Povestea merge pe două planuri temporale, fiind redată din perspectiva a două protagoniste, Clary și Scarlett, legatura dintre cele două fiind dezvăluită înainte de jumătatea cărții.
Cadrul este același pentru ambele planuri temporale, campusul universității Gorman.
În timp ce Clary este boboacă, destul de retrasă și antisocială, proaspăt mutată în cămin și abia scăpată de sub ochii unui tată abuziv și obsedat de control, Scarlett predă literatura engleză, este o profesoară apreciată, cu o atitudine decentă, poate un pic cam distantă, care muncește să obțină o bursă de studii pentru o specializare de un an în Londra. Asta este imaginea pe care o cunosc studenții și colegii săi. Ceea ce nu știu este că Scarlett este în timpul liber o justițiară. Una neobosită, dedicată și perfecționistă. Omoară bărbați fără regrete și fără remușcări. Orice bărbat acuzat de abuz, violență, manipulare, viol sau crimă asupra unei femei ajunge pe lista ei. Face treaba asta de 16 ani, are multe crime la activ, mult mai multe în plan și încă nicio suspiciune n-a planat asupra ei până acum.
Dar furia îi dă planurile peste cap și în timpul unei crime își pierde controlul atât de bine antrenat și sângele rece. Lucrurile degenerează și Scarlett se trezește pentru prima dată pe lista suspecților și în vizorul polițiștilor.
Cartea este radicală și feministă. Ideologia personajului feminin taie în carne vie, nu există noțiunea de a două șansă, Scarlett nu știe să ierte sau să uite. Nu-i poate omorî pe toți, dar pune pe listă toți bărbații despre care aude că au comis violențe împotriva femeilor. Tot ce-i ajunge la urechi constituie un motiv categoric pentru a-și pune talentele speciale în scenă. Urmărește, observă, face planuri și nu ezită să le pună în practică. Nimeni nu scapă furiei ei. Este un personaj înspăimântător, care-ți dă fiori pe șira spinării. Noțiunea de blândețe îi este total necunoscută. Omorurile îi dau senzația de putere și control, sunt un drog de care a devenit dependentă.
În timp ce Clary se luptă cu nesiguranța și fobiile, încercând să se integreze, să-și facă câțiva prieteni, să se desprindă de casă și de controlul obsesiv al tatălui, Scarlett veghează ca nimeni să nu scape nepedepsit. Uneori victimele ei sunt bărbați învinuiți doar pentru gândurile lor, bărbați care au fost acuzați dar faptele lor au rămas neconfirmate, abuzuri ce n-au trecut proba dovezilor. Dar asta nu-i eliberează de păcate în fața ei. E determinată să facă lumea mai bună, iar norocul pare a fi de partea ei.
Majoritatea personajelor din carte au o latură întunecată, care generează acțiuni reprobabile, dar pe care nu le poți condamna integral. Sunt și anumite lucruri care nu sunt credibile și par puțin exagerate, dar suspansul este menținut până la final. Iar finalul este o altă parte care rămâne a fi judecată sau acceptată de fiecare cititor în parte în funcție de mentalitate. Sau poate e doar un mesaj care să dea încredere acelora care au capitulat și care simt că n-au nicio șansă să se salveze: undeva în lume există oameni care își asumă vina, își murdăresc mâinile de sânge, fără a avea niciun beneficiu și doar pentru a se asigura că istoria nu se repetă. Sociopată sau profilactică? Eu mi-am definitivat concluziile. Sunt curioasă voi unde o s-o încadrați?
Alte recenzii de la Layne Fargo:
