Evadarea
Nu-s eu cea mai mare cinefilă așa că să nu mă întrebați cum am ajuns să mă uit într-o seară la Labirintul care nici măcar nu era prima parte din serie, asta ca să înțelegeți de ce m-am apucat de carte. Tot ca amănunt lipsit de importanță, scenariul filmului este foarte diferit de cărți. Nu e o serie rea deloc, are ritm, dezvoltă o idee captivantă și îți menține interesul, cred că este numai bună pentru adolescenții care caută adrenalină. În această primă parte, facem cunoștință cu Thomas, un adolescent de 16-17 ani, aruncat fără niciun fel de memorie sau amintiri într-un spațiu închis cu ziduri înalte unde conviețuiesc câteva zeci de băieți la fel de rupți de lume ca și el. Acest spațiu, numit Poiana, este situat chiar în centrul unui labirint ai cărui pereți au mai multe tipare și modele și care, de obicei în timpul nopții, la anumite intervale își schimbă forma. Labirintul nu e o plimbare prin parc, iar cei care îl străbat zilnic în căutarea unei căi de ieșire nu se confruntă numai cu modificările rutelor; de fapt asta e cea mică problemă a lor. Labirintul găzduiește niște monștri înfiorători. Cei care au fost prinși în labirint seara, înainte ca porțile mari să se închidă în jurul Poienii, nu s-au mai întors. Proaspătul sosit este introdus în obiceiurile grupului de unul dintre lideri și, deși totul pare groaznic de nesigur, Thomas încearcă să se integreze. Nimeni nu știe de unde au venit, cine i-a închis aici și de ce. Dar dorința tuturor este aceeași: să iasă. Următoarea persoană aruncată în Poiană rupe ritmul cu care grupul se obișnuise. Nu se mai respectă nici timpul dintre sosiri, nici sexul. Totul se schimbă și grupul simte presiunea în momentul în care porțile care-i protejau în timpul nopții, nu se mai închid. Într-un fel sau altul, trebuie să iasă afară deoarece este singura lor șansă de supraviețuire.
Încercările focului
ÎPartea a doua a cărții se depărtează și mai tare de scenariul filmului. Unii dintre Poienari au reușit să părăsească Labirintul, alții au fost mai puțin norocoși. Cert e că cei care au ieșit au format un grup compact de temerari. Iar următoarea încercare la care sunt supuși nu e mai ușoară decât prima. Unii își recuperează ceva amintiri, nu în totalitate, doar ceva frânturi care le pun conștiința la grea încercare. Lucrurile pe care le-au făcut nu prea îi fac mândri, dar sunt hotărați să nu mai facă aceleași greșeli. Află că Pământul a suferit grave modificări de climă, dar și o decimare a populației ca urmare a unor explozii solare. De asemenea, un virus creat în laborator a infectat o mare parte a populației rămase afectându-le creierul și transformându-i treptat în zombi. Grupul fuge de organizația care i-a închis în labirint cu scopul de a face teste și de a le cerceta modelele comportamentale în situații de stres și presiune. Dar aceștia le propun un nou test care odată trecut le poate asigura imunitatea. Li se promite un refugiu. Vor găsi paradisul sau un altfel de coșmar?
Tratament letal
Ultima parte este de departe cea mai slabă și mult prea întortocheată. Grupul celor care au supraviețuit este din ce în ce mai mic. Au pierdut mulți prieteni, au obosit, s-au săturat ca alții să se joace cu mintea lor. În ciuda promisiunii că își pot primi memoria înapoi, câțiva refuză și reușesc să evadeze. Cu ajutorul ultimilor prieteni făcuți, culeși mai mult de pe drum, ajung într-unul dintre puținele orașe rămase. Dar aici e iadul pe pământ. Virusul se transmite deja prin aer, cei infectați sunt din ce în ce mai mulți iar ei nu sunt toți imuni. Scopul lor e să reușească să găsească doctorul care să le îndepărteze cipurile implantate cu ajutorul cărora cei din RAU le controlează mintea. Nu vă pot spune mai multe că și așa am dat cam trei milioane de spoilere, doar că soluția finală pentru un leac găsită de cei de la RAU nu prea e în favoarea lui Thomas și că acesta mai pierde câțiva prieteni pe drum. N-a mai avut farmecul primelor două cărți, m-am simțit un pic ca în the Walking dead cu toate armatele alea de zombi ce hălăduiau în toate părțile. Este o poveste despre prietenie, loialitate, risc. Este despre lucrul în echipă și despre oferirea încrederii. Este despre respect și trădare. Dar mai ales despre supraviețuire.
Alte recenzii de la James Dashner:
