Recenzie ”Te rog, nu mă iubi” de Vi Keeland

de | sept. 30, 2022 | Recenzii cărți

Totul începe cu o iubire interzisă…

Annalise și Bennett fac cunoștință în momentul în care află că se vor lupta pentru același post de muncă. Aceștia sunt gata să își pună armele la bătaie și să scoată tot ce au mai bun pentru a câștiga. Numai că între ei și sentimentele lor de ură se strecoară atracția. Acum nu numai că îi leagă lupta pentru postul din firma pentru care lucrează, ci și relația interzisă pe care aceștia o încep.

Relațiile la locul de muncă sunt interzise, dar Bennett nu dă doi bani pe regulile firmei. Ba mai mult, acesta e gata să încalce multe altele pentru a fi împreună cu Annalise, singura femeie în atâția ani care a reușit să îl facă să simtă ceva atât de profund.

Însă totul se clatină atunci când sentimentele apar în inima lui de gheață. Ceva din trecutul lui l-a rănit atât de mult, încât e convins că nu va fi vreodată demn de iubire. Ea a ieșit dintr-o relație care i-a frânt inima, a lui este deja frântă de ani de zile. Dar Annalise este gata sa lupte pentru el, în ciuda a tot ce au trăit. Și oare va reuși ea să îi îmblânzească demonii bărbatului de care s-a îndrăgostit atât de mult?

Opinia mea despre povestea scrisă de Vi Keeland

De cele mai multe ori, atunci când aud numele lui Vi, automat îmi vin în minte cărțile ei simple și poveștile ușor clișeice. Cu toții știm că aproape toate cărțile ei sunt scrise similar. Și cu toții știm că are o obsesie pentru șefi și pentru idilele între colegii de muncă. Așa cum, spuneam, aproape toate cărțile ei au la bază aceste idei.

Aproape toate! După ce am citit ,,Cea mai frumoasă greșeală” și am fost plăcut surprinsă, am sperat la o poveste la fel de neașteptată și de emoționantă. Se pare că ,,Te rog, nu mă iubi” nu a fost așa cum am sperat, dar a fost o poveste care m-a ținut în suspans și pe care am citit-o dintr-o suflare. Cam așa este mereu cu poveștile lui Vi, sunt cărți simple, dar pe care nu le poți lăsa din mână. Au ceva aparte, te prind în poveste și te țin acolo până la final. Ceea ce înseamnă, totuși, că sunt niște povești bune, nu-i așa?

Mi-a plăcut extraordinar de mult de Bennett! Mi-a plăcut că de această dată personajul masculin a fost cel care s-a îndrăgostit primul. Spre deosebire de alte personaje masculine portretizate de Vi, Bennett mi s-a părut a fi foarte vulnerabil. De aceea mi-a plăcut relația dintre ei și povestea tristă din trecutul lui. Mi-a plăcut de Lucas și m-au emoțioant micile pasaje din jurnal.

Deși are cărți mai bune, deși de multe ori avem parte de scene care conțin clasicele clișee, este o lectură frumoasă, bună de citit într-o vineri seara! Pentru cei care au nevoie de o poveste de dragoste ușoară și palpitantă, această carte este perfectă și sunt convinsă că vă va captiva! Nu aveți cum să nu îi îndrăgiți pe Bennett și Annalise!

Titlu: TE ROG NU MĂ IUBI
Autor: Vi Keeland
Traducător: Maria Dosei
An apariție : 2022
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 414
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 6639

Alte recenzii de la Vi Keeland:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 4 luni, 21 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments