Aceasta este a doua parte a seriei Secera, iar despre prima parte v-am povestit aici. Ca filozofie și concept, lumea propusă este foarte bine construită și dezbate probleme spinoase de moralitate, divinitate și umanitate. Este o provocare pentru cititor să urmărească organizarea, regulile, tipurile de comunități și indivizi în parte. Jurnalul Tunetului a constituit pentru mine fascinația acestui volum. Impecabil scris. Frământările lui, limite pe care și le impune din empatie și corectitudine, frustrările, decepțiile și așteptările îl transformă în ceva mai aproape de o ființă umană, decât de o înaltă tehnologie.
Într-adevăr spre final, intriga se complică și devine mai captivantă. Ritmul crește ușor și avem parte în sfârșit de ceva acțiune. Dar, recunosc că mi-e teamă că a treia carte va urma o linie care nu mă încântă. Îmi dă senzația că se îndreaptă spre o altă Eră a Mortalității în care divinitatea revine la ceea ce știm și experimentăm noi. Nu-mi doresc deloc așa ceva și sper să mă înșel și să fiu surprinsă cu un scenariu original. Îmi pun mari speranțe în Secera Farraday și noua lui asistentă, de care am prins drag mai tare decât de Anastasia. Rowen rămâne favorit la capitolul simpatii, totuși. M-a încântat tehnica propusă și practicată de Anastasia, ca Seceră, implică compasiune și grijă pentru cei care se pregătesc să părăsească viața. Locurile speciale în care Necurații își făceau de cap mi-au părut ciudate și creepy într-un fel. Au fost un amănunt de care mă puteam lipsi. Până la „transformarea” lui Tyger (care nu mi-a picat prea bine), acțiunea a lâncezit, s-a împărțit între intrigi politice și sisteme de valori și eram aproape plictisită, dar sfârșitul acela apocaliptic mi-a mai risipit nervii. Nu am să dau multe detalii despre acțiune pentru că vreau să evit spoilerele și e destul de riscant având în vedere că e deja partea a doua dintr-o serie, tot ce vă pot spune e că Anastasia luptă din greu să-și intre în rol de Seceră și să-și îndeplinească sarcinile, având și conștiință curată în același timp, iar Rowen, gătit în robă întunecată, are rol de justițiar. Pe cine vânează trebuie să aflați singuri.
Dacă în primul roman Tunetul pare a fi deasupra aroganței umane, interesului personal, conflictelor interumane, ineficienței sau vulnerabilității, în acest volum intervin îndoielile și întrebările. Dacă în primul volum nu mai existau mistere de elucidat și nimic de învățat, iar cunoașterea era infinită, aici ne confruntăm cu puncte oarbe și trădări care frâng inimi ce nu există. Tunetul care monitorizează tot sau aproape tot și ține echilibrul planetei sub control, singura entitate ce pare invincibilă și mereu pregătită în caz de dezastru, ce nu poate fi luată prin surprindere, care ia în calcul toate variantele posibile și imposibile, este constrânsă de reguli, reguli pe care el însuși și le-a impus și pentru prima dată nu poate evita un dezastru. Cu toate acestea, nu vrea să joace rolul unui D-zeu decepționat și răzbunător, nu vrea să ordone un al doilea potop, alege alte metode pentru a-și arăta durerea și nemulțumirea. Împărțirea strictă a sarcinilor și interzicerea relațiilor și contactului dintre cele două autorități supreme: Domul și Tunetul facilitează declanșarea haosului. Tunetul nu poate ucide, iar Domul nu poate conduce...Oare chiar așa să fie??
Imparțialitatea alegerilor cu care am fost educați în primul volum e deja legendă. Natura umană, părtinitoare și interesată, a intervenit și în această societate imaterială și nemuritoatre. Dar de ce? o să vă întrebați. Ce poate fi mai presus de eternitate? Meschinăria și setea de putere. Într-o societate liniară un gram de putere poate întoarce totul cu susul în jos. Plictisul ucide orice decență sau confort. Iar Tunetul, cel creat de oameni și devenit tutore pentru întreaga omenire, se află în impas și ajunge la saturație. Dar nu vrea să le răpească oamenilor posibilitatea de a învăța din propriile lor greșeli. Deoarece evoluția înseamnă confruntarea cu consecințele faptelor lor.
Știu tot ce se poate ști și lucrul acesta mi se pare din ce în ce mai insuportabil.
Ce rămâne când empatia și umanitatea dispar? Pentru ce mai trăiești când veșnicia ți-e prieten nedespărțit? Ce te mai poate încânta când ai deja tot ce ți-ai putea dori? Cât durează să ajungi la saturație și să-ți dorești să frângi regulile doar pentru a încerca ceva nou? Somnul rațiunii naște monștri. Înțelepciunea nu e o coordonată sigură de la naștere. Ea trebuie cultivată, dar poate fi obstrucționată de sentimente acide ca frustrarea, ura, setea de răzbunare și nevoia de afirmare și sfidare. În situații limită, caracterele ies la suprafață în toată splendoarea lor. Ucigași sadici sau Onorabile Seceri? Rămâne de văzut! Dar puterea este un lucru teribil și periculos.
Nu vreau să dau spoilere, dar vă spun atât: undeva în Oceanul Pacific se află un punct orb care, ascuns de sute de secole, nu se află sub controlul Tunetului și unde bănuiește Farraday se află miticul Ținut Nod. Aici speră Onorabila Seceră că va găsi ultima cale de salvare a omenirii, un sistem de autoprotecție creat de Părinții Fondatori. Dar că să aflăm dacă este soluția salvatoare sau nu, sau dacă măcar există această soluție trebuie să mai citim o carte.
Alte recenzii de la Neal Shusterman :
