Recenzie „The Knight and the Moth” de Rachel Gillig

de | aug. 2, 2025 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți

Intră într-o lume nouă, lumea The Knight and the Moth creată de Rachel Gillig, unde un cavaler este cel care, prin câteva cuvinte, schimbă totul pentru a șasea Diviner – Six, sau după numele ei adevărat, Sybil. Aproape zece ani s-au scurs de când ea și cele cinci surori ale ei au servit ca Diviner, iar noul rege sosește la Catedrala Aisling și, odată cu el, și cavalerul său, Rodrick. Lipsa lui de respect față de Diviners și ceea ce ele reprezintă, lucrurile pe care i le spune lui Sybil, o fac să vadă totul dintr-o altă perspectivă.

Ea este cea docilă, cea care s-a sacrificat și a încercat să o mulțumească pe mama lor, dar acum, un tânăr o face să își dorească să fie altfel și decide să evadeze pentru o noapte, fără să știe ce va declanșa asta. A doua zi, una dintre surorile ei dispare fără urmă, toate cele cinci dispărând rând pe rând. Ultimul ei vis a fost un fel de premoniție, iar acum mama nu are niciun răspuns pentru ea și pare că nici nu vrea cu adevărat să le găsească… și asta o face să ceară ajutor de la cavaler și de la regele lui.

Trebuia să părăsească Catedrala în curând, după cei 10 ani de slujire, dar surorile ei sunt cele mai importante pentru ea și, după ce Regele și Rodrick acceptă să o ajute, evadează mai devreme. Și atunci începe să învețe despre omens pe care le visa, să afle adevărurile lumii în care trăia și să vadă pericolele din afara Aisling. Încotro merge povestea și ce se întâmplă cu ea și dacă își găsește surorile – este o aventură ce merită citită.

Am citit acum câteva luni ediția tradusă a cărții One Dark Window și, din păcate, nu a fost ce mă așteptam. Nu am reușit să mă conectez cu povestea și personajele, dar datorită unei prietene care a citit această carte, am decis să-i dau o șansă. Și chiar dacă partea cu istoria și modul în care a fost explicată nu a fost favorita mea, mi-a plăcut mult povestea și am simțit totul alături de personaje, mai ales Sybil, Rory și garguiul ei.

Mi-a plăcut cum a evoluat povestea și chiar mi-a plăcut finalul – în parte pentru că va face volumul doi cu adevărat interesant și am așteptări mari de la el. Found family din poveste și relațiile dintre personaje au fost de asemenea foarte frumoase și m-am întristat mult pentru ce au trăit unii dintre ei. Am fost surprinsă de unele adevăruri, nu mă așteptam la ele și, per total, nu regret că am citit cartea.

Dacă știi că îți place o carte fantasy cu un subplot romantic, atunci aceasta este pentru tine.

Titlu: The Knight And The Moth
Autor: Rachel Gillig
An apariție : 2025
Editura: LITTLE BROWN BOOK GROUP
Nr. Pagini: 400
Limba: Engleză
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 7 / 10
Vizualizari recenzie: 3406

Alte recenzii de la Rachel Gillig:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Daiana este redactor Booknation.ro de 1 an, 5 luni, 1 zi și a scris până acum 53 articole. Se află pe poziția 12 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Daiana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments