🔥 CARTEA TIGER LILY ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO

Inimile oamenilor sunt elastice. Pot adăposti tot soiul de pasiuni în același timp, se pot frânge și apoi se pot vindeca la loc, pentru a iubi din nou.

Tiger Lily este o altă perspectivă a poveștii cu Peter Pan. Povestitor fiind Tinker Bell, cititorul are parte de un tur în viețile personajelor care ne-au bucurat copilăria, urmărind atât viețile personajelor dar fiind totodată și martori ai zbuciumurilor lor interioare.

Văzută de sus, lumea pare un loc bine rânduit. Asta este avantajul când ai aripi. Când plutești în aer, tot ce se află dedesubt se înscrie în niște tipare stabile. Și chiar dacă știi că de fapt sub tine este haos, te poți consola spunându-ți că, la urmă, toate se aranjează într-o formă placută ochiului.

Deși Jodi Lynn Anderson a păstrat în mare parte personajele și istoria Țării de Nicăieri unde nimeni nu îmbătrânește decât cu anumite excepții, Tiger Lily reprezintă o paralelă a ceea ce știam. Tinker Bell este o zână micuță ignorată de cei din jur, care deși nu poate vorbi, poate citit mintea și inimile celor din jur. Orbitând mereu în jurul lui Tiger Lily, ajunge nu numai să o îndrăgească ci să-i citească și sufletul, astfel știind constant ce-i trece acesteia prin minte și ce sentimente vrea să ascundă.

Uneori dragostea înseamnă că nu suporţi să-i vezi pe cei pe care-i iubeşti aşa cum sunt, când ei se dovedesc a nu fi aşa cum ai sperat.

Inima ei micuță va suferi un șoc atunci când îl va întâlni, alături de Tiger Lily pe Peter Pan, șeful copiilor pierduți din Țara de Nicăieri și urmăriți de pirații lui Hook, și se va îndrăgosti de el, astfel ascunzând într-o adiere de suflet două iubiri diferite pentru un om drag inimii și unul drag minții.

Fiecare dragoste, se pare, este unică. Nu iubeşti de două ori la fel. Şi n-am crezut nicicând că e posibil să ai inima frântă şi totuşi să iubeşti cu ea atât de tare, încât să pară că-i întreagă.

Tiger Lily, fiica adoptată de șamanul tribului Mâncătorilor de Cer iese din tiparul fetelor obișnuite. Băiețoasă și tăcută, Tiger Lily este pe de o parte temută de oamenii din jurul ei, pe de altă parte este respectată. Zidurile încep să i se sfarme și noi sentimente îi ia cu asalt inima atunci când îl cunoaște pe Peter Pan, între ei luând naștere o altfel de legătură.

Dintre toate împrejurările în care i-am văzut împreună, asta este imaginea care mi-a rămas gravată în suflet. Ei doi, legaţi unul de celălalt şi totuşi despărţiţi, neînţelegând nici ei ce făceau şi de ce.

Întâlnirea dintre Tiger Lily și băieții rătăciți schimbă total traiectoria vieții tuturor tulburând-o și dând naștere unor noi perspective. Vom asista la povestea a doi copii, rătăciți ei înșiși în amalgamul gândurilor și a vieții, învăluiţi de sentimente mult prea puternice. Vor reuşi ei să le gestioneze astfel încât să nu se rănească reciproc?

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de Jodi Lynn Anderson

-Ar fi trebuit să fiu mai puternică, îi spuse ea. Am fost prea slabă, n-am reuşit să păstrez tocmai ce era mai important.

Cartea asta mi-a plăcut şi mi-a displăcut în egală măsură. Pe de o parte a distrus tot farmecul poveştii pentru copii cu Peter Pan, pe de altă parte a fost o lectură inundată de tristeţe care îți lasă la final sentimentul de incomplet. În ciuda faptului că o crezusem o poveste pentru copii, Tiger Lily este o poveste pentru adulţi, varianta matură a lui Peter Pan a copilăriei.

De unde şedeam, Peter şi Wendy păreau cei mai singuri oameni din lume. Dar el era, cumva, şi mai singur decât Wendy.

Când spui Peter Pan te cuprinde melancolia copilăriei, dar când citeşti Tiger Lily te trezești învăluit într-o stare de tristeţe acută. Această poveste parcă ar fi faţa hâdă a poveștii cu Peter Pan, acea faţă ascunsă de inimile noastre de copii.

Uneori mă gândesc că suntem doar poveşti. Că am putea la fel de bine să fim cuvinte înşirate pe pagină, pentru că suntem numai ceea ce am făcut şi ceea ce vom face.

Pirați pe urmele băieților rătăciți, o Tiger Lily ținută în frâu de tradițiile propriului trib, oameni veniți din lumea nouă, sirene capabile de mârșăvii, o Wendy care tulbură inima tuturor și o Tinker Bell ce este obligată să asiste cum oamenii ei cei mai dragi merg spre pierzanie sunt  câteva din surprizele pregătite de Jodi Lynn Anderson în Tiger Lily.

Iubirea nu era aşa cum se aşteptase ea. Era ca şi cum ai fi căzut de la înălţime şi te-ai fi sfărâmat în o mie de bucăţi şi numai o singură persoană din lume ar fi ştiut cum să te repare la loc.

🔥 CARTEA TIGER LILY ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO
Titlu: Tiger Lily
Autor: Jodi Lynn Anderson
An apariție : 2016
Editura: BOOKLET
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Publicată la 16.07.2017
Nota recenzorului: n/a

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Copilărie fermecată” de Ioana Trif

Recenzie ”Copilărie fermecată” de Ioana Trif

Cine nu are bătrân să își cumpere, spune un vechi proverb. Sau cine nu are bunici, poate savura atmosfera blândă și plină de căldură din preajma lor citind cartea Copilărie fermecată de Ioana Trif. Pe tot parcursul lecturării predomină o stare de liniște sufletească,...

Recenzie ”Vacanță la Kyoto” de BARAZSULY ETA

Recenzie ”Vacanță la Kyoto” de BARAZSULY ETA

În ultimele zile cerul a avut o seninătate în albastrul lui care mă îndemna la visare. Nu știu dacă ați reușit și voi să îl observați, dar pe mine m-a cucerit întru totul. Mi-am luat cartea pe care mi-am programat să o citesc săptămâna aceasta, un scaun confortabil pe...

Recenzie ”Patimi înălțătoare” de Rafaela Melinte

Recenzie ”Patimi înălțătoare” de Rafaela Melinte

M-am obișnuit atunci când citesc să îmi iau ceva bun lângă mine. Fie îmi fac prăjituri cu diferite arome, fie îmi iau câteva semințe gustoase pe care le asezonez mereu cu un ceai, cafea sau ciocolată caldă. În ultima vreme, am început să citesc tot mai mult și mi-am...

Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 1901 zile și a scris până acum 270 articole. Se află pe poziția 5 din 142 de redatori, fiind astfel un Erou Booknation.ro. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments