Recenzie ”Tigana” de Guy Gavriel Kay

de | nov. 25, 2022 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți, Science Fiction & Fantasy, Suspans

🔥 CARTEA TIGANA ARE REDUCERE PE:

Sunt mare fan young-adult fantasy și mi-era dor să citesc o carte care să mă plimbe în altă lume și alte timpuri. N-am citit review-uri, am luat cartea pentru că mi-a plăcut foarte mult coperta și nu-mi pare rău deloc. Are ingredientele necesare care să-i dea savoare și să capteze interesul.

Tigana nu este o apariție nouă, nici un debut. Aparține unui scriitor consacrat al genului și a fost publicată în 1990. Este recunoscut pentru că se folosește de ținuturi reale pe care le metamorfozează în tărâmuri fantastice, dar ajutându-se și păstrând realitate istorică de bază pe care o adaptează la povestea sa. În Tigana, peninsula Palma are la bază cizma italiană și perioada în care aceasta era împărțită în orașe-stat, aflate într-o continuă rivalitate internă și amenințate și de pericole externe. Problemele interne le-au făcut neputincioase în fața invaziilor străine. Lipsa de unitate între aceste oraș-stat i-a costat aproape tot. Este o carte despre responsabilitate, apartenență, moștenire și memorie colectivă. Este o carte despre recâștigarea statutului și recunoașterea originii. Este o poveste ce merge pe urmele pierderilor și ale consecințelor acestora, ale modurilor foarte diferite în care trecutul și lecțiile lui modelează caracterele oamenilor în funcție de educație, tărie și determinare. Dar, în același timp, este și despre forța destinului de a ne schimba deciziile și alegerile, despre puterea dragostei și refuzul de a uita și a ierta. Chiar este o poveste și ca orice poveste implică o echipă a luminii și a dreptății și una a întunericului și a răului (sau mai multe chiar).

Tigana a fost unul dintre statele peninsulei Palma care în urma unei invazii străine, condusă de un rege-vrăjitor puternic, dispare din memoria celorlalte state ale peninsulei. Un puternic blestem așterne uitarea în mințile celor care nu s-au născut aici, numele ei este indescifrabil pentru străini. Cei care supraviețuiesc războiului au două alternative: să lase tot în urmă și să se mute în altă regiune sau să-și continue viața în această nouă țară străină, supusă unor biruri grele și condusă de invadatori cu mână de fier. Am apreciat că la începutul cărții există o hartă, este plăcerea mea vinovată să urmăresc mișcările și evenimentele din poveste direct pe hartă.

În ciuda acestor lucruri, Rezistența nu moare chiar dacă timp de două decenii pare că nimic nu poate fi schimbat. Planul celor hotărâți să-și recupereze numele și istoria începe încet-încet să prindă contur, dar sunt nevoiți să aștepte momentul potrivit pentru a lovi. Pericolul pentru ei este dublu iar magia celorlalți mult prea puternică.

Dacă îți place recenzia cărții TIGANA, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Guy Gavriel Kay

Este foarte atent construită povestea și se pune foarte mare accent pe legăturile dintre personaje. Sunt câteva povești de dragoste care prind contur pas cu pas și reușesc să te ia prin surprindere deoarece ești influențat să crezi că legăturile finale vor fi cu totul altele. Surprizele sunt însă foarte plăcute. Sunt și câteva prietenii care cresc frumos chiar dacă sentimentele inițiale dintre protagoniști erau destul de ostile. De asemenea, este urmărită ideologia fiecărui personaj în parte și motivele care îl determină să intre în luptă: răzbunare, ură, mândrie, nevoie de libertate, identitate sau apartenență. Fiecare își urmărește scopul în propriul fel și fiecare în parte are un set de valori morale după care se ghidează și acționează. Inclusiv personajele negative, cei doi invadatori vrăjitori, sunt schițați cu minuțiozitate încât la un moment dat chiar am empatizat cu unul dintre ei, nu vă spun despre care este vorba, vă las să descoperiți singuri. O să aflați singur când veți citi cartea. Dar pe lângă emaptie și simpatie, am simțit de câteva ori și frustrare și nervi pentru indecizia și încăpățânarea, pentru trădarea sau indiferența, pentru intoleranța sau severitatea unora.

Cartea este o metaforă de poveste deoarece portretizează un eveniment care s-a întâmplat în mod repetat în istoria reală: cucerirea unui popor, a unei țări sau a unei regiuni și încercarea cotropitorilor de a șterge din memorie un neam întreg: de la limbă, obiceiuri, nume până la realitate istorică. V-o recomand!

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA TIGANA CU REDUCERE DE PE:

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022
Titlu: Tigana
Autor: Guy Gavriel Kay
Traducător: Nicoleta Vuțescu
An apariție : 2022
Editura: PALADIN
Nr. Pagini: 744
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 82

Alte recenzii de la Guy Gavriel Kay:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Crimă și pedeapsă” de Feodor Mihailovici Dostoievski

Recenzie “Crimă și pedeapsă” de Feodor Mihailovici Dostoievski

Am revenit la inegalabilul Dostoievski. Acest titan al literaturii universale, cunoscut drept un observator fin al naturii umane, impresionează cititorii de diferite vârste. Însă, din propria experiență pot afirma că felul în care l-am perceput pe Dostoievski când...

Recenzie “Minciuni pe canapea” de Irvin D. Yalom

Recenzie “Minciuni pe canapea” de Irvin D. Yalom

Irvin D. Yalom te invită în culisele psihoterapiei. Ai o șansă unică nu doar să fii pe canapeaua a doi terapeuți, dar și în mintea lor. Afli depre psihoterapie din prima sursă, descoperi nu doar cum se mănâncă ea, dar și toată bucătăria din spate. Aici se analizează...

Recenzie “Aventurile lui Huckleberry Fin” de Mark Twain

Recenzie “Aventurile lui Huckleberry Fin” de Mark Twain

Am citit “Aventurile lui Tom Sawyer” acum doi ani, împreună cu nepoțica mea. Tare mult i-a plăcut cartea. Drept urmare i-am promis că-i fac cadou și “Aventurile lui Huckleberry Finn”. Cu atât mai impresionată a fost când a aflat că amicul lui Tom Sawyer are și el o...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 1410 zile și a scris până acum 463 articole. Se află pe poziția 3 din 41 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments