întâmpla în căsnicia cu Jack, aflați doar citind acest roman al lui Kristin Hannah, care nu va dezamăgi.
„Era momentul să intre înapoi în traficul vechii ei vieți. Și ce dacă de data asta nu exista bandă de avarie? Așa e viața. Lucrul important era să-și învingă teama.”
„E periculos să renunți la ceva pentru că ai impresia că nu ești suficient de bun. Ăsta poate fi un obicei urât care să se repete toată viața. Crede-mă, știu.”
Elizabeth este un personaj bine construit, iar autoarea explorează trăirile ei prin intermediul perspectivei narative obiective. Și Jack are povestea lui, trăirile și sentimentele lui cu privire la separarea de femeia care i-a fost alături atâta timp și care i-a iertat greșelile din tinerețe.
Un personaj interesant este Anita, mama vitregă a lui Elizabeth, devastată de moartea soțului ei. Deși se aștepta să rămână singură, din moment ce era cu 14 ani mai tânără decât el, Anita își dă seama că pierderea bărbatului iubit este mult mai dureroasă decât a crezut. Relația ei cu Elizabeth nu a fost niciodată una prea bună, ba chiar cele două au fost mereu distante. Vor reuși ele să se înțeleagă, acum că bărbatul pe care amândouă îl iubeau s-a stins din viață în mod subit?
Un personaj total opus protagonistei este prietena ei cea mai bună, Meghann Dontess, o celibatară care nu crede în dragoste și căsătorie, avocată specializată în divorțuri. Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că această carte este strâns legată de altă povestea a lui Hannah, Între surori, apărută cu un an mai târziu decât Țărmuri îndepărtate, unde Meghann este una dintre protagoniste.
Titlul cărții este mai mult decât sugestiv pentru căsnicia lui Elizabeth și Jack Shore. Numele lor de familia se traduce ca „țărm” în română și chiar așa au ajuns și ei: aflați la distanță unul de celălalt, atât fizic, cât și emoțional, ca două țărmuri îndepărtate.
Alte recenzii de la Kristin Hannah:
