Recenzie „Tiger Lily” de Jodi Lynn Anderson

de | mai 3, 2016 | Beletristică, Fantezie, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

tiger lilyCâți dintre voi ați auzit de Peter Pan, băiatul pierdut care a refuzat să crească? Am să intuiesc răspunsurile voastre și voi afirma că majoritatea. Și eu îl cunosc din basme și desenele magice marca Walt Disney.

James Matthew Barrie, tăticul lui Peter (a se citi autorul),  n-a avut habar că odată cu personajul Peter Pan se va naște o legendă, un adevărat  erou pentru generații și generații de copii, părinți și bunici.

Ei bine, în cartea scrisă de Jodi Lynn Anderson, Peter este personaj secundar, aici Tiger Lily și tribul Mâncătorilor de Cer apar în prim-plan.

Din primul capitol suntem avertizați că: “Asta-i o poveste de dragoste, dar una cum n-ați mai auzit. Băiatul și fata nu-s nici pe departe inocenți. Vieți neprețuite se pierd. Și binele nu învinge. În alte locuri, sfârșiturile sunt măcar cât de cât fericite. Dar nu așa stau lucrurile în Țara de Nicăieri. „

Povestea lui Tiger Lily este narată de „o zână micuță și înzestrată de la naștere cu aripi”, ați ghicit, este vorba de Tinker Bell.  Martor prea-puțin implicat în poveste, zâna o urmărește pe rebela Tiger Lily și ne povestește cu lux de amănunte episodul din viața fetei  în care s-a îndrăgostit de Peter Pan.

Tiger Lily  crește sub aripa protectoare a șamanului Tic Tac, în tribul  amer-indian al Mâncătorilor de Cer. Tânăra indiancă de doar cinsprezece ani știe să culeagă ierburi pentru leac, vânează cot la cot cu băieții și este temută de mulți dintre viețuitorii tribului.  Viitorul ei soț va fi Uriașul, un individ agresiv din trib care ar dori să o domine pe fată, cu toate acestea, Tiger Lily rupe barierele și explorează teritoriul dinafara tirbului.  Acolo îl întâlnește pe Peter Pan și Băieții Pierduți,  cu care începe să se înțeleagă.

„Tiger Lily era un animal sălbatic,  și băieții la fel, iar împreună erau și mai sălbatici.”

Între Peter și Tiger Lily apare o idilă frumoasă, o prietenie interesantă, care din păcate nu ține prea mult din cauza apariției  în Țara de Nicăieri a englezoaicei Wendy.

Cartea urmărește iubirea adolescentină dintre Peter și Tiger Lily, problemele Tribului Mâncătorilor de Cer și tensiunile create de pirații conduși de căpitanul Hook.

“Tiger Lily” este o lectură simpatică pentru adolescenți, cu personaje clasice, dar mai mult de atât, aduce în atenția cititorilor probleme  legate de promisiuni, păstrarea obiceiurilor, rebeliune și chiar aflarea identității. Toate redate printr-o poveste cursivă și palpitantă.

Recomand așadar lectura, celor care savurează romanele young adult, dar și celor care vor să savureze puțină aventură prin Țara de Nicăieri. Citiți cu încredere!

Titlu: TIGER LILY
Autor: Jodi Lynn Anderson
An apariție : 2016
Editura: BOOKLET
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3355

Alte recenzii de la Jodi Lynn Anderson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Bianca Dacin a fost redactor Booknation.ro și a scris 24 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Bianca Dacin aici. Bianca Dacin are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
barbalata mirela

Pe mine nu ma atrage. Citesc si carti pentru adolescenti 🙂 ….imi aduc aminte de acele vremuri 🙂 dar aceasta carte nu ma atrage. Dar, cine stie ???!!!