Recenzie „Torment” de Stephen R. George

de | feb. 4, 2022 | Horror și Thriller, Literatura Universală, Recenzii cărți

Recenzie „Torment” de Stephen R. George„Torment” de Stephen R. George este o poveste despre durere și despre urmele pe care aceasta le lasă pe pământ. Ce se întâmplă după ce murim și cât de agățați de această lume ne pot ține cei care ne iubesc? Am descoperit un nou răspuns, sinistru ce-i drept, pentru această întrebare, în acest horror fascinant.

„Torment” de Stephen R. George – un horror cu plot clasic

Protagonista April Kostaniuk, o fata de 12 ani care își urăște viața din suburbia orașului și propria familie, speră să afle că nu este fiica lor. Trăiește așteptând ca cineva să vină într-o bună zi și să o salveze. Tot ce face este să cânte la pian, activitate care o ajută să se detașeze cât mai mult. Nu doar că nu este salvată, dar April își pierde viața într-un accident de mașină, nefiind încă pregătită să se despartă de pământ.

Într-o altă familie, John și Kathleen sunt doi părinți cu viața perfectă și cu copilul perfect, însă totul urmează să se schimbe dramatic. Melissa, fiica lor începe să se schimbe, devenind dintr-o dată bună la matematică. Aceasta își surprinde părinții, cântând perfect la pian deși niciodată nu a atins clapele înainte. Părinții săi încep să se alarmeze în momentul în care Melissa începe să își semneze desenele cu inițialele A. K.

Un horror care îți va da fiori noaptea

Fiecare detaliu construiește o atmosferă specifică  filmelor horror bune. Fiecare detaliu a fost tratat de autor cu cea mai mare atenție astfel încât să construiască acea atmosferă care îți dă fiori. Deși structura romanului este clasică și este evident ce se întâmplă după ce Melissa începe să-și semneze desenele cu ințialele lui April, vei fi surprins la fiecare pagina de modul în care autorul alege să expună povestea personajelor care se confruntă cu o situație neașteptată și prea puțin plauzibilă – o April furioasă care încearcă să trăiască prin Melissa. Chiar dacă misterul se termină din momentul în care ne este arătat acest detaliu și povestea nu mai surprinde prin întâmplări, este un roman pe care, dacă eşti un pasionat al genului, nu îl vei lăsa din mână, pentru că pur și simplu te sperie.

Un horror clasic care nu șochează

Un alt motiv pentru care recomand această carte este că nu șochează prin detalii. Nu este acel gen de horror cu mult sânge sau cu violență extremă, cu scene grotești sau cu monștri violenți, conturând atmosfera de groază cu ajutorul detaliilor bine plasate. Acesta este și motivul pentru care de la mine primește un zece cu felicitări. Atmosfera devine încet încet sinistră, pe măsură ce adulții din viața celor două fete încearcă să își dea seama ce se întâmplă.

Cât de periculoasă poate fi durerea?

„Torment” de Stephen R. George este în esență despre durerea pe care o simțim și efectele sale. Pentru că mama lui April nu este încă gata să renunțe la fiica sa, aceasta bântuie pământul, dornică de răzbunare și se agață de corpul Melissei pentru a-și duce planurile la bun sfârșit. Scenele dramatice nu întârzie să apară pe măsură ce părinții lui April descoperă că fiica lor ar putea să fie într-o formă sau alta, încă în viață.

„Totul era ca un vis urât. April era la școală. April avea să se întoarcă curând. April nu era o grămăjoară de carne și oase, strivită de un camion. April trăia!”

Așa începe de fapt drama, Melissa fiind doar o victimă de care sufletul lui April se agață. Finalul este cel așteptat de cititor, iar din acest punct de vedere nu surprinde cu nimic, dar m-am bucurat că a fost așa. Cumva, am sperat până la finalul cărții ca deznodământul să urmeze structura clasică, specifică poveștilor cu happy end.

„Torment” de Stephen R. George poate fi considerat un horror romanțat, dar care te va ține prins în lectură până la ultima pagină. Personajele sunt ușor de îndrăgit și fără să îți dai seama vei descoperi că empatizezi cu ele și că vrei să afli mai mult, chiar dacă bănuiești deja ce urmează să se întâmple.

Titlu: TORMENT
Autor: Stephen R. George
An apariție : 1994
Editura: ELIS
Nr. Pagini: 479
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3602

Alte recenzii de la Stephen R. George:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ioana Amalia Dragomir este redactor Booknation.ro de 4 ani, 6 luni, 13 zile și a scris până acum 11 articole. Se află pe poziția 17 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana Amalia Dragomir aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments