Recenzie: Trandafirii de mai – Dot Hutchison

Dacă ai plănuit să citești cartea aceasta, dar n-ai citit încă Grădina cu fluturi, sfatul meu este să le iei în ordine. Cazurile sunt diferite dar în cea de-a doua carte se regăsesc multe personaje din prima și se fac multe referiri la întâmplările de acolo.

Echipa de detectivi rămâne neschimbată, cu diferența că aici centrul atenției se mută pe alt membru, Brandon Edisson. De asemenea, apar câteva din fetele ce au supraviețuit coșmarului din Grădină, care acum, în lupta lor pentru a depăși trauma, întâmpină altă problemă: prejudecățile oamenilor. Apropierea polițistilor și implicarea lor constantă în viața fetelor mi-a părut ușor ciudată și exagerată.

Priya Sravasti este o adolescentă de 17 ani, traumatizată, ce-și trăiește viața pe fugă. Sora ei a fost, în urmă cu mulți ani, una dintre victimele unui criminal în serie pe care poliția nu reușește să pună mâna și care lasă indicii că Priya ar putea să devină următoarea pe listă. Aceasta este și cauza pentru care fata, împreună cu mama ei se văd nevoite să-și schimbe adresa constant.

Priya se luptă cu frica și depresia, a dezvoltat o tulburare psihică și, din cauza neîncrederii și suspiciunii ce au devenit o a doua natură, relaționează foarte greu cu oamenii. Cu toate aceste probleme, fata nu poate să-și înfrâneze dorința de răzbunare. Relația cu sora ucisă a fost foarte strânsă iar ea îi simte lipsa constant.

În urma interogatoriilor la care a fost supusă de polițiști a legat o relație de prietenie foarte strânsă cu aceștia, Brandon devenind una dintre puținele persoane cu care poate lega un dialog și lângă care se simte în siguranță. Tot prin intermediul lor, ia legătura cu două dintre victimele din Grădină, tragediile trăite părând să le faciliteze apropierea.

Povestea este alternativ văzută prin ochii fetei și ai polițistului, din când în când apărând și scurte note, ca de jurnal, cu gândurile criminalului. Acesta are o obsesie pentru fete foarte tinere pe care le ucide, pe unele în chinuri groaznice, pe altele rapid și fără durere. Logica tiparului după care alege fetele sau al modului în care le ucide nu poate fi deslușit de polițiști. Dar semnătura este inconfundabilă și mereu aceeași: fetele sunt găsite în interiorul unor biserici, dezbrăcate și acoperite de flori.

Priya și mama sa sunt, fără îndoială, două femei puternice și inteligente, decise să oprească valul de crime, dar mi-a fost greu să empatizez sau să găsesc scuză comportamentului matern. Am înțeles pornirile „războinice” și imatur de periculoase ale adolescentei dar deciziile unui adult, mai ales când privesc siguranța propriului copil, mi le-aș fi imaginat mai responsabile și mai prevăzătoare. Mama mi-a părut la fel de impulsivă ca și fiica, ușor arogantă, neconfirmându-mi statutul de părinte prioritar interesat de siguranța fiicei.

În ciuda ritmului lent și a finalului ușor previzibil, cartea este un thriller psihologic captivant și-l recomand iubitorilor de gen.