Marin Sorescu este recunoscut de publicul larg pentru versurile sale, dar și pentru ideile exprimate în proză. Romanul „Trei dinți din față” este o lucrare marcantă a literaturii române care datează din perioada comunistă.
Am descoperit „Trei dinți din față” de Marin Sorescu în studenție, când o colegă mi-a împrumutat-o pentru trei săptămâni. Am terminat-o însă mult mai repede. Încă din primele capitole am realizat că nu puteam pătrunde întreaga semnificație a poveștii, ajungând la concluzia că va trebui să o reiau cândva. Pe atunci, cărțile se găseau greu, iar achiziționarea ei a fost imposibilă. Astăzi, procurarea volumului nu mai reprezintă o provocare, fiind republicat de mai multe edituri.
Eroii principali ai romanului sunt Val, Tudor şi Adrian, trei prieteni ale căror povești de viață alternează, iar relațiile de dragoste trec prin suișuri și coborâșuri imprevizibile. Proza ascunde un mister aparte, care menține suspansul până la final.
Cel mai tare m-a impresionat faptul că într-un roman publicat în perioada comunistă am regăsit zugrăvite secvențe de viață din „epoca de aur”. Apartamente repartizate de la locul de muncă pe criterii netransparente, probleme specifice de la serviciu, promovări discreționare, articole laudative la adresa conducerii și informații denaturate publicate în ziare …. ei bine despre astfel de teme nu mă așteptam să văd scris negru pe alb.
Strada Primăverii era şi ea în demolare. Aici toată lumea o ştia pe madam Hristu (nu madam Hristos, cum înțeleseseră ei greşit din zgomotul stârnit de păcănitul țevii de eşapament).
Nu curgea apa decât o oră pe zi (niciodată nu se știa precis care e ora aia). Tudor îşi amintea că junghiul din spinare şi apa de la plămâni au început să se manifeste printr-o sete teribilă, parcă se deshidrata „de la mână pin’ la gură”, sau invers „de la gură până la mână”, de cum lua cana de la buze s-o pună pe pervazul ferestrei. Se adăpau toți dintr-o putină, pusă pe sală. Băgau mâna şi lua fiecare cu sticla lui. „Aşa fraţilor, spălați-vă şi pe mâini- mai zicea câte unul.
Stilul lui Marin Sorescu, cu ironii fine și subtilități, dă savoare lecturii, deși nu este unul facil. Perspectivele din societate, romantismul, frământările interioare, diferitele fațete ale legăturilor de prietenie, condimentează conținutul acestei scrieri.
După mai bine de două decenii am pus mâna din nou pe acestă carte și am înțeles de ce am fost impresionată la prima lectură. Dacă prima dată m-a impresionat dinamica celor trei prieteni și intriga amoroasă, la a doua lectură, mi-am acordat răgaz să zăbovesc asupra fundalului cenușiu și sufocant al epocii comuniste, zugrăvit prin ironia fină a lui Marin Sorescu. În continuare consider că „Trei dinți din față” e o carte deosebită, a meritat fiecare minut pe care i l-am acordat, așa că o recomand cu toată inima.
Alte recenzii de la Marin Sorescu:
